Nu subestimați dorința alegătorilor de a vota politicieni corupți și stupizi | OPINIE

de Mircea Marian , 09 august 2017 - stire actualizata la ora 18:08, 09 august 2017
Nu subestimați dorința alegătorilor de a vota politicieni corupți și stupizi | OPINIE

Din 2012 mă uit atent la guvernările PSD și mă întreb periodic: oare vor găsi miniștrii mai proști ca aceștia? Iar partidul continuă să mă surprindă: da, mereu se găsesc demnitari mai incompetenți, mai obraznici și mai corupți decât predecesorii. În 2012, plagiatul lui Ponta părea complet inacceptabil,  era o rușine internațională.

Acum, Mihai Tudose a recunoscut senin că și-a plagiat doctoratul, dar mai toată lumea pare împăcată cu acest fapt. Poate îl ajută și faptul că doctorii produși de Gabriel Oprea și amicii săi de la academia SRI sunt intangibili, CNATDCU neîndrăznind să ia vreo decizie și păstrând la sertar sesizări depuse acum peste un an.

Să facem câteva comparații: Ecaterina Andronescu, pe vremuri un respectat profesor din cadrul Politehnicii bucureștene, versus Liviu Pop, agramat, doctorand și bursier al academiei de poliție. Sau Alexandru Atanasiu, profesor universitar, față în față cu peremista Lia Olguța Vasilescu. În guvernarea Năstase, nici un ministru al Sănătății n-ar fi reușit să supraviețuiască politic unei epidemii de rujeolă care a ucis, în câteva luni, 31 de copii. Bodog este de neclintit.

Totuși, nu cred că Dragnea și PSD-ul nu au un nici plan, că acționează complet haotic. Primul lor obiectiv a fost să pună mâna pe Justiție și cred că acesta a fost deja atins. Nici măcar nu mai este nevoie de încă o ordonanță 13. Curtea Constituțională și-a asumat misiunea de a masacra legislația anti-justiție. Agenția Națională de Integritate a murit. Ultimele decizii ale CSM sunt 100% favorabile PSD. Tot mai mulți judecători s-au întors la practicile de la începutul anilor 2000: iau decizii care îi încurajează pe hoți. Mai există câteva puncte de rezistență, precum procurorul-general Augustin Lazăr, dar acestea sunt izolate și tot mai ineficiente.

Al doilea obiectiv a fost să-și asigure fidelitatea propriului electorat și a aparatului de securitate. Au crescut salariile tuturor bugetarilor, dar primii beneficiari au fost cei din administrația locală, oamenii baronilor. Probabil că au dat-o în bară, puțin, atunci când au anunțat că vor îngheța pensiile speciale, dar s-au redresat imediat majorând, prin OUG, cu 10-15% salariile din sistemul de siguranță națională.

Ce face acum PSD este logic: crește accizele și jumulește băncile pentru a putea plăti salariile. Politic, este perfect rațional. PSD nu pare că are ca obiectiv să câștige Cotroceniul în 2019 – de altfel, cred că există o înțelegere tacită, din ochi, între Dragnea și Iohannis – ci să obțină un scor bun în 2020 și să își asigure clientela că poate fura fără teama că ajunge la pușcărie. Acest ultim obiectiv pare că a fost atins și, cu ajutorul substanțial al opoziției de azi, cred că PSD are șanse să facă un scor bun și-n 2020.

