Dragnea vrea să-și subordoneze serviciile, nu să le aducă sub „control civil” | OPINIE

de Mircea Marian , 17 mai 2017 - stire actualizata la ora 18:26, 17 mai 2017
Dragnea vrea să-și subordoneze serviciile, nu să le aducă sub „control civil” | OPINIE

Fără îndoială că serviciile secrete din România sunt scăpate de sub control, iar puterea lor trebuie limitată, dar ultimii care vor acest lucru sunt oamenii condamnatului Dragnea. Ceea ce vrea PSD acum este să oprească lupta anti-corupție, să distrugă DNA-ul și să scape de judecătorii care dau condamnări dure pentru fapte de corupție.

Ultimul scandal, legat de arhiva SIPA, face parte din această strategie. Nimeni nu pare că își mai amintește că, sub conducerea turnătoarei Rodicăi Stănoiu, SIPA era condus de către un colonel din vechea Securitate și acționa ca-n vremurile de dinainte de 1989. Sentimentul meu – pentru că nu am de unde să știu ce era în arhiva SIPA – este că PSD vrea să pună mâna pe niște dosare care acum sunt sub sigiliu. Un judecător care în 2001 funcționa la vreun tribunal local a ajuns, poate, la o curte de apel sau la ÎCCJ și ar putea fi pus sub control prin simplul fapt că „știe” că Dragnea are acces la dosarul lui.

Sunt niște lucururi simple care ar putea fi făcute pentru a aduce uriașa structură de securitate sub un relativ control civil. SRI, SIE și direcția de informații a ministerului de Interne ar trebui demilitarizate. Guvernul Cioloș a greșit când, după scandalul de la DGIPI din cadrul MAI, a militarizat structura. Practic a scos-o de sub controlul procurorilor civili și a trecut-o la cei militari, legați prin fire nevăzute chiar de cei pe care ar trebui să-i controleze. În 2009, președintele de la acel moment, Traian Băsescu, spunea că DGIPI, aflat la acel moment sub influența PSD, face poliție politică. După ce a câștigat alegerile, iar la conducerea MAI a ajuns Vasile Blaga, Băsescu a uitat de acest subiect.

Tot Băsescu, dar prin 2007, anunța că va demilitariza SRI și SIE, probabil singurele structuri de acest tip care continuă să fie militarizate, în spațiul UE. Prin 2010, el a abandonat acest proiect.

Academia de Informații din cadrul SRI ar trebui desființată. În toate statele civilizate, cea mai mare parte a recrutărilor se fac din rândul absolvenților de învățământ superios, care apoi urmează un curs de specializare. Sunt curios cine angajează toți absolvenții ANI (bănuiesc că nu produce șomeri) și cam ce învață aceștia, având în vedere faptul că școala doctorală de acolo era o fabrică de plagiate, coordonate de Gabi Oprea. Dealtfel, este inacceptabil că SRI refuză să spună câți angajați are. Prea mulți, asta e aproape sigur.

Dar PSD ocolește toate aceste subiecte. Comisia de control a SRI audiază și spală inculpați – doamna deputat Cozma, de exemplu, dar este așteptat Sebastian Ghiță. Este o simplă luptă pentru putere, nu o dorință de a schimba ceva din sistemul creat de Ion Iliescu în 1990, de facto neatins și azi.

 

Loading...

Comentarii

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design