Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Recensǎmântul 2011: informaţii despre structura etnicǎ

Mircea Kivu 16.07.2013 - 21:29

Pentru că, în sfârşit, avem o parte din rezultatele finale ale recensămân-tului din 2011, se cuvine să le ana-lizăm în detaliu. Desigur, cele mai importante constatări se referă la scăderea drastică a ...

Share

Pentru că, în sfârşit, avem o parte din rezultatele finale ale recensămân-tului din 2011, se cuvine să le ana-lizăm în detaliu. Desigur, cele mai importante constatări se referă la scăderea drastică a populaţiei cu reşedinţa în România şi la îngrijorătoarea struc-tură pe vârste a acesteia. Cum despre aceste lucruri am mai scris, atât eu, cât şi experţi de talie internaţională, mi se pare potrivit să ne îndreptăm atenţia asupra unor aspecte mai puţin analizate. Astăzi, despre structura etnică.

O primă constatare ar fi că suntem o ţară cu structură etnică mai puţin omogenă decât în 2002: ponderea etnicilor români este de 83,5%, faţă de 89,5% în 2002. Trebuie însă avut în vedere faptul că la acest recensământ avem un element nou: pentru 1,2 milioane de persoane, reprezentând 6,1% din populaţia stabilă, nu există informaţii despre apartenenţa etnică: fie că au fost refuzuri de a o declara, fie că este vorba despre persoane din gospodăriile nerecenzate în noiembrie 2011 şi despre care s-au colectat ulterior informaţii din alte baze de date. Dacă raportăm numărul etnicilor români la persoanele despre care există informaţii (93,9% din total), rezultă o pondere a românilor de 88,9%, ceea ce înseamnă o scădere faţă de 2002, dar mai puţin importantă decât părea la prima vedere.

Avem o surpriză şi în privinţa ierarhiei minorităţilor: formula consacrată, după care alături de români trăiesc maghiari, romi, germani şi alte “naţionalităţi”, a devenit desuetă, căci pe locul al treilea se află acum ucrainenii. Nu-s mai mulţi ucraineni (erau 61.098, au rămas 50.920), dar numărul etnicilor germani aproape că s-a înjumătăţit – de la 59.764 la 36.064. Emigrarea masivă a saşilor şi a şvabilor, începută în anii comunismului şi continuată în anii ’90, a făcut ca în ţară să rămână mai ales germanii vârstnici (în 2002, ponderea germanilor care aveau peste 60 de ani era de 36%, dublă faţă de restul populaţiei). În mod natural, mortalitatea a afectat masiv acest grup etnic şi va continua să o facă în anii următori.

O atenţie aparte merită acordată etniei romilor. La actualul recensământ şi-au asumat această etnie 621.573 de persoane, cu 16% mai multe decât în 2002. Din păcate, în cazul acestui grup etnic, datele oferite de recensământ nu sunt edificatoare. Studiile de specialitate estimează că numărul real al romilor care trăiesc în România este de peste 2 milioane. Este cunoscut faptul că, datorită persistenţei unor stereotipuri negative în rândul populaţiei majoritare, o mare parte a romilor refuză să-şi declare apartenenţa etnică sau şi-o asumă pe cea a populaţiei majoritare în zonă. Îşi asumă apartenenţa etnică mai ales romii care trăiesc în comunităţi omogene etnic – aşa se explică ponderea mare (63%) a ruralului în cadrul acestui grup etnic. Creşterea de 16% este deci creşterea numărului romilor care-şi asumă identitatea şi nu ne spune nimic despre numărul real al acestora. La urma urmei, ne putem întreba dacă putem asimila unui grup etnic o persoană care refuză să-şi asume respectiva identitate.

Acest grup etnic este cel mai tânăr din ţară, 36% din total fiind sub 15 ani (în totalul populaţiei României, respectiva grupă de vârstă reprezintă doar 19%). Din păcate, datele existente nu permit calculul exact al natalităţii şi mortalităţii care caracterizează acest grup etnic. Conform estimărilor specialiştilor, numărul mediu al copiilor născuţi de o femeie romă este de 3,1, faţă de 1,3 în totalul populaţiei, iar speranţa de viaţă la naştere este cam cu 10 ani mai mică. Nu ne referim la datele domnului Băsescu, care ştie din surse proprii că o femeie romă “ţine cinci-şase copii”.

În privinţa nivelului de educaţie, comparaţia cu restul populaţiei este catastrofală: romii au de 20 de ori mai puţini absolvenţi de învăţământ superior, de 10 ori mai mulţi analfabeţi. Dacă analizăm însă evoluţia, în cei zece ani dintre recensăminte, a nivelului de instrucţie al acestui grup etnic, putem spune că avem veşti îmbucurătoare: ponderea absolvenţilor de învăţământ superior în rândul romilor în vârstă de peste 10 ani a crescut de la 0,2% la 0,7%, iar cea a celor fără şcoală absolvită a scăzut de la 34,3% la 20,2%. Asta înseamnă, contrar imaginii generale, că eforturile făcute şi banii cheltuiţi n-au fost tocmai în zadar; un proces de convergenţă există, cel puţin din perspectiva acestor indicatori.

Mircea Kivu este sociolog

Citește totul despre:

Comentarii

loading...