Au făcut bine Viktor Orban şi majoritatea FIDESZ de la Budapesta să deschidă uşa cetăţeniei pentru cele 3,5 milioane de maghiari aflaţi în ţări vecine, unele în interiorul, altele în exteriorul Uniunii Europene? Are dreptate premierul slovac să ameninţe că va retrage cetăţenia maghiarilor din Slovacia, pentru că acest fapt pune în pericol suveranitatea naţională a ţării sale? Şi de ce ai noştri tac mâlc, în vreme ce presa străină, întotdeauna critică cu Orban, vuieşte?
Hai să vedem ce e apartenenţa naţională (cetăţenia) în accepţiunea civică – o comunitate a redistribuirii, ai cărei cetăţeni se definesc prin dreptul la autoguvernare. Cetăţeanul este cel care plăteşte impozite şi, în schimbul lor, votează, alegându-i pe cei care administrează banii lui. Asta e tot. Cine e el, de unde îi vin strămoşii, în ce limbă visează şi ce sex îl atrage nu ne interesează, câtă vreme el îşi respectă contractul cu statul şi statul îi dă ce i se cuvine. Deşi în teorie puţini contrazic această definiţie, în practică această viziune occidentală a cetăţeniei civice coexistă cu unele concepţii etnice despre cetăţenie din unele ţări europene. Cetăţean este doar cine este recunoscut drept „self” – are aceiaşi strămoşi ca noi, vorbeşte aceeaşi limbă etc. Restul drepturilor cetăţeneşti derivă din această identificare etnică. Germania i-a repatriat pe saşii noştri, care trăiseră în altă ţară timp de sute de ani, deci era greu de argumentat că Germania era patria lor. Noi am încercat în aranjamentele noastre constituţionale să luăm ceva din ambele modele. Problemele au început când am decis să acordăm cetăţenie completă, după model german, cetăţenilor nou-formatei Republici Moldova, care o cer. În asta i-am precedat pe unguri, pentru că opoziţia altor partide l-a împiedicat pe Viktor Orban data trecută când a fost la putere să acorde legitimaţii de maghiar care să însemne o cetăţenie integrală: cu legitimaţia respectivă puteai doar circula la Budapesta fără viză şi aveai unele drepturi sociale (înlesniri la transport, sănătate). Dar nu aveai dreptul să votezi.
Acordarea deplinei cetăţenii, inclusiv dreptul la vot, unor cetăţeni ai unor alte state este incompatibilă cu concepţia civică a naţiunii. Asta înseamnă să-i aduci în spaţiul naţional pe nişte neplătitori care au dreptul să voteze, dar nu vor fi guvernaţi de cei pe care îi votează şi deci nu vor suferi consecinţele alegerii lor. În naţiunea spaţiu al redistribuirii solidaritatea este neutră din punct de vedere etnic: alegem să distribuim surplusul de bani (nu cum cred ei, deficitul) de mai mulţi ani cu judeţele sărace Harghita şi Covasna, în vreme ce în Republica Moldova, deşi acolo se vorbeşte româneşte, nu distribuim nimic. Conaţionalii noştri sunt ungurii de la noi, care plătesc aceleaşi impozite şi respectă aceleaşi legi. Ce să mai spun de dl Orban, care oferă drept de vot unui număr comparabil cu cel al votanţilor (şi plătitorilor de taxe) din Ungaria propriu-zisă?
De ce ar vota la alegerile din Ungaria maghiarul din Voivodina sârbească, sau de la Kosice, sau de la Sf. Gheorghe, şi dacă va vota, pe ce bază o să o facă? Ca noi toţi, pe bază de interes, numai că interesul când locuieşti în altă ţară e mai îngust, priveşte doar tratamentul tău, şi nu şi alte politici publice din Ungaria. Moldovenii, de exemplu, au votat pentru cine le-a promis şi mai multe paşapoarte, folosite în mare măsură ca permise de intrare pe piaţa de muncă ilegală occidentală. La ora asta, după ce au contribuit masiv la alegerea lui Băsescu, lor nu li se taie 25% din salariu, de exemplu. Aşa că se poate ajunge, cu totul nedemocratic, ca decizia politică să fie luată de cei care nu contribuie, cum s-a întâmplat cu alegerea lui Băsescu iarna trecută (deşi poate măcar din românii de la Paris unii or plăti taxe de proprietate). Nu există nici un temei moral şi constituţional pentru care într-un stat modern să existe reprezentare fără taxare, tot aşa cum nu este acceptabilă taxarea fără reprezentare. Votul este dreptul de a decide cum vor fi întrebuinţaţi banii tăi. Nu contribui, nu ai de ce să ai putere de decizie. Această formulă este subversivă, în primul rând, pentru statul care o practică, până să ajungem la vecini.
