Un apel peste timp, de la student la… student | OPINIE

de Cătălin Osiceanu , 04 octombrie 2017 - stire actualizata la ora 08:21, 04 octombrie 2017
Un apel peste timp, de la student la… student | OPINIE

„Azi în Timișoara, mâine în toată țara“ a fost semnalul pe care noi, studenții de la sfârșitul anilor ’80, actualii voștri părinți, l-am primit de la manifestanții din Timișoara, ca pe un îndemn la luptă, o luptă pe care trebuia să o purtăm cu cel mai odios sistem dictatorial din istoria României, instaurat de regimul comunist. Nu am stat mult pe gânduri, am înțeles că fără organizare orice acțiune și voință comună ar fi sortite eșecului.

Așa a apărut, încă din 30 decembrie 1989, Liga Studenților din România, o organizație democratică, cu filiale în toate centrele universitare, care cuprindea mii de studenți ai căror lideri, la mai puțin de o lună de la înființare, pe 21 ianuarie, au deschis pentru prima dată balconul Universității din București pentru a comemora eroii morți în Revoluție. A fost semnalul de început al celor mai ample proteste din istoria României, marcate prin cea mai mare manifestare anticomunistă din Europa de Est, după căderea Cortinei de Fier. Fenomenul Piața Universității avea un scop precis, și anume instaurarea democrației în România și înlăturarea de la putere a Forțelor Subversive Neocomuniste (FSN), regrupate în formațiunea intitulată Frontul Salvării Naționale, condusă de Ion Iliescu, recunoscut ca un comunist căzut în dizgrația dictatorului Ceaușescu și pentru că era într-o strânsă relație cu regimul de la Moscova.

„Liga Studenţilor era condusă de o grupare de studenţi ce avusese de-a face cu Securitatea, studenţi care fuseseră discipolii lui Petre Ţuţea, care ştiau foarte bine ce trebuie făcut în astfel de condiţii şi care aveau o bună aşezare doctrinară, eram practic ceea ce spuneam – conservatori, doream revitalizarea demnităţii acestei populaţii care fusese pur şi simplu călcată în picioare în 50 de ani de comunism“, explică Mihai Gheorghiu, vicepreședinte al Ligii Studenților din acea perioadă.

Fantastica atmosfera din Piață e foarte greu de descris pentru cei care n-au trăit-o. Aici se strângeau seară de seară, la apelul studenților, mii de români care înțeleseseră că cei care preluaseră puterea mimau democrația, iar după revoluție nu se făcuse decât o rotație a cadrelor comuniste și securiste. Ion Iliescu era înconjurat de reprezentanți ai fostei nomenclaturi și dorea instaurarea unui „comunism cu față umană“, așa cum el însuși declarase. Se scandau lozinci ca: „Somnul rațiunii naște monștri“, „Libertate, te iubim, ori învingem, ori murim“, „Nu plecăm acasă, morții nu ne lasă“, „Vom muri și vom fi liberi“. Manifestanții aveau și un lider recunoscut, în persoana lui Marian Munteanu, președintele Ligii Studenților, omul care ținea aprinsă flacăra democrației.

„Sunt unii care le plâng de milă câtorva golani care provoacă dezordine în centrul Capitalei“ este fraza celebră rostită de Ion Iliescu ce a avut ca efect creșterea numărului de manifestanți în Piață și a creat un liant între aceștia, sub titulatura de „GOLAN“. Atmosfera era de spectacol, artiști precum Vali Sterian și Cristian Pațurcă au compus imediat cântece pe care le fredonam în fiecare seară, precum: „Imnul Golanilor“, „Golan post-mortem“, „Vino, Doamne!“.

„Mai bine haimana decât trădător,

Mai bine huligan decât dictator,

Mai bine golan decât activist,

Mai bine mort decât comunist!“

Este refrenul „Imnului Golanilor“ pe care toți cei care l-am cântat ni l-am și însușit, și spun asta din convingere, pentru că toți cei care erau în Piață, veniți să manifesteze, erau români adevărați, sătui de dictatură și care doreau o Românie democratică și prosperă, în care fiii și nepoții lor să ducă o viață liniștită, departe de răul produs de forțele oculte neocomuniste. Cu siguranță, dacă n-ar fi existat Fenomenul Piața Universității, România ar fi mers într-o direcție opusă democrației, rămânând în sfera de influență a puterii de la Răsărit.

