Curs valutar: €4.6321 $3.9175 £5.2408

Dragnea, un Sebi Ghiță de la țară | OPINIE

Catalin Prisacariu 18.07.2017 - 16:01

Tensiunea dintre Liviu Dragnea și “sistem“ (oricare ar fi azi cei de la butoanele “sistemului“) se acumulează și va ajunge în punctul de implozie. Deocamdată, Dragnea dă semnale că nu e dispus să pice în liniște.

Share

Tensiunea dintre Liviu Dragnea și “sistem“ (oricare ar fi azi cei de la butoanele “sistemului“) se acumulează și va ajunge în punctul de implozie. Deocamdată, Dragnea dă semnale că nu e dispus să pice în liniște.

Când a declarat că nu are pistoale să lupte, ci doar “partidul și Parlamentul“, Liviu Dragnea a depășit o limită. Nu, nu a devenit mai belicos – așa era deja prin tot ce făcea (legi mascate de grațiere, amputarea Codului Penal etc.), ci și-a oficializat poziția beligerantă. Din momentul în care și-a prezentat armele cu care luptă, șeful PSD a dat semnalul că ur­mează victime, că nu e pregătit să se predea. Dar Dragnea nu și-a scos la vedere doar atuurile, ci și lipsurile: insistând că nu are decât „partidul și Parlamentul“, a lăsat să se înțeleagă că, de fapt, nu are nici Guvernul și, mai ales, nici serviciile secrete (sau nu pe toate, îl controlează doar pe cel de la Interne, pe care a reușit să și-l subordoneze – iată! – tocmai prin intermediul partidului care a votat în Parlament cum și-a dorit șeful).

Liderul Camerei Deputaților a trasat linia războiului: de o parte se află el cu loialii politici din Parlament, de cealaltă – toți cei care nu-l susțin, în orice instituție s-ar afla (Guvern, justiție, servicii, Președinție). Gloanțele cu care poate trage Dragnea sunt legile. Legi care fie pot ciunti instituții care-l verifică la avere, la dosare, la activitate infracțională, fie pot scufunda bugetul sub o povară populistă menită să-l transforme pe Dragnea în eroul popular apărat în stradă de cetățenii care depind de banii publici împărțiți generos de șeful PSD. Practic, ce a spus Dragnea este că el controlează autoritar, în manieră feudal-medievală, o instituție democratică – Parlamentul. Și aici apare diferența majoră între ce este Liviu Dragnea și ce a fost Sebastian Ghiță. Ultimul a fost crescut de oameni de la vârful SRI, educat, cultivat și folosit pentru ca SRI să controleze piața serviciilor IT pentru instituții de stat și nu numai. Iar când a crezut, stimulat de premierul Ponta, că este autonom și poate să-și decidă singur acțiunile, Ghiță a fost pedepsit. Sau măcar s-a încercat pedepsirea lui. Atunci, Ghiță a reacționat și i-a tras în jos pe Kövesi și Coldea.

Avem azi suspiciuni rezonabile că Dragnea a fost, de la un moment dat al carierei de satrap încolo, sprijinit de oameni din instituții care, la schimb cu protecția oferită, au primit bani pentru ei înșiși și/sau pentru acele instituții. Dar a venit scadența, a decis “sistemul“ (mult prea târziu, de altfel). Iar Dragnea, la fel ca Ghiță, trebuie să se retragă. Și, tot la fel ca Ghiță, nu o va face. Însă, spre deosebire de fugarul din Belgrad, Dragnea ne poate doborî pe toți, cu “partidul și Parlamentul“. Și nu pare să ezite.