Lăsând argumentul democratic deoparte, există un argument pro şi unul contra, care sunt, de fapt, faţa şi versoul acelui argument istoric. Argumentul pro este că măsura e, de fapt, o reconstituire a dreptului cetăţeniei, pe care aceşti oameni au avut-o şi pierdut-o în mod nelegitim. Eu am cetăţenie română pentru că bunica mea din Cahul era logodită cu un ofiţer al armatei române şi a făcut parte din minoritatea căreia i s-a permis să treacă podul după ultimatumul sovietic din 1940. Verii mei, care au rămas în urmă şi au fost deportaţi în Asia Centrală, au azi cetăţenie kazahă şi sunt cu totul excluşi din Europa ca urmare a unei nedreptăţi istorice. La fel argumentează şi dl Orban. Trianonul a fost o agresiune contra naţiunii maghiare, a lăsat în ţări vecine milioane de unguri care au fost traumatizaţi şi cărora abia azi li se face dreptate.
Argumentul contra spune că trebuie să convingem statele să se poarte decent cu minorităţile lor, pentru a atenua asemenea nedreptăţi, şi nu să schimbăm cetăţenia sau frontierele. Orice extindere a drepturilor politice la cetăţenii unei ţări vecine cu care există sau a existat un conflict riscă să aprindă naţionalismul, care nu se stinge niciodată. Priviţi numai cum s-a ajuns ca în Bruxelles, cândva oraşul model al biligvismului, să li se interzică vorbitorilor de franceză să cumpere case în anumite cartiere, ca să nu modifice compoziţia etnică, sau cum deputaţii flamanzi cer regulat secesiunea Flandrei. Diplomaţiile europeană şi americană fac mari eforturi să-i împiedice pe ruşi să dea paşapoarte la jumătate din Ucraina, pe sârbi şi croaţi să dea mai multe paşapoarte în Bosnia decât cele bosniace, pentru că există un pericol real de destrămare a acestor ţări. De asta sunt supăraţi europenii pe Orban acum şi pe noi cu cetăţenia moldovenească, nu că sunt contra unirii. I-am enerva mai puţin dacă ne-am uni: aşa, creăm precedente din care nu se ştie ce va ieşi.
Dacă noi tăcem, deşi dl Orban după asta va cere şi mai vocal autonomia pentru cetăţenii lui din regiunea secuiască, este pentru că dl Băsescu a practicat o politică identică faţă de Republica Moldova. Hai, am înţeles şi l-am apărat şi la Departamentul de Stat, şi la Cancelaria germană când l-a ameninţat pe Voronin că le dă cetăţenie tuturor. Dar a cere formal să ajungem la zece mii de paşapoarte pe lună, după ce praful s-a ales de Voronin, nu mai are nici o justificare, e o formă de a-i sabota pe partenerii noştri din UE, care sunt sensibili şi la o sută de migranţi potenţiali şi care nu ne-au adus înăuntru ca să băgăm pe blat toată Moldova. La fel face şi dl Orban cu maghiarii din Serbia, le dă cetăţenie europeană pe blat. Ca vechi avocat al flexibilizării vizelor faţă de Balcanii de Vest şi Moldova, ştiu perfect că avem şi alte căi de a le asigura acestor oameni mai multă libertate de mişcare şi oportunitate economică.
Dar, evident, nu cu acelaşi profit electoral pentru lideri. Asigurându-se de votul ungurilor din străinătate, transformându-i în clienţii lui prin acest cadou, dl Orban îşi asigură realegerea de lungă durată şi îi sabotează pe votanţii rezidenţi în Ungaria, devalorizându-le voturile. Sigur că nu putem face nici un reproş FIDESZ câtă vreme noi facem acelaşi lucru, dar e evident că politica noastră – adică cea prezidenţială, miniştrii noştri de externe fiind doar nişte figuranţi – a fost lipsită de clarviziune. Nu are aerul că ne-am prins că tot ce facem noi alţii pot face în detrimentul nostru cu dublă măsură. Am păţit ca în acel banc est-european în care Ivan capătă de la Dumnezeu trei daruri, dar numai cu condiţia ca rivalul lui să capete totul dublu. Ivan cere întâi un Jeep, dar vecinul capătă un Hummer, apoi o vilă, şi vecinul capătă un castel, iar a treia oară, disperat, nu îi mai rămâne decât să-i ceară lui Dumnezeu să îi taie o mână. Sper că nu am ajuns acolo, dar mult nu mai e.