Astăzi suntem țară membră a Uniunii Europene și membru cu drepturi depline al NATO. Această poziție privilegiată este umbrită de fenomenul corupției, care face ca România să nu se dezvolte în ritmul în care ar fi de dorit. Există rețele transpartinice organizate, care au ca scop acapararea tuturor pârghiilor de putere ale statului cu scopul fățiș de a-și asigura protecție în fața legilor. Sunt instituții ale statului care luptă cu acestea și care trebuie sprijinite de noi și de copiii noștri, iar dacă este necesar o vom face tot în stradă. Acum suntem mai mulți și vremea FSN a cam trecut. Corupții trebuie să meargă acolo unde le este locul, iar voi, dragi tineri, trebuie să construiți tot ceea ce ei au distrus în acești ani. Nu vă va fi ușor, pentru că nu prea mai avem resurse, s-a cam furat tot ceea ce era de furat, dar a rămas resursa umană, o bogăție pe care ei încearcă s-o îndobitocească, să o priveze de o educație de calitate, să o determine să plece din țară, dar toate acestea trebuie oprite acum, și stă în puterea voastră.

Comentarii

  • Costin Stefan

    07 octombrie 2017 12:32

    DNA SA SCOATA TARA DIN GHEARELE BANDITILOR ! Actuala conducere a SRI a luat niste masuri pozitive de curatire, si s-a angajat sa nu se mai amestece in treburile Justitiei. DNA este libera deci sa aresteze pe Dragnea si Tariceanu , pentru a elibera Romania de ocarmuirea a doi megainfractori nerusinati, care au adus prejudicii tarii de sute de milioane de euro, cu Tel Drum si respectiv cu afacerea STERLING. Trebuie urgentata arestarea celor doi pucisti, care se straduie de la inceputul anului, in mod neintrerupt, sa aduca JUSTITIA sub ordinele PSD, si care deja sunt ajutati de CCR si multi magistrati sa-si atinga acest tel. Trebuie avute in vedere si atacurile CCR si ale ministrului Tudorel Toader impotriva conducerii actuale a DNA, precum si eliberarea din puscarii, zilnic si pe spranceana, a politicienilor condamnati pentru marea coruptie. DNA poate sa ne scape de banditii Dragnea si Tariceanu, care ne indeparteaza de SUA si UE, de increderea aliatilor nostri si , in mod deosebit, de NATO. Nimeni nu a lovit cat Tariceanu in Justitie, mai ales in DNA. Nimeni nu i-a impiedicat pe Basescu si pe Iohannis sa-si exercite mandatele prezidentiale cat a facut-o cu nerusinare Tariceanu, care are si pacatul ca a dat petrolul si gazele de la Ins. Serpilor firmei STERLING, pe spaga. Nmeni nu a escrocat statul, cum a facut Dragnea cu Tel Drum, cu Hotelul Turris, cu Ins. Belina, cu CAP-ul din Salcia, cu restaurantele si magazinele din Tr Magurele pe care le-a luat cu japca in 2005, cu milioanele de euro sifonate de la Ministerul Dezvoltarii la Tel Drum, cu afacerile dubioase din Brazilia, unde credem ca si-a ascuns milioanele de euro in conturi bancare. Nu trebuie lasata tara, in continuare, pe mana acestor doi megainfractori, pe care ii banuiesc implicati si in savarsirea unor acte de inalta tradare.