 

Comentarii

  • nuti

    15 august 2017 8:49

    mareene! voi vota impotriva sfaturilor tale ! nu asa se face gazetarie ! esti plin de otrava si minciuni !

    raspunde comentariului
  • un votant de corupti

    14 august 2017 16:18

    Suferi nea Mareeane , suferi ca tanti Codruta independenta de lege nu iti mai da materiale de la deneea sa le publici! Ca statul mafiot securist si luptatorii ei anticoruptie cu venituri bugetare de 5-10x mai mari decat ai coruptilor parlamentari dar toate obtinute cinstit se sgaltaie din toate incheieturile lui staliniste! Istoria e cruda nea Mareeane si s-ar putea ca cei ce cauta capre si struti prin batatura altora, dau gauri cu bormasina prin pereti sa caute dovesi contra parvenitului Dragnea ,sa vina aceiasi si la ei cu scula sa caute de exemplu documente disparure de la SIPA pentru SANTAJAREA JUDECATORILOR nealiniati la comanda Apropo de porcariile de la ordinea silei !! Ma mir, la cat de anticorupt esti, ca nu ai avut initiativa sa mergi la ferma mustaciosuluii sa convingi o scroafa sau un porc sa depuna marturie contra lui

    raspunde comentariului
  • un votant de corupti

    14 august 2017 16:18

    Suferi nea Mareeane , suferi ca tanti Codruta independenta de lege nu iti mai da materiale de la deneea sa le publici! Ca statul mafiot securist si luptatorii ei anticoruptie cu venituri bugetare de 5-10x mai mari decat ai coruptilor parlamentari dar toate obtinute cinstit se sgaltaie din toate incheieturile lui staliniste! Istoria e cruda nea Mareeane si s-ar putea ca cei ce cauta capre si struti prin batatura altora, dau gauri cu bormasina prin pereti sa caute dovesi contra parvenitului Dragnea ,sa vina aceiasi si la ei cu scula sa caute de exemplu documente disparure de la SIPA pentru SANTAJAREA JUDECATORILOR nealiniati la comanda Apropo de porcariile de la ordinea silei !! Ma mir, la cat de anticorupt esti, ca nu ai avut initiativa sa mergi la ferma mustaciosuluii sa convingi o scroafa sau un porc sa depuna marturie contra lui

    raspunde comentariului
  • Costin Stefan

    14 august 2017 14:02

    BANDASECU. Dupa ocuparea Romaniei, in august 1944, de catre tancurile sovietice, generalii si politrucii trimisi de Stalin, special pregatiti pentru a ne indoctrina si transforma in colonie total supusa Rusiei, au inlocuit toti sefii din posturile de decizie, au infiintat sedii ale PCR, inclusiv la sate si toata scursura societatii a devenit comunista, iubitoare de stalinism si gata sa serveasca Moscova. Rapid a fost infiintata SECURITATEA sub conducerea celor mai odiosi criminali tradatori de neam si de tara si s-a declansat asa zisa LUPTA DE CLASA, care a umplut tara noastra de inchisori si lagare de munca fortata, in care dubele Securitatii carau oamenii, saltati noaptea din asternut, pentru exterminare, daca erau parati sau banuiti ca se opun regimului communist. Personal, as numi SECUBANDA acea structura banditeasca de comunisti aparata de Securitate pana in decembrie 1989. Din nefericire, lovitura de stat din decembrie 1989, a fost perfectata de nemernici comunisti tradatori de tara, cu indicatiile si sprijinul Kremlinului, doar ca sa-l inlocuiasca pe Ceausescu cu Ion Iliescu, fara schimbarea regimului comunist. Si astfel, SECUBANDA, a fost inlocuita in 22 decembrie 1989 cu BANDASECU, care dainuie si astazi, in care tot fosta Securitate ne conduce de facto si face tot ce vrea in tara asta, indiferent care Presedinte, care Guvern si care Parlament a ajuns sa ne stapaneasca de jure in urma alegerilor parlamentare. Ne conduc tot securistii comunisti, care au devenit cu totii banditi miliardari. D-aia, Voiculescu a iesit cum a iesit din inchisoare, fara sa achite 60 milioane de euro pentru ICA. D-aia, Voiculescu nu e judecat in dosarul Crescent. D-aia, Dragnea nu a fost arestat, desi fura din 2002 sute de milioane de euro cu Tel Drum. D-aia, Ponta si-a permis sa anuleze datoria cazahilor de 690 de milioane de dolari. D-aia, Che Guevara Mazare, care a furat sute de milioane de euro, este condamnat pentru un prejudiciu de 114 milioane euro fara executare. D-aia, Nastase nici nu a fost judecat pentru industria si resursele tarii vandute pe spaga. D-aia Nitu a blocat cu NUP dosarul 6311-2-2012. D-aia, Tariceanu nu este judecat in dosarul Sterling. D-aia, sefii SRI, DNA, etc au petrecut frecvent in K4. D-aia, Justitia depinde de Alta Intrebare. D-aia ne bazam pe americani si foarte multi asteapta rusii si ne spioneaza.

