Românii fac homeschooling de multă vreme. Copiii, inclusiv cei din familii modeste, sunt trimiși, cu un an înainte de examenul de admitere la liceu, să facă meditații la limba română și la matematică. Părinții strâng cureaua, renunță la concedii și îi plătesc uneori chiar pe profesorii de la școală, care au primit deja un salariu în acest scop, să se ocupe de copil.
Cei cu dare de mână dublează, practic, orele de la școală prin acest sistem al meditațiilor încă din clasa a VI-a. Copilul merge la școală cinci-șase ore, după care începe caruselul meditațiilor, și nu numai. Matematică, limba română, limba engleză, limba franceză, desen, muzică, baschet, balet etc. Mai târziu, dacă elevul e într-un oraș mare, poate spera să aibă și niște ore de filosofie după model socratic. Toate plătite suplimentar de părinți în timpul rămas liber după școală. Acesta este tot un homeschooling, numai că pruncul e permanent obosit și hăituit, fiindcă ajunge să aibă mai multe ore decât cele 8 prescrise în genere adulților. Părinții, la rândul lor, fac nu doar eforturi materiale supradimensionate, dar și tot felul de aranjamente ca să-și ajute odorul.
Dacă familia nu are bani să susțină tot acest proiect epuizant, dar e totuși interesată de educația copilului, atunci părinții se ocupă direct de programul lui. Îi dau să citească, îl controlează, îl pun să povestească, verbal și în scris, apoi fac împreună tema la matematică pe care profesorul a dat-o, dar pe care elevul nu a înțeles-o. Merg la muzeele din oraș, la cele din împrejurimi, când se ivește ocazia și la teatru. Stau de vorbă, părinții încearcă să-i deschidă copilului apetitul pentru artă, pe care profesorul de desen îl omoară la școală, uneori din neputință, alteori din ignoranță sau lipsă de preocupare.
Sunt și copii isteți sau responsabili, care se descurcă fără alte îndrumări decât cele de la școală. Pentru ei, școala e totul. Sunt și copii, din familii cu mulți bani, care sunt nefericiți acasă și care abia așteaptă să ajungă la școală, e gura lor de oxigen, partea cea mai plăcută a zilei. Nu pentru că află lucruri noi, ci fiindcă găsesc o altă atmosferă, de veselie, bună dispoziție, de generozitate gratuită. Pentru alții, totul e pe dos, sunt nevoiți să supraviețuiască îmbrâncelilor, răutăților, neplăcerilor pricinuite de colegi.
Pentru părinții care-și permit să plătească profesori buni și reușesc să descopere talentele copiilor lor prin tot felul de cursuri, homeschooling-ul e o variantă bună, iar statul ar trebui să le dea posibilitatea să opteze, dar în același timp să poată monitoriza eventualele abuzuri. Numai că această variantă asigură în primul rând confortul părinților și abia în al doilea rând nevoile copiilor. Economia de timp și de energie pe care o înmagazinează cei care sunt sau vor fi educați în acest sistem s-ar putea să nu compenseze, în cele din urmă, amintirea din prima zi de școală și nici celelalte. Nu e obligatoriu, însă, ca experiența celor care fac școală acasă să se rezume la sufrageria casei. Copiii pot fi trimiși la diferite cercuri științifice sau de dezbateri, la conferințe, în tabere de creație. Nu vor fi în afara societății. Valoarea adăugată a homeschooling-ului ar putea fi mult mai mare, pentru că în centrul vieții micilor elevi nu mai sunt stresantele note, ci bucuria de a cunoaște lucruri noi.
