Tocmai făceam pregătirile de transhumanța inversă, ca să ne întoarcem de la Făurei înapoi la stână, dar ceva mă tot râcâia în inconștient. Zic inconștient, pentru că dacă râcâiala ar fi fost în subconștient, atunci conștientul, fiind superiorul lui, ar fi făcut cumva să scoată de la subconștient ce mă râcâia. După mintea mea, dacă psihicul la om ar fi un partid, ca de-un exemplu PSD, atunci conștientul ar fi Dragnea, subconștientul Zgonea și inconștientul Victor Ponta.
Sau dacă luăm ca de-un exemplu PNL, inconștientul ar fi Ghișe, subconștientul Blaga și conștientul numai Dumnezeu știe. Deci, cum ar veni, mă simțeam cu pregătirile de plecare ca o vedetă de la Antena 3, atâta că evacuarea sediului la mine era voluntară. Pe de altă parte, avantajul ăsta era anulat de dezavantajul că n-aveam cum să-i pun pe fanii mei să se uite la mine pe durata pauzei publicitare, ca să-mi mai scot și eu din cheltuieli. Unu că nu eram televiziune, doi că n-aveam fani și, trei, n-aveam nici pauze simple, nu mai vorbesc de pauze publicitare.
În concluzie, eram râcâit pe toate părțile, și pe deasupra și pe gratis. Până să mă dumiresc eu ce mă râcâie, dă buzna în casă nevastă-mea, Zizi, care se întorcea turbată de la coafor, unde-i vopsise una părul greșit, de arăta ca o combinație de două luate câte trei din deputata Rovana Plumb, deputata Alina Gorghiu și senatoarea Cristiana Anghel. Că astea erau ultimele trei coafuri pe care le văzusem prin ziare și-mi săriseră în ochi prin cornee și umoarea apoasă direct pe retină. De cum a intrat în casă, Zizi a aruncat poșeta în vaza cu ghiocei de Dragobete, pe care-i cumpărasem de la niște întreprinzători romi, și mi-a zis:
– Mă Titi, tu-ți mai aduci aminte Scrisoarea lu’ Neacșu de la Câmpulung? Aia de-am făcut-o noi la română, în liceu?
– Aia cu „ I pack the… lucru turcului?“ – zic eu.
Tot de la inconștient, cred. Altfel cum era să amestec în engleză activitatea mea la împachetat de până atunci și pe Neacșu de la Câmpulung. Nu pot să vă spun decât că Zizi s-a uitat la mine ca băiatul lu’ frații „European Drinks“ la o hârtie de o sută de euro. Așa că m-am corectat la repezeală:
– Aia cu „Ipak, dau știre Măriei Tale za lucru turcului“… am vrut să zic. Neacșu din Câmpulung, cine nu-i știe scrisoarea? Ce-i cu ea?
– Trebuie să scriem și noi una, Titi. Adică tu o compui și eu o scriu pe Facebook, s-o vadă toți, gen. V-am mai spus că am preluat și noi obiceiul cu gen, ca să stăm în rând cu tineretul, să nu ne scoată ăia din targhet.
– Dar ca ce chestie? – întreb eu cam nedumerit și mă apuc să ridic vaza cu ghiocei de jos. Ghioceii erau cam mototoliți complet, dar la urma urmei nici Dragobetele nu-i cine știe ce sărbătoare. E ca și cum Sfântu’ Valentin ar fi un fel de Smiley și și-ar pune scris pe icoană „Sunt Sfântu’ Valentin și recunosc: sunt un Dragobete“.
– Cum ce chestie? Tu nu vezi, Titi, ce mi-a făcut coafeza la păr? – face Zizi.
După ce m-am uitat de formă puțin la părul ei, am mormăit ceva ininteligibil, ca să nu poată fi folosit nimic împotriva mea mai târziu.
– Nu știi că felul în care stă părul este esențial la femei? Până și-n filme, când vrea unul s-o aburească pe una, nu-i zice întâi și-ntâi ce bine-i stă părul?
Aici cam trebuia să-i dau dreptate. Și tam-nesam, tot din inconștient, mi-a venit în minte brusc ideea ce chinul dracului trebuie să fie pe angajații lu’ doamna senator Anghel să-i spună în fiecare zi cât de bine-i șade ei părul.
– Deci tu vrei să-i faci o scrisoare deschisă pe Facebook lu’ coafeza de ți-a stricat părul, da? -întreb eu și mă duc la dulap după sticla de țuică, în caz de ceva să-mi vină inspirația, iar dacă nu-mi vine, să mă prefac că m-am îmbătat.
– Păi, da! – zice Zizi. Cum se face acum, când vrei să-i tragi la unul sub centură. Cum i-a făcut Oana Stancu lui Dan Tapalagă și Robert Turcescu lu’ Camelia Voiculescu. Pamflet, gen.
– Zău? Dar de unde știi tu toate astea? Că de obicei cam nu le ai cu politica.
– Păi, nu vin de la coafor, Titi? Nu e coaforul exact ca SNSPA-ul, numai că pregătește clienții mai bine și nici nu-i nevoie să plagiezi pe nimeni?
În fine, am tras un gât de țuică cât Zizi a deschis laptopul, am deschis textul lu’ doamna Oana Stancu Zamfir pe tabletă și-am început să dictez, în ideea să schimb numai numele și să las jicnirile la locul lor:
– „Dragă Ilinca“, sau cum o cheamă pe fata coafezei…
– Păi, n-are fată, mă Titi!
– Atunci scrie „dragă Georgele“, sau cum îl cheamă pe băiat…
– N-are nici băiat, Titi.
– Cum n-are nici băiat?
– Uite-așa, n-are. N-are copii deloc, gen. Înțelegi?
– Și-atunci cum îi dăm la gioale? – zic eu buimăcit. Folosim schema lu’ doamna Gabriela Vrânceanu-Pandele-Firea, aia cu care l-a fript pe Iohannis? Îi dăm în freză că n-are copii, gen?
Aici, Zizi a-nceput să se cam strâmbe. Avea și dreptate, mitocăniile alea cam ieșiseră din moda de insulte, colecția iarnă-primăvară.
– Dar ce are? Că nu se poate să n-aibă ceva la care ține ea, ca s-o putem spurca ca lumea.
– Are o pisică, Kitty – face, mai cu șovăială, Zizi.
– E bună și pisica, zic eu de colo. Bagă acolo: „Dragă Kitty. Îți încredințez această scrisoare ca pe un manifest pentru viitor. Pentru un viitor în care tu vei trece pragul maturității, iar stăpâna ta pe cel al senectuții. Poate că nu-ți va fi rușine cu momentele de familie din care stăpâna ta se va extrage des pentru a merge la toaletă, pentru că, vezi, așa e vârsta. Poate că îi vei cumpăra tu însăți mult hulitul Urinal de azi“.
– Cum naiba să-i cumpere pisica Urinal coafezei, mă Titi? Tu ești cu capul?
– Corect, Urinal e pentru bărbați. Sau ce, nu-i credibil să meargă pisica la farmacie? Sau pisicile nu trăiesc destul să vadă stăpânii cum merg la toaletă?
În fine, după ce ne-am certat două ore cum să facem scrisoarea deschisă, am lăsat-o baltă și i-am vândut coafezei niște caș vechi, pentru care i-am luat preț de telemea proaspătă. Că noi, ciobanii, ne răzbunăm mai bine în brânză. Dar care nu poate face brânză – deci politicienii și jurnaliștii – se răzbună în scrisori deschise.
Cu stimă, Titi Smeureac – cioban freelancer