    raspunde comentariului
  • costica

    04 octombrie 2017 22:36

    Bani online la calculator, eficient si usor. Oferta limitata pentru cinci mii de persoane extrem de serioase. Castiguri de cel putin patru mii de dolari pe an. Oferim contract de rezolutie globala. Varsta minima 18 ani. Solicitati detalii mai multe la adresa de email pacurarucostica1963gmail com

    raspunde comentariului
  • Firul de praf

    04 octombrie 2017 16:34

    "Cu siguranță, dacă n-ar fi existat Fenomenul Piața Universității, România ar fi mers într-o direcție opusă democrației, rămânând în sfera de influență a puterii de la Răsărit". Ce parere buna au oamenii astia despre ei, probabil sunt disperati dupa ceva recunoasteri istorice. Ei, bine. M-am chinuit sa va explic, ani de zile, ca nu americanii, ci rusii l-au dat pe Ceausila cu roatele-n sus, aveau cu ce, aveau si motiv. Ei au pus comunismul, ei l-au dat jos. Chestia intrarii Estului la americani e deja alta socoteala. Socoteli tainice, ratiuni atat de inalte, incat, in clipa in care le-atii intelege, ati muri subit. Ca in orice joc, cineva castiga, cineva pierde. Pe termen scurt, mediu si lung. N-aveti grija, la toate treburile astea exista raspuns, pe care-l veti primi, pe durata vietii voastre.

    raspunde comentariului
  • Firul de praf

    04 octombrie 2017 16:10

    Cu corupti-an gura. Esti corupt daca-ti permiti, dom `le. La nivelurile de putere la care voi n-aveti acces, prin urmare nu le-ntelegeti, coruptia devine nu scop, ci instrument. Il cantaresti pe fazan, din ochi. Bai, eu am nevoie de asta pentru o treaba punctuala, numiti-o voi. Il corup, permitandu-i sa faca ce vreau io. Atunci e bun, cinstit, curat, inclusiv necorupt. Nu mai face ce-i zic ? Ticalosule, ordinarule, CORUPTULE. Apoi il arunci la caini, fiindca alti hamesiti asteapta la usa. Iar masinaria se perpetueaza la infinit. Asa e lumea asta facuta. Trista mai e anticoruptia voastra. Si mai ales obosita.

    raspunde comentariului
  • Firul de praf

    04 octombrie 2017 15:56

    Deci, o revolutie e ca o inundatie, pe care pluteste mult mult gunoi. Ala invadeaza tot, chiar si cele mai curate locuri. Locul tinerilor de atunci era in amfiteatre, nu la bataie cu politia. Care Politie, din Rusia tarilor, si pana-n Franta primei republici, a fost, dintotdeauna, cu doua fetze. Cu fatza ordinii, iar cand interesele puterii o cereau, cu fatza dezordinii controlate, asa a fost in toate vremurile si locurile. Mai baieti, ati ratat si v-ati ratat. Cartile necitite s-au razbunat pe voi..

    raspunde comentariului
  • Firul de praf

    04 octombrie 2017 15:42

    Sa nu se inteleaga ca io l-as acuza pe munteanu c-a fost agent rus. El are alte calitati remarcabile, de seralist obosit, putzoi intarziat, un pic informator dovedit. Le ardea cand cu Tztzea, cand cu Secu, cand... cu cine se nimerea. Cand vorbesc de agenti si sabotaje ma gandesc la niste scurtcircuite produse muuult mai sus, de ducere a lucrurilor in derizoriu, de a face dialogul complet irational, fiindca, Doamne pazeste, s-o fi gasind vreun testos, care nu numai ca ar pricepe ce se pretrece in relaitate, dar i-ar da prin cap vreun program politic coerent, si, Uciga-l Toaca, le-ar stica lor agenda. Parca-i vad pe gusteri, bodoganind prin statii miniaturizate, bai, ce fac aia in piata ? Ce sa faca, il injura pe Iliescu. Bine. Ce altceva ? Il injura pe Iliescu. Am inteles, intreb daca rezulta vreo idee, o ceva. Pai, il injura pe Iliescu. Minunat, lucrurile merg conform programarii.

