Un tren InterRegio s-a oprit în câmp, sâmbătă seară. Timp de o oră, călătorii au putut admira câmpurile pustii care străjuiesc Bucureștiul. Motivul: hoții au dat atacul la cablurile CFR. Întârzierea totală a trenului care venea din Craiova a fost de două ore, dar aproape toate garniturile ce intrau în Gara de Nord au fost date peste cap.
Sâmbătă seară, mai mulți călători ai CFR au ajuns în București cu întârziere și au pierdut legăturile pe care le aveau spre casă.
Deși vorbim de capitala României, între aceasta și Constanța, de exemplu, nu mai există nicio legătură feroviară după ora 21.00 și niciun autocar.
Rămâneau opțiunea unei cazări în București, a unui taxi sau a unui microbuz, poate, de la aeroport. Soluția pentru a-mi aduce acasă familia rămasă fără variante viabile în București a fost să mă duc din Constanța și să o iau. Datorită Autostrăzii Soarelui, e un drum ce se poate face în câteva ore. Nu știu ce s-a întâmplat cu o tânără domnișoară care căuta disperată soluții pentru a ajunge acasă și pentru care nu am mai avut loc în mașină.
România adevărată se vede din tren și este un adevărat dezastru. Drumul din Craiova în Constanța durează în mod normal opt ore cu trenul; în mod real, peste zece. În timpul acesta, dacă te sui în avion ajungi în New York. Pe șosea sunt numai 460 de kilometri; în orice țară decentă din Europa este o distanță pe care o parcurgi cu mașina în cel mult patru ore. La noi, probabil, îți ia de două ori mai mult. Spun „probabil“ pentru că în România nu știi niciodată când ajungi, șoselele sunt imprevizibile, sunt ca o amantă cu toane, acum se supără pe tine rău și îți trântesc în față un ambuteiaj de toată frumusețea, care te obligă să admiri pustiul Bărăganului pentru câteva ore sau, cum se întâmplă mai mereu, clădirile de pe așa-zisa centură a Bucureștiului, centură care pare un test inițiatic pentru șoferi: numai cei ce pot aștepta răbdători aici, fără să li se ridice tensiunea, fără să înjure la volan, fără resentimente, numai ei au acces în lumea de dincolo de centură, pe șoselele patriei.
Infrastructura nu înseamnă doar drumuri mai scurte sau confort, ci și – mai ales – creștere economică. Condus de doi baroni PSD care s-au legat de Constanța ca două pietre de moară de gâtul unui sinucigaș care vrea să se înece, județul a cunoscut, în ciuda acestui fapt, o creștere economică dublă față de media națională (56% față de 29%). Meritul este al autostrăzii care îl leagă de București, spun ziarele economice. Pentru transportatorii care se duc sau vin din port, autostrada înseamnă economie de timp și de bani. Și pe șosea, și pe calea ferată, cele două orașe sunt acum la distanță de două ore. Aș fi vrut să spun că este un timp bun, căci pentru noi, obișnuiți cu o infrastructură catastrofală, orice apropiere de normalitate pare un lucru bun.
Mă duce însă gândul la TGV-urile franceze, care, atunci când nu încearcă să bată recorduri de viteză circulând cu 574 km/oră, au totuși o viteză normală de croazieră cuprinsă între 200 și 320 km/oră.
Asta ar însemna cam 40 de minute între București și Marea Neagră, adică, din câte înțeleg, cam cât durează un drum cu mașina din Pipera în centrul orașului condus de Gabriela Firea.
Dacă ridicăm puțin privirea și ne uităm spre Carpați, lucrurile stau și mai grav. Nu am reușit și nu vom reuși, în viitorul apropiat, să străpungem munții cu o autostradă, în ciuda miniștrilor care spuneau că vor dormi pe șantier, cu capul pe buldoexcavatoare. Noi, cei care nu avem coloane oficiale și nici girofaruri pe mașini, suntem la voia sorții.
Suntem unici în lume. Singurul stat care a reușit, într-un an, să raporteze o scădere a numărului de autostrăzi. Oricât de europeni ne-am crede, atunci când viteza medie dintre două orașe importante ale țării este de circa 50 km/oră, suntem, în realitate, o țară din lumea a treia.
