Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Adevăratul război al lui Traian Băsescu de-abia acum începe

Dan Cristian Turturica 04.11.2011 - 16:56

Joi, pe 6 mai 2010, când preşedintele Traian Băsescu a făcut declaraţia publică prin care a anunţat tăierea cu 25% a salariilor bugetare şi cu 15% a pensiilor şi ajutoarelor sociale, toată România şi-a ţinut ...

Share

Joi, pe 6 mai 2010, când preşedintele Traian Băsescu a făcut declaraţia publică prin care a anunţat tăierea cu 25% a salariilor bugetare şi cu 15% a pensiilor şi ajutoarelor sociale, toată România şi-a ţinut respiraţia. Poate doar o declaraţie de intrare în război ar fi produs mai mult şoc şi groază printre cetăţenii acestei ţări.

Prin comparaţie, declaraţia făcută de preşedinte pe 3 noiembrie 2011 a fost ca şi inexistentă. Nimeni nu a ridicat o sprânceană.

În primul rând, pentru că nu a anunţat nici o scădere de salarii sau pensii. Din contră, chiar a dat asigurări că în 2012 nu se va ajunge la astfel de măsuri. Dar a trecut aproape neobservată şi pentru că a venit după întâlnirea periodică cu reprezentanţii FMI, ai Băncii Mondiale şi ai Comisiei Europene. O întâlnire de rutină, o declaraţie de rutină.

Nimic mai fals. Anunţul de joi este cel puţin la fel de important ca acela din mai 2010. Iată de ce:

Vine într-un moment la fel de grav. În urmă cu un an, problema fundamentală era că nivelul datoriei publice, alimentat de deficitul bugetelor de asigurări sociale şi de sănătate, intrase într-o spirală care nu ne putea duce decât la dezastru. Ne împrumutam din ce în ce mai mult pentru a plăti salariile bugetarilor, pensiile, ajutoarele sociale şi pentru a finanţa sistemul public de sănătate şi ne împrumutam şi mai mult pentru a acoperi împrumuturile precedente. Într-o singură lună, între februarie şi martie 2010, datoria publică a crescut cu nu mai puţin de 10 miliarde lei!

Aşa s-a ajuns la decizia dramatică anunţată de preşedinte în mai 2010. Fără acele tăieri abrupte şi dureroase, care au sărăcit şi mai mult majoritatea pauperă a României şi i-au transformat pe Traian Băsescu şi Emil Boc în cei mai detestaţi politicieni de la Ceauşescu încoace, falimentul ar fi fost inevitabil.

Datorită acestor tăieri şi a sacrificiului impus milioanelor de români, astăzi nu doar că nu mai suntem în plutonul naţiunilor iresponsabile, condus detaşat de Grecia, dar am atins un echilibru macroeconomic la care alte ţări europene încă aspiră.

Ce am aflat însă în ultimele săptămâni este că, din cauză că aceste alte ţări nu şi-au tăiat la timp cheltuielile, tot efortul nostru de stabilizare nu va fi suficient pentru a evita o nouă recesiune. De această dată, neputinţa şi laşitatea unor politicieni europeni ne pun într-o situaţie vulnerabilă. Într-atât de vulnerabilă încât, chiar dacă ne vom lua absolut toate măsurile de precauţie, există un risc real de a fi zgâlţâiţi rău de contextul economic continental. Ce trebuie să facem pentru a traversa cu bine şi această nouă furtună?

Aici vine, de fapt, partea cea mai importantă a declaraţiei preşedintelui. Joi, el a recunoscut implicit ceva ce ştim, de fapt, de multă vreme: că nu tăierile de salarii, pensii şi ajutoare sociale sunt primele măsuri ce trebuiau luate de un stat pe cale să facă atac de inimă. Degeaba pui un obez să facă fitness dacă nu îi interzici să se mai îndoape ca un porc, să bea şi să fumeze. Există alte cheltuieli publice, mai consistente, care trebuiau extirpate - pierderile companiilor de stat - şi altă slăbiciune politică, mai letală chiar decât populismul: corupţia.

Traian Băsescu a ales în 2010 să înceapă cu veniturile sociale deoarece era metoda cea mai rapidă pentru a scăpa de nişte cheltuieli şi pentru a domoli instantaneu spirala împrumuturilor care să acopere alte împrumuturi. Dar a fost şi cea mai cinică. Pentru că a transferat povara salvării pe umerii celor mai amărâţi, în condiţiile în care ştia exact că nu înseamnă tăierea răului de la rădăcină şi că nu rezolvă problema de fond. Ar fi fost un gest de bărbăţie dacă măcar acum ar fi spus aceste lucruri explicit, nu implicit.

Ce a spus totuşi răspicat este că împotriva noii crize nu va lupta cu aceleaşi arme ca anul trecut - pensiile şi salariile bugetarilor nu vor scădea - şi că va folosi măsurile pe care ar fi trebuit să le impună de mult timp. Cele ce întăresc pe termen lung economia, care stimulează dezvoltarea, în primul şi în primul rând, şi care vor rezolva problemele de fond prin creşterea veniturilor.