    raspunde comentariului
  • Firul de praf

    04 octombrie 2017 15:35

    Mai tin minte un capitan de securitate, care umbla sa ne explice ce-i cu Munteanu, n-am crezut o iota din ce zicea, c-a fost informatorul lor. Se si mira, cum ma-sa un pisorcos de seralist a reusit sa innebuneasca de cap ditamai Universitatea Bucuresti. Ei, uite c-a reusit. Bietii pietzari nu stiu de niste penetratii informative rusesti, din alea, meseriase, taman in ambasadele care "sprijineau democratia" in Piata Universitatii.Subversiunea si spionajul sunt domenii in care rusii sunt campioni mondiali absoluti, la toate categoriile. Intre noi fie vorba, spiritul academic n-avea nimic de-a face cu seralistii barbosi cu cu juni cu muci in freza, care habar n-aveau cu ce se mananca o tara, daramite s-o s conduca. Iar profesorii batrani, cu scaun la cap, ziceau ca dupa Revolutia Franceza, care a fost inca mai tiranica decat tirana lui Ludovic XVI, ghiciti,cine vine la putere ? Oamenii cu manecutze, contabilii si functionarii Vechiului Regim. Prin urmare, asa se va intampla si atunci. Prostii din piata, cu seralistul barbos in frunte, care au crezut ca or sa faca ei chestii - socoteli, au sfarsit prin a face pe ei. Insa, au mai facut ceva de neiertat. Discursul lor, extrem de incisiv, de violent, a monopolizat scena publica, astfel incat lumea a devenit neatenta la alte treburi, cu adevarat esentiale, iar alte alternative au fost excluse cu desavarsire. Au lispit CREIERELE, care trebuiau sa gandeasca. Consecintele ? Le vedem azi !

    raspunde comentariului
  • Firul de praf

    04 octombrie 2017 15:21

    Om batran si naiv. Cam prost as zice, da e secret. Am avut sansa exceptionala a unor profesori de calitate, care, atunci cand a trebuit, mi-au explicat, cu documentatie solida, ce a fost si ce a devenit Romania. Din surse de o autoritate covarsitoare, ce nu se poate pune la indoiala nici macar de ambasada americaneasca la Bucuresti, alta rima n-am gasit. Mi-au zis ca-n Romania au mai fost si vor mai fi revolutii, insa depinde cine le orchestreaza si, mai ales, IN CARE SCOP. Ca, a sparge geamuri, a rage ca magarii la luna plina, a canta canticele de retarzi la megafon, ar fi una la mana. Ca, ce mare chestie sa dai cu molotoave-n capul scutierilor, sange fierbinte, hormoni dezlantuiti. Insa, daca in spatele acestor trebusoare, daca nu s-ar afla NISTE CREIERE, capabile sa articuleze un program, o doctrina, o ceva cu bataie lunga, adecvat adevaratelor nevoi ale tarii, totul e-n van. Ca, lumea va tine minte un Kogalniceanu, iar de Ana Ipatescu plete-n vant, ori de popa Sapca, betivul mahalalei, nu-si va mai aduce nimeni aminte, pen`ca n-are de ce. Care program se construieste cu cunoastere, cu rabdare, cu bataie lunga. E nevoie si de ciomagasi, insa ei vor sfarsi prin a plati amarnic geamurile pe care le-au spart. Asta zic io ca s-ar chema un conservator, de moda veche. Ma rog, asa zisul liberal Kogalniceanu nu s-a inteles niciodata cu lepadaturile, cu cauzasii lui Rosetti.

    raspunde comentariului
  • Gigel

    04 octombrie 2017 12:48

    Am si eu o intrebare faptul ca DNA a facut dosare in care s-au gasit nereguli, transcrieri gresite ale unor inregistrari si care au fost intoarse de judecatori sau s-au terminat cu achitare unde il incadrati la incompetenta cronica sau la coruptie? Asta cu chematul la lupta poate fi interpretata ca o manipulare a unora mai fraieri. Oare sa se bage la lupta unii care nu stiu bine dedesubturile fenomenului?

    raspunde comentariului
  • gogu radulescu

    04 octombrie 2017 10:07

    oare ce parere are colegul dvs, tov. Ghilezan, despre acest articol? E de acord? Acest articol ar trebui tinut pe prima pagina, pana se intampla sa avem o tara normala.

    raspunde comentariului

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design