Scandalul din PRM, fost PPRM, fost tot PRM, ar fi de natura sa aduca aminte spectatorilor lumii politice romanesti tot circul pe care corifeul acestui partid plin de securisti si de resturi ale micii nomenclaturi comuniste l-a declansat, artificial sau nu, de-a lungul timpului.
Prin anii '90, un procuror general al Romaniei l-a dat in judecata pe Corneliu Vadim Tudor pentru calomnie si a avut parte de un tratament, ca parte in proces, pe care nici o justitie din lume nu l-ar fi admis in vreuna dintre salile sale de judecata. Procesul a fost mutat la Ploiesti si si acolo s-au dus echipele de scandalagii ai lui C.V.T. pentru a bloca pur si simplu desfasurarea dezbaterilor. Instantele se declarau neputincioase in fata bandelor de huligani calificati, dar politia nu era chemata in ajutor, tot de teama, probabil, sau din complicitate mascata. Era, in fond, modul cel mai evident de a reactiona al celor care nu au si, mai ales, nu inteleg cu nici un chip argumentele rationale, logice. Toate acestea erau prezidate de “tribun” cu aerul sau triumfator, demn de cauze mai drepte. Daca pentru un om normal, cu un simt al dreptatii mediu, era strigator la cer felul in care bandele de scandalagii se organizau si se deplasau intr-o ordine militara spre locurile unde se desfasurau dezbaterile, oficialitatea din Romania ramanea indiferenta, ca in fata unui simplu fapt divers. Erau, acele deplasari la Ploiesti, cum fusesera si mobilizarile de la Palatul Justitiei din Bucuresti, niste mineriade in mic. Or, mineriada era, in mintea politicienilor emanati, solutia optima pentru mentinerea “democratiei”. Cand, pentru orice om normal, ele erau niste razboaie tocmai impotriva acesteia. Mai tarziu, in 1999, minerii lui Cozma s-au trezit sau au fost treziti din nou “la lupta cea mare” si au pornit marsul asupra Bucurestiului, adica asupra puterii alese. Atunci s-a vazut cati admiratori mai avea aceasta mentalitate si aceasta arma de tip militarist bolsevic, prin comentariile din ziare si de la televiziuni. Atunci, micii si mai marii vadimi au tunat si au fulgerat impotriva puterii alese, chemandu-i explicit la lupta pe ortaci. Si iarasi nu li s-a intamplat nimic, pentru ca in Romania, tara cu pretentii de europenism, asemenea lucruri nu par anormale decat unei minoritati. Dupa faptul ca liderul mineriadelor, Miron Cozma, s-a inscris in PRM putem deduce ca falanga lui Vadim nu era straina de aceasta ultima incercare de rasturnare a democratiei.
Acum, se pare, peremistii exerseaza din nou miscarea de tip mineriada, insa deocamdata in interiorul partidului lor, unii impotriva celorlalti. Dupa ce Corneliu Vadim Tudor isi anuntase, ca-ntr-o fabula de Grigore Alexandrescu, un nou program, european, ba chiar declarase dragoste celor pe care-i urase manifest zeci de ani, evreii, dupa ce anuntase ca se retrage in pozitia de presedinte de onoare (asa presedinte, asa onoare), iata ca un puseu de febra ii joaca un renghi. C.V.T. se intoarce la vechile “valori”, aruncandu-i peste bord pe cei carora le incredintase acum doua luni sarcina de a mai spala fata murdara a partidului sau, care se si calugarise, agatandu-si un “popular” la titlu. Acum azvarle din nou cu insulte mahalagesti in fostii complici, exasperat probabil de lipsa unor mineriade autentice, “sanatoase”. Dar cui ii mai pasa de mizeria acestui partid de joasa adunatura? Vreti sa va spun eu cui? Nimanui. Cine se va preocupa de aceasta mai mult decat de scandalurile de la procesele din anii '90? Vreti sa va spun eu cine? Nimeni.
