Vara opoziţiei pierdute | OPINIE

de Vlad Ștefănescu , 14 septembrie 2017 - stire actualizata la ora 12:28, 24 septembrie 2017
Vara opoziţiei pierdute | OPINIE

Una dintre temele care a revenit în spaţiul public în perioada ce a urmat ale­gerilor generale de anul trecut este legată de blamarea electoratului român care nu s-a prezentat la vot pentru actualul raport de forţe parlamentar şi, deci, pentru activitatea guvernării PSD-ALDE.

Vorbesc de o blamare pentru că relaţia de cauzalitate este făcută în asociere cu măsuri controversate asumate de cele două guvernări din acest an. Iar ea este enunţată de formatori de opinie în spaţiul public, ca şi de oameni obişnuiţi, în special în mediul reţelelor de socializare. Ar fi regretabil însă ca şi reprezentanţii opoziţiei politice de astăzi să aibă un fir logic structurat pe aceeaşi linie. Pentru că asta ar limita şansele unui succes politic viitor.

 

Rezultatul electoral din anul 2016 a fost dictat însă de oferta politică prezentată de formaţiunile, să spunem, de centru-dreapta, pentru a realiza o anumită segmentare. Electoratul nu este de vină pentru rezultatul unor scrutine electorale. El se adaptează şi răspunde ofertei politice, care, într-adevăr, fie nu ajunge la el, fie nu îl convinge. Or, în toamna lui 2016 forţele opoziţiei politice de astăzi nu au creionat imaginea unei alternative reale de guvernare, nu au existat proiecte şi măsuri, o viziune, un drum de urmat şi un rezultat de atins. Doar cu o campanie negativă, căreia PSD i-a opus în mod inteligent o dezbatere axată strict pe teme şi proiecte econo­mice şi sociale, fără a genera teme care să poată duce la dezvoltarea unui vot negativ puternic, opoziţia nu a convins. Mai mult, ca într-o buclă temporală, opoziţia anti-PSD a fost fragmentată şi afectată de lupta pentru un bazin electoral, chiar dacă nu suprapus perfect, în mare parte similar.

Rezultatele de la alegerile locale din 2016 nu au dus la nicio înţelegere în acest sens. Dimpotrivă, falia dintre principalele formaţiuni de opoziţie s-a adâncit, pe măsură ce proiectul USB, devenit USR, a căpătat proiecţia unei relevanţe politice reale. Succesul USR de la alegerile din noiembrie nu trebuie, desigur, minimalizat. Un partid fără structuri puternice în teritoriu şi recent înfiinţat, cu o notorietate departe de potenţial, a obţinut peste 8% din voturi şi a intrat în Parlament. Un test important şi poate chiar necesar, pentru a se da o măsură exactă a susţinerii politice a formaţiunii în prima ei competiţie electorală la nivel naţional.

Evoluţiile din acest an sunt însă dezamăgitoare. Opoziţia politică reală pare a fi în mare măsură redusă la persoana preşedintelui Klaus Iohannis. În condi­ţiile în care Guvernarea PSD+ALDE a oferit nume­roase oportunităţi pentru discursul zonei de opoziţie, USR a avut cea mai vizibilă dezbatere şi cea mai acerbă preocupare pe tema iniţiativei de amendare a Constituţiei propuse de Coaliţia pentru Familie, iar la PNL alegerea din iunie a lui Ludovic Orban a fost, poate, singurul moment de vi­zibilitate ridicată a noului lider. În ce priveşte PMP, discursul antijustiţie al lui Traian Băsescu a exclus în mare măsură formaţiunea din cadrul partenerilor de dialog frecventabili pentru celelalte forţe de opoziţie. Dacian Cioloş a avansat şi el cu Platforma România 100, un proiect pentru moment civic şi cu ambiţii politice, sub spectrul unei posibile apropieri de USR-ul lipsit de Nicuşor Dan (şi pe aceeaşi linie de poziţionare antisis­tem şi naţională). Această avansare s-a făcut însă în mare măsură pe o logică de construire a imaginii bunei guvernări de anul trecut – şi unde, deşi uneori pe mesaje ferme şi tranşante de cri­tică a actualei guvernări, raportarea de fond a fost una defensivă, de justificare şi poziţionare a deciziilor din anul 2016.