"România are resurse interne de creştere şi acestea sunt în mod deosebit în zona energiei, unde restructurările şi corectul management al companiilor din domeniul energetic ar genera premise de creştere economică consistentă şi aport de venituri şi în bugetul de stat, şi către populaţie. De asemenea, sectorul de transporturi şi, nu în ultimul rând, o optimizare a funcţionării sistemului de sănătate, care trebuie să continue procesele de reforme, reprezintă o altă resursă de creştere a veniturilor în bugetul de stat şi de diminuare a deficitelor."

Ce a spus preşedintele prin frazele de mai sus: nimic mai puţin decât că se angajează în numele Guvernului să protejeze ţara de riscurile unui derapaj şi să menţină o creştere economică prin reformarea profundă a trei sectoare economice pe care statul şi partidele le-au administrat catastrofal până acum. Care nu doar că nu au generat sau impulsionat creşterea economică, dar o şi blochează, consumând din resursele ce ar trebui alocate în mod normal investiţiilor.

Angajamentul pe care şi l-a luat Traian Băsescu în faţa marilor finanţatori, dar mai ales în faţa cetăţenilor României reprezintă cea mai mare provocare pe care un demnitar român şi-o poate asuma astăzi: un război deschis şi total cu o imensă reţea de influenţă, formată din politicieni, funcţionari publici, oameni de afaceri, magistraţi, ofiţeri de informaţii, care a ajuns să controleze o mare parte din statul român cu ajutorul banilor delapidaţi exact din cele trei sectoare de stat amintite de preşedinte: energie, transporturi, sănătate.

Traian Băsescu a depăşit faza pregătirilor ofensivei - declaraţii despre companiile de stat şi despre "băieţii deştepţi" a mai făcut şi în trecut - şi, practic, le-a garantat reprezentanţilor FMI, ai Băncii Mondiale şi ai Comisiei Europene că în anul ce urmează va reuşi să împiedice în bună măsură SISTEMUL să mai excaveze miliarde de euro din bugetul statului şi să pună la lucru sumele imense de bani pe care le pierdem zilnic, pentru a dinamiza o economie schiloadă.

Ştie preşedintele ce vorbeşte? Înţelege ce ne promite sau joacă la bluf? Este conştient că poate doar unu la sută din românii care cred că are îndrăzneala de a se înhăma la aşa ceva îi dau şanse de reuşită? Să le luăm pe rând.

Energia. Toate, dar absolut toate companiile de stat din domeniul energetic au fost căpuşate programatic din 1990 încoace. De la marile jafuri operate la companiile de cărbune la contractele oneroase de retehnologizare a hidrocentralei Porţile de Fier I, derulate în timpul mandatului lui Călin Popescu Tăriceanu şi extinse la Porţile de Fier II, sub oblăduirea lui Dan Ioan Popescu; de la contractele de furnizare de energie electrică ieftină pentru "băieţii deştepţi", încheiate şi ele tot în mandatul lui DIP, prin care 70% din producţia Hidroelectrica a ajuns pe mâna a 11 firme private şi traderi, la cele prelungite inclusiv anul trecut, care expiră de-abia în 2018, toate au mutat sume colosale din bugetul statului în buzunarele unui grup mafiot. Traian Băsescu ştie foarte bine acest lucru şi susţine că de azi înainte le va închide robinetul.

"Am adresat reprezentantului Comisiei Europene în delegaţie rugămintea de a consolida solicitarea noastră ca Digi Competition, din Comisia Europeană, să analizeze mai rapid contractele din electricitate. Şi sigur nu ne interesează doar ALRO şi SIDEX Galaţi, unde sunt convins că lucrurile nu pot fi considerate ajutor de stat, dar în mod deosebit contractele care sunt încheiate cu firme ce au un birou şi un telefon, dar au contracte uriaşe de la Hidro, acestea trebuie analizate şi văzut dacă se înscriu în regulile de competiţie europeană; dacă nu, vor trebui anulate şi plătite daunele corespunzătoare."

Chiar dacă primul pas în această problemă nu l-a făcut Traian Băsescu - Comisia Europeană ne-a avertizat încă de acum o lună că scurgerea de bani din Hidroelectrica trebuie să înceteze -, el este cel care garantează că reţelele ce deservesc partidul său, PDL, dar şi cele transpartinice nu îşi vor păstra contractele, prin diverse tertipuri, şi nici nu vor primi alte contracte pentru a compensa sumele pe care le vor pierde.

Aceeaşi situaţie este şi la Transporturi şi Sănătate, alte două ministere care au transferat şi ele miliarde de euro către clientela partidelor aflate la putere. Ce instrumente are preşedintele pentru a opri morişca licitaţiilor măsluite? Cum va reuşi să gripeze un mecanism care a funcţionat atât de bine până acum în favoarea firmelor care au făcut blat cu SISTEMUL încât am ajuns paradoxul Europei: ţara care cheltuieşte cei mai mulţi bani pentru cele mai proaste servicii medicale şi cea mai primitivă infrastructură de transport?

