Opt clase de învăţământ obligatoriu, după care un examen, dar nu numai de verificare a cunoştinţelor. Testul are o esenţială componentă psihologică. Trebuie să se vadă cine are dragoste de carte şi cine nu. Rapoarte şi observaţii, de o jumătate de secol încoace, arată că fiecare generaţie care finalizează gimnaziul, la nivel de ţară, poate fi împărţită în două categorii, aproape egale. Elevi cărora le place învăţătura şi alţii care n-au înclinaţie spre aşa ceva. Cei din prima categorie merg spre liceu.
Restul – către şcolile de arte şi meserii. Cu specific diferit, în funcţie de meseriile tradiţionale din anumite zone ale ţării. Abilităţile practice se pot diferenţia şi după relief – unele se practică, de pildă, la munte, altele la câmpie. Specializările depind şi de investiţiile, româneşti sau străine, pe care contăm în diverse oraşe. Brăţara de aur poate fi astfel redescoperită de tinerii care, la 18 ani, păşesc în viaţă, având cu totul alte perspective în a-şi câştiga pâinea.
Cât priveşte liceele, cei care merg acolo trebuie îndrumaţi tot în funţie de aptitudinile pe care le-au dovedit în primii opt ani de studiu. Esenţială este conlucrarea între părinţi şi şcoală, în timpul gimnaziului, încât copilul să fie îndrumat spre acel domeniu în care capacităţile sale pot să înflorească.
Ajunşi după patru ani de liceu în faţa Bacalaureatului, elevii dau măsura nu doar a pregătirii teoretice, ci şi a măiestriei cu care stăpânesc meseria pe care şi-au ales-o. Dintre aceştia, numai vârfurile vor bate la porţile facultăţilor, pentru examenul de admitere. Tineri a căror inteligenţă şi creativitate îi recomandă pentru specializarea în mediul universitar.
Programa şcolară schimbată din temelii. Latura practică trebuie să ia definitiv locul celei teoretice. Profesorul să revină în centrul universului educaţional. Lecţia se învaţă la clasă, de la profesor, în proporţie de cel puţin 80%, nu din manuale sau culegeri. Asta o spune orice pedagog care se respectă. Aşa cum tot pedagogi din felurite domenii mi-au atras atenţia, de-a lungul timpului, că programa de azi nu numai că e plină de informaţii inutile. Mai grav, e văduvită de esenţiale elemente care duc la construirea unei culturi generale solide.
O măsură de primă importanţă e reînfiinţarea şcolilor săteşti. Copiii care dovedesc ataşamentul faţă de învăţătură trebuie susţinuţi de statul român cu burse îndestulătoare, când vor ajunge la liceu, ba şi mai departe, în facultate. Să nu uităm de valorile neamului românesc, majoritatea plecate tocmai din “pierdutele” sate ale ţării.
Necesara majorare a salariilor în învăţământ nu mai poate aştepta. Ba chiar aceastea trebuie să atingă cea mai înaltă cotă din economia românească. Dacă se poate, azi să se întâmple acest lucru. De mâine, în schimb, toţi oamenii din sistem care şi-au dovedit incompetenţa se despart definitiv de catalog. Unele voci admit că procentul ar ajunge la cel puţin 30%. Fără metodă didactică şi fără vocaţie, fără capacitate de dialog, nimeni nu poate avea pretenţia că e învăţător sau profesor, de şcoală generală, liceu ori facultate. Nu mai zic de cei al căror deviant comportament este o ruşine faţă de această nobilă meserie. Sau de şpăgari…
Radicala transformare a programei şcolare va duce la eliminarea celor două “industrii” care căpuşează sistemul de mai bine de 20 de ani – a meditaţiilor particulare şi a tipăriturilor didactice. Cu părere de rău pentru nenumăraţii “experţi” din liceele “de elită”, inspectoratele şcolare şi din minister, a venit timpul să înceteze activitatea ca autori de manuale, culegeri şi caiete speciale. Ce efecte au aceste cărţi pentru copii? Ar fi bine să discutaţi cu medicii ortopezi despre riscul la care se expun copiii, de a-şi îndoi coloana vertebrală, cărând zilnic ghiozdanul, atât de greu, încât pare mai degrabă umplut cu cărămizi. Vestea e rea şi pentru unii dintre milionarii noştri din top 300 sau 500, patroni de edituri sau tipografii, care au făcut bani frumoşi, din 1990 încoace, de pe urma sutelor, dacă nu chiar miilor de titluri de carte mai mult sau mai puţin didactică. Cât priveşte studenţii, chiar dacă nu-şi rup spinarea, îşi storc creierii. Mai ceva decât Biblia, manualul propriului tău profesor trebuie nu numai cumpărat, dar şi studiat. Pentru ce?!…
Reducerea masivă a populaţiei şcolare din licee va afecta grav şi dascălii a căror activitate s-a axat, de-a lungul anilor, pe meditaţiile particulare. E drept, nu putem vorbi de o activitate subterană. Meditaţiile particulare au fost legalizate încă din anul 1973, dar atunci li s-a pus profesorilor condiţia să plătească impozit pe veniturile astfel obţinute. Să nu uităm că la mijlocul anilor ’80 apare un ordin al Ministerului Educaţiei care interzice profesorilor să-şi mediteze propriii elevi. Măsură nerespectată de cei mai mulţi dascăli. Dacă mergi în liceele din Capitală sau din alte mari oraşe, întrebând elevii de-a XII-a cum se pregătesc pentru Bac, cei mai mulţi vor spune că vin la şcoală numai pentru a face simplul act de prezenţă. Cu profesorii lor, în schimb, instruirea necesară examenului e asigurată în particular. Circulau tot felul de procente, cu ani în urmă, referitoare la numărul elevilor din România care fac meditaţii particulare. Se ajunsese până la 80%, dacă-i punem la socoteală şi pe cei din gimnaziu. Te şi întrebi de ce se mai duc copiii la şcoală…
Doar sclipirile de inteligenţă vor ajunge la facultate. Oare ce se va întâmpla cu multitudinea universităţilor de stat şi, mai ales, private din ţara noastră?! Cu referire expresă la filialele deschise prin diverse orăşele de pe cuprinsul ţării, unde, pe bandă rulantă, din 1990 până azi, au fost transformaţi miliţieni, secretare, bucătărese ori pierde-vară de bani-gata în licenţiaţi în Arta-Buzunarelor-Pline-Cu-Diplome. Se vor închide “fabricile”? Se vor planta flori în locul vechilor edificii? Adevărul e că florile pot fi mult mai benefice!
Acestea sunt gândurile celui care – ca jurnalist, axat cândva pe Educaţie, dar şi tată al unui băiat de clasa a VIII-a – se declară sătul până peste cap de peticeala ultimilor 23 de ani din învăţământ. Radicalele schimări – oricare ar fi acelea, nu am pretenţia expertului – trebuie să stopeze bătaia de joc la care sunt supuşi copiii noştri. Şi să încurajeze adevăratele valori de la catedră. Mesajul meu pentru şefii Educaţiei – bazaţi-vă pe oamenii competenţi, dedicaţi sufleteşte meseriei lor, care n-au părăsit încă sistemul, în ciuda faptului că până acum n-au avut dreptul la o carieră, marginalizaţi de politruci. Transformaţi şcoala în adevăratul motor al dezvoltării României. Sunteţi oare în stare de aşa ceva? Dacă nu, vai de viitorul copiilor noştri!