Captarea de atenţie media şi obţinerea de vizibilitate publică nu sunt uşoare pentru liderii politici care nu reprezintă, sub o formă sau alta, guvernarea. Spre deosebire de reprezentanţii guvernării, ei nu au puterea şi relevanţa politică asociată luării deciziilor relevante imediat pentru viaţa de zi cu zi a oamenilor. Dar, la 10 luni de la alegerile de anul trecut, forţele de opoziţie par a fi în continuare divizate, deseori de lupte justificate de orgolii şi pe marginea unor teme mai mult sau mai puţin relevante pentru români, aproape invizibile în spaţiul public şi perfect incapabile în a asuma un mesaj unitar. Prinse într-un joc absurd la periferia relevanţei scenei politice. România 100, deşi, paradoxal poate, nu este o formaţiune politică, spre deosebire de PNL şi USR, dezvoltă cumva cea mai articulată şi activă zonă de discurs de opoziţie. De altfel, apropierea USR şi România 100 fie se va produce, fie va începe un proces de canibalizare a USR, care, pe fondul tensiunilor interne deja prezente, în final va conduce formaţiunea pe o evoluţie apropiată rezulta­tului diso­luţiei, dezamăgind, o dată în plus, în speranţele electoratului.

Sprijinirea unei moţiuni simple de către mai multe forţe ale opoziţiei nu este consecinţa înţelegerii necesităţii unei colaborări strategice şi profunde. Este doar un gest de conjunctură. Şi el este cu atât mai lipsit de fond în măsura în care nu ştim care e viziunea de fond urmărită pe acest domeniu – ca legile justiţiei să rămână ca în prezent, ca anumite lucruri să fie altfel avute în vedere şi exact cum. La fel, de altfel, ca pe majoritatea domeniilor. Unde opoziţia, cu prea puţine excepţii, nici măcar nu şi-a creionat nişte purtători de mesaj credibili, apreciaţi pentru competenţa lor în respectivele domenii, şi unde, alături de critica acţiunii PSD, lipsesc din nou viziunea, soluţiile proprii. Cu tot regretul, iniţiativa celui de-al 13-lea şi al 14-lea
salariu pentru angajaţii din mediul privat intră mai degrabă tot în zona populismului politic, chiar dacă pentru altă bază electorală, decât în cea a realismului politic şi a politicilor libe­rale aşteptate de mediul de afaceri (în condiţiile în care, din nou, acţiunile PSD au oferit numeroase oportunităţi în acest sens).

Lipseşte, de asemenea, un numitor comun al forţelor de opoziţie, un fir roşu care să creeze o opoziţie reală şi solidă a actualei guvernări, o viziune şi o bază comună de dialog şi colaborare. Şi care ar fi esenţială, atât în planul unei acţiuni parla­mentare congruente, cât mai ales în vederea alegerilor prezidenţiale din anul 2019. De ce să ne mai mirăm însă de lipsa unei viziuni clare pentru anul 2019 când ea lipseşte şi pe termen scurt? Pentru moment, nici măcar nu se pune problema unei alianţe teoretice a unui nucleu de centru-dreapta, în jurul PNL, USR şi împreună, sub o formă sau alta, cu România 100 pentru ale­gerile europarlamentare din primăvara anului 2019. O astfel de abordare şi un astfel de proiect ar fi extrem de importante pentru crearea unei coaliţii de susţinere a preşedintelui Klaus Iohannis în lupta pentru un nou mandat. Cel mai probabil însă, vom asista din nou la o luptă electorală surdă, în care fiecare formaţiune va merge pe propriul drum, ceea ce nu va face decât să sporească tensiunile dintre ele. Nu mai surprinde că nici măcar nu putem evalua exact care este noua raportare şi noua relaţie de dialog dintre conducerea PNL (fostul partid prezidenţial) şi preşedintele Klaus Iohannis. Pierderea de către Alina Gorghiu a cursei interne pentru poziţia de lider al senatorilor PNL la începutul noii sesiuni parlamentare poate fi interpretată, în acest context, ca un (nou) gest de distanţare al formaţiunii de influenţa prezidenţială, punând totodată sub semnul întrebării evoluţia viitoare a relaţiei. Forţele de opoziţie sunt pândite în această perioadă de pericolul unei abordări şi unui calcul individualist, la nivelul liderilor politici şi, extrapolând, la nivelul formaţiunilor politice (sau civice) pe care le reprezintă. Or, câtă vreme obiectivele şi mizele sunt mici, viitorul politic va avea şanse reale să fie unul pe măsură.  

 

Comentarii

  • O MICA IDEE

    24 septembrie 2017 13:57

    DINTRE LIDERII OPOZITIEI ACTUALE...VAX ALBINA TOTI...scuze pentru Domnukl Orban dar tara nu-l vrea..el e bun ca presedinte de partid in perioada asta...insa pe viitor, cred ca ar trebui sa il cladeasca PNL-ul pe THEODOR PALEOLOGU ca viitor candidat la presedentie...dupa inca un mandat al lui Iohannis, sigur. L-am vazut ieri la Realitatea...papion, cu umor fin, intelectual cum nu sunt pesedistii, boier de vita veche cum nu sunt comunistii...iar daca a avut un insucces la niste alegeri, sa ne aducem aminte ca si Emil Constantinescu a pierdut alegerile prima data...insa poporul l-a votat cand a revenit in carti...

    raspunde comentariului

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design