Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Cine este Vîntu şi ce vrea el

Sabina Fati 15.09.2010 - 20:28

Sorin Ovidiu Vîntu a devenit bogat cu ajutorul specialiştilor din serviciile secrete şi popular cu ajutorul marilor cărturari care au acceptat să primească din partea lui sume mari de bani în contul unor premii de excelenţă ...

Share

Sorin Ovidiu Vîntu a devenit bogat cu ajutorul specialiştilor din serviciile secrete şi popular cu ajutorul marilor cărturari care au acceptat să primească din partea lui sume mari de bani în contul unor premii de excelenţă pe care a început să le dea în perioada de glorie a Fondului Naţional de Investiţii (FNI). De la Alexandru Paleologu la Nicolae Manolescu, foarte puţini au ratat ocazia să-şi asigure rente viagere sau colaborări bine plătite de Sorin Ovidiu Vîntu. Nici unul dintre ei nu s-a întrebat, nici înainte de căderea FNI, nici după, de unde are atâţia bani, aşa încât s-au aşezat satisfăcuţi în solda lui, devenind flori la butoniera acestui mecena.

Nume importante din elita intelectuală a României i-au oferit lui Sorin Ovidiu Vîntu onorabilitatea şi ştaiful de care avea nevoie pentru a ieşi de pe lista ticăloşilor şi pentru a intra în cea a investitorilor. Dacă aristocratul care era Alexandru Paleologu, cu toate păcatele lui din perioada colaboraţionistă, accepta să stea la masă cu Sorin Ovidiu Vîntu, înseamnă că omul nu era doar un şmecher de duzină. Dacă, mai târziu, Horia Roman Patapievici a acceptat să-i conducă revista de cultură „Idei în dialog", se înţelegea că cel care a scăpat basma curată din scandalul FNI era cineva cu ştaif. Dacă băieţii de la Academia Caţavencu şi-au vândut grosul acţiunilor acestui nou investitor în media, oamenii puteau crede că noul proprietar prezentase garanţii serioase. Dacă ziariştii cu pedigri, care-şi dovediseră până în 2005 integritatea, se angajau la trustul de presă finanţat de Sorin Ovidiu Vîntu, era clar că aveau încredere în bunele lui intenţii, deşi unii dintre ei vroiau doar să se folosească de banii lui pentru a-şi continua propriul drum.

Sorin Ovidiu Vîntu a umplut buzunarele goale ale multor intelectuali şi, pe măsură ce conturile acestora creşteau, imaginea lui se transforma radical. Nu mai era infractorul care îi păcălise pe cei 300 de mii de români naivi că peste noapte vor deveni bogaţi şi fără griji, ci investitorul relaxat care vorbeşte despre evoluţia  capitalismului românesc. Dosarele sale penale fuseseră „amânate" de judecători bine intenţionaţi până când faptele de care era acuzat fuseseră prescrise, astfel că acum, din noua sa postură, se putea concentra asupra planurilor importante.

Partidele de şah pe care le juca în timpul zilei pentru a-şi exersa mintea erau mutate repede pe câmpul politicii autohtone, unde avea legături cu oamenii cei mai importanţi din România. Mulţi îi erau datori, iar pe mulţi i-a cumpărat, astfel încât majoritatea erau pionii lui, pe care îi muta să se apere sau să dea marile lovituri. În acelaşi timp, partidele de poker pe care le juca noaptea cu investitorii mai mult sau mai puţin cunoscuţi ai regiunii erau puse în aplicare dincolo de Prut. Republica Moldova a devenit noul său Eldorado, iar viitorul preşedinte de la Chişinău - sau cel puţin cel pe care mizează Vîntu şi Putin -, liderul democrat Marian Lupu, a început mai demult să facă afaceri cu Sorin Ovidiu Vîntu. Scenariul din România îl copiază acum la Chişinău, unde este primit cu amiciţie de premierul Vlad Filat, unde i-a recrutat pe cei mai buni ziarişti pentru televiziunea Publika, o altfel de Realitatea, necesară pentru a-i uşura pătrunderea în mediile influente din spaţiul CSI.

Sorin Ovidiu Vîntu nu a vrut să rămână doar un Ostap Bender, modelul său iniţial, descris de Ilf şi Petrof în „12 scaune" ca un ticălos mustăcios şi simpatic, care reuşeşte să tragă pe sfoară în aceeaşi măsură sistemul şi mulţimea inocenţilor ce-i ies în cale. Sorin Ovidiu Vîntu a vrut să fie mai mult decât „marele combinator", cum se autointitula Bender, şi să ajungă un fel de Rupert Murdoch al sud-estului Europei, care, în plus, să poată pune şi dărâma preşedinţi.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...