10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialBirurile PSD, etapa pe înmormântare | OPINIE

Birurile PSD, etapa pe înmormântare | OPINIE

În timp ce milioanele se duc pe dragostea din tei sau dintre ei, că nu e foarte clar, principalul partid de guvernământ vrea să nu-i mai scape nimic, să o ia de la bază. Să dea atacul final la fiecare înmormântare, la indemnizațiile pentru copii, la fiecare pensie pentru invalizii de război, la fiecare bănuț care-ți intră-n casă.

Cam acestea sunt urmările revoluționarului impozit pe gospodărie, gândit precum birurile din vremea iobagilor. Curat social-democrat. Filozofia asta de taxare arată, pe de o parte, disperarea, iar pe de alta prostia celor care l-au conceput. Dar ăsta este prețul pentru toate lucrurile gratuite promise în campanie. E totuși de un cinism aparte să ajungi să impozitezi și ajutorul de înmormântare atunci când majoritatea votanților tăi sunt oameni în vârstă.

Am văzut de-a lungul timpului o celebră organizație a foștilor militari care se bătea pentru desființarea celor mai importante instituții anticorupție, dar nu l-am auzit pe celebrul colonel Dogaru să spună ceva despre iminenta impozitare a pensiilor pentru invalizii de război.

Specialiștii spun că sistemul propus ar putea duce la lărgirea bazei de venituri impozabile și astfel ar putea fi taxate toate veniturile care intră în gospodărie, inclusiv ajutoarele sociale, indemnizațiile pentru creșterea copiilor, despăgubirile de orice fel, sponsorizări și așa mai departe. La asta nu s-a gândit nimeni, nici măcar „liberalul“ Tăriceanu.

În schimb, s-a gândit Olguța să mai ia niște bani de la viitoarele mame care au salarii peste 10.000 lei. Că doar și ea e femeie și n-a câștigat niciodată atâția bani cu acte, așa că, în mod evident, trebuie să fie acolo o hoție. Pretextul e că ar fi doar șase sute și ceva de persoane afectate și că-i este teamă de fraudă. Pe lângă faptul că nu-și pune problema că e treaba statului să descopere furturile și că, totuși, prezumția de nevinovăție nu i se aplică doar ei, nici măcar nu ar face o mare economie la bugetul de stat, fiind puțin probabil ca toate cele șase sute și ceva de femei să nască deodată. Cât despre teama de fraude, în aceeași idee, ar trebui să interzică toate pensiile de invaliditate, întrucât, nu-i așa?, au fost mii de cazuri în care aceste pensii au fost acordate unor persoane perfect sănătoase. Verificarea acestor pensii ar fi un pas foarte important pentru stoparea banilor aruncați aiurea și stă chiar în puterea vajnicei doamne s-o rezolve. Dar e mai simplu să tai decât să cercetezi și mult mai complicat să gândești înainte să vorbești.

Una peste alta, toate strategiile anunțate în campanie se dovedesc a fi niște păcăleli. În fapt, avem de-a face cu niște încropeli pe colțul mesei. Orice încercare de a acoperi o prostie nu este decât dezvăluirea alteia.

Dacă acest Guvern nu va înțelege că trebuie să aleagă repede între plata salariilor și prăduială, riscăm să nu ne mai țină doar circul de foame. Degeaba o să urle dragostea din tei dacă nu or să mai fie lei.

Cele mai citite

Trei avioane F-16 cumpărate din Norvegia au ajuns în România

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat, astăzi, la Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" de la...

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații i se aduc primarului municipiului Iași

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de...

Nicu Ștefănuță a depus plângere la CNCD împotriva preotului Nicolae Tănase, din cauza declarației revoltătoare la adresa femeilor abuzate sexual

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Grupului Verzilor din Parlamentul European, a depus o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva preotului...
Ultima oră
Pe aceeași temă