4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialVisul american e posibil și în România | OPINIE

Visul american e posibil și în România | OPINIE

America e țara tuturor posibilităților, în timp ce România a reevaluărilor permanente.

Recent am avut privilegiul de a fi acceptat în cercul de dezbateri al unor tineri de 18-26 de ani. Fac parte din grupul Check Out Solution. Universul lor e un joc. Un joc din care se -perfecționează și se autocorectează. Fac și bani. Puzzle-ul lor nu e numai programatic, ci și sentimental. Se iubesc profund. Ochii lor trădează bucuria unui proiect comun. Unii sunt din Târgu-Jiu, alții din Lugoj. Evoluează în Timișoara.

Andrei Căprioru e liderul lor. Decan de vârstă. Organizează festivaluri de muzică pentru tineri cum ridică frustrații vocalizele și tonurile contestatare. Optimismul său e contagios, bunătatea, proverbială locului său de baștină, Lugojul. Oana Voicencu e prietena lui. Fire altruistă, așa cum îi stă bine unui viitor medic, ajută cu tot ce poate. Coordonează trupa de voluntari. Ciba are puțin peste 18 ani. Te amuzi de accentul său oltenesc. Perfectul simplu nu-l descalifică. Iubește și e iubit.  Diana este culoarea puzzle-ului. Ea se pricepe la designul exterior, alături de Denisa. Sunt foarte creative. Inimoase și devotate. Claudia, fire mai rebelă, compune stropul de veselie din grup. Teodor este analistul de serviciu. Repară când entuziasmul erupe. Natura se autocorectează.  Unul e oltean, altul e ungurean. Se completează reciproc. Puzzle-ul lor e creativ și inspirant.         

Recent, grupul Check Out Solution a asigurat partea de e-payment la Neversea, apoi a plecat la Electric Castel. Azi tinerii fac parte din echipa de organizare a UNTOLD.

Dar cum s-ar traduce numele grupului? Căutare de sine. Evoluție. Predictibilitate. Viziune. Credință și putere.

Georgia e o fată extrem de guralivă. Născută aproape de Chicago, vorbește într-o română perfectă. Cuvântul ei e apăsat. Cu vervă. Rostirea îi e angajată. În momentul apariției în grupul Check Out Solution i s-a tăiat rostirea.

De ce a tăcut Georgia la cei 18 ani împliniți? Tinerii români sunt liberi, ea e supusă controlului prin aplicația electronică de către părinți. În SUA majoratul e la 21 de ani. Cei de vârsta ei nu au voie să bea nicio bere, darmite să umble noaptea prin cluburi sau prin parcuri.

Adolescenții români nu au nicio inhibiție. Nici un factor descurajant. Pentru ei programarea e ancora spre viitor. Prin autoevaluare cred că se pot perfecționa. Filosofia lor e ca-n networking-ul IT: reușim doar împreună.

Noua generație are viziuni diferite despre viață. Nu are complexe. Nici nu vrea să emigreze. Puzzle-ul lor nu e doar romantic, determinant și inspirant pentru cei de vârsta lor, ci și molipsitor.

Georgia vine din lumea tuturor posibilităților, Andrei&comp din spiritul creativ al neamului românesc care vrea să se autodefi-nească acum și aici, nu dincolo, unde întreaga viață umbra outsider-ului apasă ca o nălucă noaptea roua de pe pajiște.

Check-out-ul lor e ofensiva noului val.

Vine și vremea când românii se vor simți bine și acasă. Casa cea mai bună e acasă, nu printre străini. Dar lumea e în plină evoluție. Libera circulație a persoanelor e un câștig determinant pentru toți românii. Unii nu sunt profeți în țara lor, dar nici nu fac mătănii pe la înaltele porți.

România are trecut, dar n-are prezent. Cu astfel de tineri viitorul e sigur.

Bătrânii jelesc dezindustrializarea. Cine să le explice că munca hard e mai ostenitoare decât cea soft?

Softiștii români au adus cea mai mare creștere ca procent din PIB. Peste 5,5 miliarde de euro, cam cât toată producția de cereale, fără efort și fără frustrări.

E timpul definirii unei strategii de tip soft power, nu de looser-power. Dar ne trebuie strategi calificați. Modelul poate fi găsit din nou la Timișoara.

Sper ca Georgia, de dincolo de Ocean, să nu mă acuze de prea mult optimism.

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă