Trăim în două Românii: una a șmecherilor, pe care îi vedem peste tot, care ne sfidează cu miliardele de carton, cu mașinile cumpărate cu sume care îl amețesc pe un om normal, și una a celor care trăiesc modest, dar pentru care onoarea de a-și face datoria este mai presus de salariu, odihnă și propria bunăstare.
Nu sunt vorbe mari, deși așa par. Am ezitat mult să scriu aceste rânduri, pentru că, de multe ori, exemplele pozitive sunt privite cu neîncredere, cu suspiciunea celui care s-a lovit numai de lucruri negative, cu pseudocertitudinea că nimic bun nu se poate întâmpla în țara care are ca modele maneliști și care voteaza politicieni de tipul lui Dragnea.
Și totuși România mai are români, oameni despre care scriem, din păcate, și aceasta este vina noastră, arareori. Când scriem, un scandal între două botoxate și siliconate va face probabil mai multă audiență, mai multe click-uri. Îmi aduc aminte însă ce spune un jurnalist premiat cu Pulitzer: orice articol, orice poveste scrisă trebuie să răspundă marilor întrebări fundamentale ale omenirii. Oamenii de mai jos răspund, în felul lor.
Sunt oamenii care au ajutat la deszăpezirea Constanței, județ blocat, timp de mai multe zile, de zăpada căzută. Oamenii care, cu ajutorul unor utilaje de multe vechi, depășite tehnic, au luptat cu nămeții. Nu sunt cuvinte mari, când troienele au peste doi metri și vântul bate cu aproape 100 de km pe oră și când trebuie să ajungi într-un sat, pentru că un copil de numai câteva săptămâni riscă să moară dacă nu este adus la spital este o luptă.
Oamenii aceștia au muncit între șase și șapte zile fără să ajungă acasă. Au dormit prin secțiile instituției unde lucrează și nu au mâncat, în această perioadă, nicio masă caldă. Despre igienă nu mai are rost să vorbim. Au răcit, s-au îmbolnăvit, dar s-au urcat la volanul volelor și frezelor ca să deszăpezească drumurile din județ.
Chiar și drumurile care nu erau în jurisdicția lor, pentru că, nu-i așa, nu poți întoarce spatele la strigătul de ajutor al unui seamăn pe care zăpada îl desparte de civilizație. Și nici măcar al unuia care a ignorat toate sfaturile și și-a scos mașina la o plimbare plin viscol, pentru că, din păcate, sunt și astfel de cazuri. În paranteză fie spus, în loc să fie amendați și puși să plătească operațiunea de deszăpezire, aceștia au fost primiți ca adevărați eroi de unii primari din județ, care i-au cazat trei zile pe banii contribuabililor, le-au dat mici și șpriț, cu scopuri evident electorale, politicienii nu vor putea fi niciodată altceva decât sunt.
Oamenii despre care vorbesc sunt angajați ai Regiei Județene de Drumuri și Poduri, regie decimată financiar de baronul Nicușor Constantinescu, cel care, în loc de utilaje de deszăpezire sau de asfaltat, cumpăra calești din banii constănțenilor și care nu permitea controalele Curții de Conturi, pentru că aici era împărăția lui, a lui și a lui Radu Mazăre.
O regie în insolvență care își plătește oamenii cu 1.500 de lei sau chiar mai puțin și care, fiind în insolvență, nu le poate da nici prime. Lor li se alătură cei din ISU Dobrogea, împreună au lucrat cot la cot pentru salvarea oamenilor. Ei sunt însă mai vizibili și puțin mai bine plătiți.
În spatele lor au stat oamenii care au condus operațiunile, din centrul de comandă și din teren, dar și cei care s-au ocupat de comunicare, angajați care nu au ajuns acasă cu zilele. Vă dau numai un exemplu. Una dintre doamnele care s-a ocupat de relația cu presa și-a văzut copiii după opt zile.
Oamenii de mai sus fac parte din România eroilor, sper ca această sintagmă să nu vi se pară acum exagerată.
Comparați această Românie cu cea a baronilor, gândiți-vă că plătim cu bani grei firme specializate pentru a deszăpezi drumurile. Este vorba, de exemplu, despre contracte care pot ajunge valori fabuloase, de 335 de milioane de euro, de exemplu (este drept, și pentru deszăpezire, și pentru salubrizare, pe 25 de ani).
O privire aruncată prin presă dezvăluie că jumătate din Autostrada Soarelui trebuia deszăpezită de un grup de firme din care face parte și Tel-Drum, deținută de apropiați ai lui Liviu Dragnea. Sunt convins că exemple de acest gen putem găsi în toată țara.
Ați putea spune că toți oamenii aceștia care au depus eforturi supraomenești o săptămână au făcut-o din datorie, nu pentru că sunt supraoameni, ci pentru a-și păstra un loc de muncă, unul plătit prost spre mizerabil, unde oare să-ți mai găsești un serviciu pe vremea asta?
Cred însă cu tărie că e mai mult decât atât și că țara aceasta mai are, încă, modele pozitive.