    raspunde comentariului
  • George C

    11 august 2017 0:52

    In acelasi timp sa nu subestimam dorinta deontologilor de a presta ptr borfasi ordinari anticomunisti de teapa lui Dan Grigore Adamescu si a urmasilor sai.

    raspunde comentariului
  • Joaquin Murieta

    10 august 2017 22:29

    Nu pot sa nu raspund domnului Valentin Fortu care il citeaza pe Blestematul Anglo-Sxon rasist George Orwell. Pentru blestematul Anglo-Sxon rasist George Orwell doar cei de "rasa Anglo-Sxona" cica "superiora" sunt oameni si doar lor li se aplica drepturile omului. Romanii ca si Francezii de altfel numiti de Orwell "inferiori" de "rasa Latina" sunt considerati de Orwell "animale" si acei Romani cu idei de stanga "porci".

    raspunde comentariului
  • ACUM MAI PLATIM SI PENSII - ETRAORDINARE NUMAI SA SCAPAM DE "EI" !

    09 august 2017 16:16

    Da am asteptat sa se duca de la sine - riia comunistelor - dar s-a dus? Sa se duca riia comunistelor fara plutoane de excutie - dar se va duce ? Ramine probabil brutalitatea naturala care se cere in aceste cazuri in Romania .ALEGIRELE NU AJUTA SA SCAPAM DE "CLASA DE SERVICIU A COMUNISMULUI " NUMA ELIMINAREA FIZICA A ACESTEIA - INSEAMNA SA SCAPAM DE CORUPTIE .

    raspunde comentariului
  • Mircea3

    09 august 2017 16:08

    Fereasca Dumnezeu de omul prost.

    raspunde comentariului
  • Caraula

    09 august 2017 15:50

    Pesedeul pentru a obtine bani si lejeritate din partea occidentalilor ii ameninta si ii santajeaza pe acestia cu China .

    raspunde comentariului
  • Adi

    09 august 2017 12:17

    Intelegerea intre Iohannis si neocomunisti exista pt. ca nu este alta posibilitate, datorita PMP Poporului Masiv Pasiv, sau Mamaligar PasivPatetic. Daca, vreodata, tinerii vor iesi din p... odata la 4 ani sa voteze, vom scapa de neobolsevici, daca nu, democratia este sistemul ce nu ne permite sa fim guvernati mai bine decat meritam.

    raspunde comentariului
  • cristi

    09 august 2017 9:16

    Cred ca este semnificativ ca partidele de azi sunt exact cele care au preluat puterea prin puciul de palat in 23 august 1944, respectiv, comunistii, PNL, PNT, PSDR. La aceste partide se adauga figuratia USR, mai noua. In concluzie, reluam ciclul din 1946 in materie de alegeri. Romania este un alt experiment neo-comunist, prin care comunistii vor sa demonstreze ca pot conduce in democratie dupa regulile acceptate de comunitatea internationala. In realitate este un fals.

    raspunde comentariului
  • Groza

    09 august 2017 9:12

    Ei sunt o fortaconsilieri locali,primari,consilieri judeteni,presedinti de judet,secretari de stat ministri,premieri si chiar presedinti ,cca 4000 mii,din toate partidele.Ei trebui sa isi albeasca dosarele,mergand pana la legalizarea furtului.Greu de izbutit.Da mai mult Tariceanu vrea sa iesim din UE.

    raspunde comentariului

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design