Plecarea Guvernului Ungureanu nu a stârnit mari emoţii în rândul populaţiei, după cum nici anunţarea unui Guvern Ponta – socotit până nu demult o imposibilitate practică – nu a stârnit valuri de nemulţumire ori satisfacţii. Faptul se petrecea într-o vineri cu soare, într-o primăvară care apucase deja să-şi etaleze florile şi verdeaţa, cu vigoare şi prospeţime. Nu este de mirare, deci, că, în asemenea împrejurări, comedia căderii Guvernului şi mascarada propunerii băsesciene ca Victor Ponta să preia misiunea alcătuirii noului cabinet au găsit pe destul de multă lume, dacă nu indiferentă, măcar vag distrată (să nu zic indiferentă).
Spectacolul a fost unul dezagreabil, desigur. Pentru a scrie scenarii bune trebuie să fii, totuşi, scenarist profesionist, ceea ce politicienii noştri, orice ar crede ei despre asta, nu sunt. Preşedintele va fi mizat pe un efect dramatic numindu-l pe criticul lui cel mai acerb din ultimele lumi, ca şi cum ar fi spus: „Gata trăncăneala, să vedem ce eşti dumneata în stare să faci!”. Aparent, o predare a sabiei, frânte, ca într-o înfrângere napoleonică, dar şi viclenia unei false plecăciuni, pentru că a conduce ţara în stadiul în care ea se află acum, înregistrând succese, şi nu rostogolindu-te mai jos, nu va fi o joacă. Astfel, la capitolul efecte scenice avem o schiţă interesantă de gesticulaţie, dar efectele sunt anulate de ambiguităţile presupuse de context. Nici predarea băsesciană nu este predare, ci numai amânare (până vede ce se mai poate reconstitui din PDL-ul rarefiat prin grăbitele fugi din ultima vreme), după cum nici victoria lui Ponta nu este chiar victoria lui. (Dindărătul umărului acestuia, Bunicuţa – Moş Iliescu, adică – face joviale gesturi cu mâna…)
Toată lumea a înţeles că până la actualele alegeri urmează câteva luni „de umplutură”, în care oricine vine la putere va trebui, pe de o parte, să facă ce zice FMI-ul, iar pe de alta, să umple scena de dinamici ale figuranţilor. În rândul întâi nimeni nu prea poate mişca semnificativ, ţara fiind înfeudată şi obosită de atâta jumulire. După ce Ponta a anunţat din prima clipă că se pot face lucruri cu consecinţe pozitive încă din prima zi, numele unui singur ministru avut în vedere a fost lăsat să răzbată la suprafaţă cu certitudine: cel al Agriculturii. Dacă în lunile ce vin Guvernul Ponta şi-ar propune cinstit şi cu toată seriozitatea să răstoarne benefic stările de lucruri de la ţară, organizând – măcar incipient – o agricultură modernă şi performantă, şi tot nu ar fi atât de important numele ministrului de resort. Pentru ca agricultura noastră să înceapă măcar să respire, ar trebui o revoluţie juridică în domeniu, în primul rând una menită să transforme micile proprietăţi funciare fărâmiţate în suprafeţe asupra cărora abordările mecanizate să facă măcar posibilă rentabilizarea. Nici vorbă însă de aşa ceva, ci doar de asigurarea publică a unui aliat politic că va primi un portofoliu. Bravo lui, dar… nouă, celorlalţi cetăţeni, ce ne pasă de amăgeala asta? Numai atât, cât să înregistrăm un alt politician – de astă dată un „tânăr”, afirmat după revoluţie – care ne socoteşte pe toţi nătărăi incapabili să-i descifreze „vicleniile”.
Altminteri, televiziunile menţionează pentru alte posturi ministeriale, în alte domenii, tot felul de nume de reciclaţi, de parcă am dori iar să vedem schiţate vechile programe eşuate şi străvechile figuri de demagogi cu experienţă. Oricum, ultimul an, cel puţin, ne-a saturat de discursuri cu salivă proiectată în curcubeu pe deasupra capetelor interlocutorilor, semn de vehemenţă şi gogomănie descifrabil fără greş… Până la urmă, vor veni în faţă oameni de vitrină, pieptănaţi şi spălaţi. Ce vor face ei însă începând din chiar ziua numirii nu prea lasă loc de speranţă…
În mod previzibil, lunile care vin vor avea un efect perceptibil în arena cu gladiatori. Vechiul mistreţ hăituit cu ţepe lungi şi condamnat făţiş la ani – modici, de altfel – de temniţă va reveni radios în tribune, fiind, eventual, înlocuit de alţi muşterii, din partida adversă. Fără, nu se poate, Europa aşteaptă, iar cineva completează zilnic câte o vocală, o consoană la raportul pe justiţie care merge departe, departe… ANI şi DNA vor fi bine mersi, vacanţa parlamentară se va prelungi pentru a nu se cheltui la fel de mult pe cazări şi diurne, pasămite, iar partea rumenă a PDL, acum transferată la PNL sau mai ştiu eu pe unde, ne va conduce în continuare, sub alte flamuri, dar în acelaşi stil.
A mă întreba acum dacă prefer 16% impozit plus alte o mie de angarale din partea guvernelor Băsescu-Boc-Ungureanu, ori vreau un impozit gogonat de la Ponta e un alt fel de a-ţi bate joc de mine. Nici unul, nici altul nu mi se par de un ajutor real pentru bunăstarea naţiunii şi a cetăţeanului, ci doar expresia, de fiecare dată diferită în aparenţele ei, a unei atitudini cinice, în care scopul este autoperpetuarea şi autoprotecţia politicianului şi a instituţiilor de care se serveşte el, nu beneficiul plătitorului de taxe.
Să aşteptăm, deci, cu calm baletul lui Victor Ponta şi al guvernului său, gata de efectele unor noi scamatorii politicianiste; în cel mai bun caz, măriri infinitezimale ale salariilor şi pensiilor, modificări ale impozitării, toate însă pe o scară descendentă a bunăstării noastre.
