Victor Ponta nu este un „idiot util“ | OPINIE

Călin Hera Actualizat: 15.03.2017 - 18:31

Victor Ponta nu este un idi­ot. Victor Ponta a deținut unele dintre cele mai importante funcții în România (premier, președinte al Camerei De­putaților, ministru, lider al celui mai mare partid). A avut greutate politică. Sunt oameni care se uită în gura lui. Are discurs, face poan­te, e înalt, are ochelari și uși deschise la două-trei televiziuni.

Share

Victor Ponta nu este un idi­ot. Victor Ponta a deținut unele dintre cele mai importante funcții în România (premier, președinte al Camerei De­putaților, ministru, lider al celui mai mare partid). A avut greutate politică. Sunt oameni care se uită în gura lui. Are discurs, face poan­te, e înalt, are ochelari și uși deschise la două-trei televiziuni. S-a întâlnit cu Tony Blair, era și un dosar despre asta. S-a tratat în Turcia, la o clinică la modă, era ceva și cu președintele Erdogan, cu care Victor Ponta zicea că e prieten. E clar, Victor Ponta nu este genul de „idiot util“. În niciun caz. El e mai mult decât atât.

Victor Ponta și-a asumat recent rolul de voce a mișcării anti-UE și pro-ruse în România. Vă aduceți aminte. În ziua circului cu demisia în alb, îl critica amical pe Sorin Grindeanu că ar susține „Europa unită, care nu mai exis­tă“. Desigur, Victor Ponta nu asta voia, să îl critice pe Grindeanu. Victor Ponta, care nu e idiot, voia să transmită un mesaj. Să lase pe agenda publică o bornă.

„Eu aş face mâine cerere să ne alăturăm Grupului de la Vişegrad. (...) Eu nu cred că avem altă şansă decât stând cu nişte vecini ai noştri care au şi ei un pic de curaj şi de demnitate. Stând tot timpul în genunchi şi cu domnul Iohannis, care votează cum vine faxul de la Berlin, pierdem timpul“, a spus Victor Ponta, care nu e un idiot.

Pentru cei care se uită în gura lui, Victor Ponta a jucat cartea așa-zisului politician pragmatic, care găsește soluții practice pentru o situație despre care el a decis că este reală (Europa unită nu mai există). Ipoteza lui Ponta are un sâmbure de adevăr: Uniunea Europeană trece printr-o criză continuă, dar soluția favorabilă țărilor UE și cetățenilor ei nu e spargerea Uniunii, ci găsirea modalităților de păstrare a ei, de a învăța din greșeli. Doar dușmanii Uniunii Europene, în special Rusia, au interes ca Uniunea să se fărâmițeze. Pentru România, ar fi o catastrofă, care ne-ar duce în doi timpi și trei mișcări în brațele Moscovei, adică adio libertăți, ci­vilizație, trai bun.

Victor Ponta, cum face de atâtea ori și tot mai frecvent partidul din care și-a dat demisia în alb, a zgândărit. A provocat. A vrut să vadă ce iese. Pentru cei care folosesc idioți utili, este genul de acțiune menită să verifice efectele, reacțiile: cine pare fermecat de idee, cine e oripilat, cum reacționează instituții, lideri de opinie, oameni simpli. Uneori, zgândăreala asta e doar o marcare a teritoriului, instalarea unei borne. SEO, de ce nu? Să fie acolo. Să aibă următorii idioți utili la ce se raporta.

Dar Victor Ponta nu este un idi­ot. Poziția lui nu mai miră pe nimeni, încă dinainte de perioadele Soci – Erdogan – Dubai – Sebastian Ghiță – PRU. Lui Victor Ponta i s-a dat să miroasă ceva și caută să își asume rolul de demolator. S-ar vedea, la o adică, strateg cu mânecile suflecate al bătăliei pe care Rusia și cozile ei de topor le desfășoară pe teritoriul României. 

Asta e analiza mea și îngrijorarea mea. Nu mă aștept la nimic bun dinspre Victor Ponta și gașca-i; mă aștept însă la o luptă din ce în ce mai aprigă. În mare măsură, suntem „prin noi înșine“. Iar ideea #rezist are o semnificație mult mai profundă decât, poate, ne dăm seama. Deși intuim ceva.

O primă variantă a acestui text a fost publicată pe blogul „Naiv prin România“.

Citește totul despre:

Comentarii

Loading...
loading...