Dificultatea de a schimba chiar şi minimal rutina deturnării banului public reiese tot din spusele preşedintelui. Înainte de întâlnirea cu delegaţia FMI, BM şi CE, preşedintele a făcut câteva consideraţii legate de sentinţele dubioase ale unor magistraţi care atribuie contracte prin sentinţe judecătoreşti unor firme care pierduseră licitaţiile. Fenomenul este binecunoscut: corupţia unor magistraţi merge de obicei mână în mână cu corupţia unor funcţionari ministeriali, dar uneori ajunge să o substituie.

Cu toate acestea, preşedintele nu a spus nimic despre problema licitaţiilor pentru tronsoane de autostrăzi câştigate de firme situate chiar şi pe locul 7 după deschiderea ofertelor. De exemplu, construcţia tronsonului Cernavodă-Medgidia a fost câştigată de asocierea Astaldi-Max Boegl, clasată pe locul 6. Italienii au cerut un preţ cu 30% mai mic decât compania Colas, căreia îi fusese încredinţat contractul în prima fază, însă oferta lor este cu 30% mai scumpă decât cea a grupului spaniol FCC - un gigant mondial în domeniul construcţiilor, cu venituri de 12,7 miliarde euro -, care se clasase pe locul 1 la a doua licitaţie.

Fenomenul câştigării licitaţiilor de către firme care nu au avut nici pe departe cea mai bună ofertă nu este la fel de îngrijorător precum cel al corupţiei din justiţie? Când va ţine preşedintele un discurs vituperant şi în faţa funcţionarilor din ministerul pe care l-a condus ani buni? De ce mai pierde vremea şi banii Ministerul Transporturilor cu licitaţiile dacă în final nu ţine cont de cea mai bună ofertă? Şi cum crede preşedintele că va fi Guvernul în stare să construiască mult şi ieftin dacă nu se foloseşte de procedura licitaţiei pentru a alege constructorul cel mai serios, mai rapid şi mai ieftin?

De Ministerul Sănătăţii, ce să mai vorbim?! UDMR este atât de bine înşurubat în afacerile bănoase pe care ministerul ar trebui să le supravegheze, încât aşteptăm cu nerăbdare să aflăm cum arată şi, mai ales, cum va funcţiona, concret, mecanismul prin care statul va controla ceea ce nu a vrut să controleze până acum: preţurile achiziţiilor de medicamente, echipamente şi servicii medicale.

Şi de parcă nu ar fi fost suficient, tot pe lista de priorităţi stabilită de acordul cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană se află şi concedierile masive din companiile de stat cu pierderi, dar şi privatizarea unor pachete de acţiuni ale unor instituţii care au ajuns la sapă de lemn pentru că au fost căpuşate cu ură de toţi politrucii numiţi în fruntea lor.

Preşedintelui Băsescu i-a ieşit proiectul cu austeritatea impusă cetăţenilor de rând. Cei mai necăjiţi dintre români şi-au scuturat încă o dată buzunarele şi din mărunţişul adunat am reuşit să încropim un colac de salvare.

Dar i-a ieşit şi pentru că necăjiţii nu i s-au opus. Şi nu pentru că ar fi înţeles că este datoria lor patriotică - nici nu era, de altfel! -, ci pentru că s-au obişnuit să li se tot ceară, iar ei să dea, fără să crâcnească. Ca dovadă că după ce s-a terminat perioada protestelor aşa-zis sindicale, puse în scenă de Voiculescu şi Vîntu, în complicitate cu lideri sindicali corupţi, alte demonstraţii şi marşuri nu au mai existat, deşi motivele nu au lipsit nici un moment.

Acum, obiectivul este infinit mai important, dar şi mai greu de atins. Cei pe care va trebui să îi taie de la porţie nu sunt nici săraci, nici resemnaţi. Şi nici lipsiţi de putere. Reţelele de partid care fură din buget prin contracte aranjate cu ministerele şi marile companii de stat nu vor sta cu mâna în sân când preşedintele va încerca să le lase fără bani.

Din trei motive: sunt dependente de aceste contracte - habar nu au să facă bani din antreprenorat cinstit -, partidul va avea nevoie de fonduri pentru campanie şi, trei, liderii lor nu îi ştiu de frică lui Traian Băsescu pentru că îi leagă vechi prietenii şi complicităţi.

Preşedintele şi-a asumat răspicat intrarea în cel mai important război al mandatului său prezidenţial. Nu cred că îşi face iluzii că va fi uşor, dar este posibil să mizeze pe faptul că proporţiile jafului sunt atât de mari încât, şi dacă va reuşi să-l stopeze într-o mică măsură, rezultatul se va simţi. Nu putem decât să sperăm că nu gândeşte atât de mărunt şi că va face tot ce ţine de el pentru a duce lucrurile până la capăt. S-ar putea ca aceasta să fie ultima ocazie pe care o mai are pentru a demonstra că este un învingător, şi nu un supravieţuitor.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...