Aproape trei sferturi din Romania se afla sub ape. In 31 de judete din 41 inundatiile au acoperit sute de localitati, zeci de mii de hectare de teren agricol si au distrus 14.800 de case. Autoritatile au evacuat peste 8.000 de persoane, in timp ce miercuri si joi sapte oameni au murit si patru sunt dati disparuti. Infrastructura rutiera si feroviara a fost atat de afectata incat nordul Moldovei este izolat de restul tarii. 370 de poduri, 445 de podete si mai multe drumuri nationale si judetene s-au rupt. Tragedia care sta in spatele acestor cifre seci este de fapt imensa si, din pacate, de lunga durata, iar bilantul departe de a fi finalizat. Dar ceea ce trebuie sa ne ingrijoreze si mai mult este faptul ca in aceste momente a iesit la iveala adevarata fata a Romaniei.
In primul rand una a saraciei. Imaginile din zonele calamitate ne dezvaluie un mediu rural arhaic, cu case subrede, oameni prost imbracati, imbatraniti, de lipsuri si nevoi, inainte de vreme si care vorbesc o limba romana aproximativa. Disperarea lor este cu atat mai mare cu cat ei sunt constienti de faptul ca vor trebui sa faca fata singuri dezastrului ce s-a abatut asupra lor, stiind ca nimeni niciodata nu i-a ajutat cu adevarat.
Ni s-a mai dezvaluit si o Romanie care se prabuseste sub noi. Cu poduri, podete, drumuri, cai ferate si diguri subrede. O retea in care de ani de zile nu s-a investit si nu se va investi aproape nimic, sub pretextul unui deficit bugetar prea mic pentru a permite fonduri destinate reabilitarii infrastructurii. Sigur, PSD poate spune ca a facut multe in acest sens in ultimii patru ani, dar el trebuie sa si raspunda la niste intrebari: cate din fondurile alocate au imbunatatit caile de acces acolo unde era nevoie si cate in zonele in care pesedistii locali sau nationali si-au construit vile de vacanta?; cate din fondurile alocate au intarit digurile si cate au fost, eufemistic spus, deturnate catre constructia acelorasi vile de vacanta, care, “paradoxal”, nu au patit nimic? In aceste conditii, nu trebuie sa ne miram de ceea ce ni se intampla acum. Trebuie sa ne miram ca nu au cazut mai demult.
Iar cu aceasta ocazie vedem si noi adevarata fata a celor pe care i-am ales, in trecut si acum, a celor pe care ii numim generic “autoritatile Romaniei”. Acestea ori au dat dovada de indolenta, ori au trecut sub tacere criza in care se gaseste infrastructura romaneasca. Mai mult decat atat, cativa reprezentanti mai sunt si insolenti cand le raspund, cu detasare, oamenilor ca trebuiau sa-si asigure locuintele si culturile. Asta este cea mai mare impertinenta cu care poate fi tratat omul de rand. Pentru ca la asigurare societatile de profil iau in calcul toate conditiile in care se incheie polita, inclusiv cele care privesc situatia infrastructurii din zona respectiva (diguri, amenajari hidrotehnice etc.). Adica o situatie dezastruoasa ce a fost si este mentinuta de stat. Iar primele de asigurare sunt scumpe, imposibil de acoperit de un taran care de-abia strange bani pentru semanat si recoltat.
In orice tara din lumea asta natura dezlantuita ia autoritatile mai intotdeauna prin surprindere. Diferenta consta insa in forta de reactie. Rapida, punctuala si acompaniata de mijloace materiale suficiente. Or noi cu doua barci si trei avioane suntem departe de a putea vorbi de un management corespunzator al situatiei. Suntem saraci, cerem bani de la UE, de la Banca Mondiala, chiar de la NATO, dar pana la a pune problema banilor autoritatile trebuie sa stie, in primul rand, ce vor sa faca. Doar asa mai putem schimba fata Romaniei, atat de diferita de cea a Uniunii Europene.
