Severinologie

Unul dintre evenimen­tele importante ale ultimelor zile a fost, fără îndoială, conferinţa domnului Adrian Severin despre mitologia şi excepţionalismul corupţiei româneşti. În miezul crizei morale, politice şi economice – ultima dintre ele fiind de rigoare nu doar în România – în care suntem cu toţii prinşi, subiectul şi circumstanţele abordării lui, ca şi persoana conferenţiarului nu pot lăsa indiferent publicul potenţial.

Mai întâi, pentru că Adrian Severin a ţinut afişul de circa un an încoace şi continuă să îl ţină ca imagine reco­­mandată de media internaţională a corupţiei ajunse până în Parlamentul European, a celei româneşti, a celei de stânga şi, nu în ultimul rând, a co­­­­­­­rup­ţiei politice în general. Desca­li­­­ficarea acestui copil teribil al revolu­ţiei române atinge astfel, de un timp, cote mult mai mari decât cele pe care, odinioară, când a promis dezvăluiri de presă majore referitoare la figuri ale establishmentului românesc post­­ceauşist angrenate în reţele de spi­o­­­­naj internaţionale, le-a atins deja. Fie că promisiunea lui a avut sau nu ceva la bază, în momentul in­­­fla­mării ministrului care era pe atunci, sigur este că el nu a dat curs promisiunii, pierzându-şi poziţia şi respectabilitatea. Fiindcă, pe atunci, în România se mai credea că un politician care promite se cuvine să şi facă ce a zis. Dacă astăzi nu mai este aşa, fără îndoială că asta se întâmplă şi din vina incidentului de atunci…

Între timp însă, o echipă de jurnalişti din presa internaţională, sub acoperire, l-a ademenit – filmându-l – într-un scandal de trafic de influenţă, în care demnul reprezentant al politicii ro­mâ­­­neşti la Bruxelles stabilea cu soli­ci­­tanţii un tarif „rezonabil” pentru serviciile domniei sale. Imaginile res­­pective nu doar că l-au compromis în ochii colegilor săi şi în cei ai multor români, ci l-au şi transformat într-un exemplu negativ al corupţiei euro­par­­­­­lamentare, aducând prejudicii de prin­cipiu înseşi imaginii Legislativului european.

În faţa acestei ultime evoluţii, con­şti­ent că pierderea imunităţii i-ar atrage întâlniri repetate şi, poa­te, prelungite, cu diverse foruri naţio­nale şi internaţionale ale puterii judiciare, Severin s-a repliat pe pozi­ţia nedreptăţitului care înfruntă cu stoicism oprobriul nemeritat al unei mulţimi sadice specializate în linşaj moral. El a înţepenit demn şi îndurerat într-o postură profetică, începând, iată, să susţină conferinţe despre moralitatea românească şi cea occidentală.

Totodată, pentru a da şi o explicaţie de altă natură încleştării sale de fotoliul pe care încă îl ocupă, Severin s-a repliat pe poziţia unui patriot român vigilent cu atingerile la adresa suveranităţii (de parcă dele­gările parţiale de suveranitate nu ar fi fost negociate şi adoptate inclusiv cu voturile partidului lui şi ca şi cum nu ar fi avut atâţia ani la îndemână pentru a se exprima critic despre asta, dacă ar fi socotit util). „Parlamentului României i s-a interzis să legifereze ANI. Guvernului i s-a interzis să facă numiri în anumite funcţii din justiţie. Existenţa MCV (mecanismul de cooperare şi verificare) arată că România este excepţională. Intrarea României în Schengen este strict legată de MCV. Existenţa MCV atestă vina României, vină care nu mai trebuie verificată. România trebuie să constate caducitatea MCV-ului”.

Adevărul însă îl ştim pe piele pro­prie, îl simţim zi după zi: corupţia este masivă la noi acasă, fratriile, încuscririle şi promovările în func­ţii ale membrilor familiei sau ale familiarilor proprii continuă nestânjenită. Iar dacă preşedintele însuşi vine în faţa presei ca să îşi mărturisească neputinţa în faţa mahărilor din domeniul energiei, înseamnă că o putere superioară celei interne trebuie să dezlege acest blocaj strategic. Dacă ar exista voinţa şi putinţa ieşirii din astfel de impasuri chiar la noi, Severin ar putea avea dreptate. Aşa însă…

Nu este însă mai puţin adevărat că problema propusă dezbaterii este una de mare interes. Dacă faci abstracţie de persoana celui care a vorbit, nu poţi fi decât de acord cu realitatea evocată: „România a fost descrisă ca o ţară campioană a traficului de droguri şi a corupţiei”. Adevărul este însă că „românii nu posedă o genă a corupţiei care să justifice izolarea lor”. De acord că acest fapt nu poate fi contestat. „În mintea noastra s-a înfiripat mitul că Occidentul e curat, iar Orientul e corupt. Am o listă lungă de cazuri de corupţie din Occident. În România, calificativul pentru o bună justiţie se măsoară numai în condamnările corupţilor. Corupţia trebuie să fie excepţională la români, altfel Occidentul nu ar mai fi infailibil.” Combaterea, şi la noi, şi în afara ţării, a acestei proiecţii în care România nu poate fi decât un loc al derogărilor de la moralitate, este o prioritate. Din păcate, datorită circumstanţelor, chiar dacă s-ar dovedi numai suspect, nu şi într‑adevăr vinovat, dl Severin este ultimul ins chemat să facă apeluri la demnitate şi să evoce, fie şi indirect, noţiunea de caracter.

De aceea, nu trebuie să mire faptul că la conferinţa susţinută de Adrian Severin s-au petrecut incidente peni­bile, menite să mai acrediteze o dată – dacă trebuia – că bunul simţ şi măsura ar putea prezida o manifestare publică legată de numele politicianului român. „Atâta ipocrizie nu am mai văzut!”, a exclamat o tânără, în timp ce un domn mai în vârstă a formulat cu nespusă deli­cateţe: „Pleacă afară, nenorocito!”. Comentariul lui Adrian Severin, a cărui minte merge în orice împrejurare, a fost: „Constatăm ascensiunea parti­de­lor de extremă dreaptă în România. Aceste partide vorbesc de nevoia unei reforme morale. Tot de o reformă mora­­lă au vorbit şi fasciştii. Există sem­­nele unui derapaj către extrema dreaptă”. Concluzia invitatului Fun­da­ţiei Titulescu a fost triumfală şi apoteotică în totalitate: „Prin rezis­tenţa mea, contribui la imaginea că România nu se lasă”. Desigur. Pare să fie însă vorba de o Românie a infracţiunii îndărătnice – sau măcar a suspiciunii de infracţionalitate.   

Ovidiu Pecican este  profesor la Universitatea Babeş-Bolyai