3.7 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăSpecialRăzboiul extremelor | OPINIE

Războiul extremelor | OPINIE

Poate de multe ori ne întrebăm de ce se radicalizează lumea. De ce nimeni nu sare în apărarea dreptului celuilalt de a putea spune răspicat că e în dezacord cu opinia majoritară? Apar şi răsar fel de fel de teme parazitare societăţii. Cine le inventează? Care este marele manipulator?

Coaliţia pentru Familie vs LGBT, salvatorii de lilieci vs industriaşi, corporatişti vs capitalism, veganismul contra alimentaţiei normale, activiştii pro-vaccin vs oliviasteeriştii, românii contra ungurilor şi exemplele pot continua.

Cred că, la fel ca în fizică, extremele se atrag. Se poten­ţează reciproc. Cum ar mai fi făcut Institutul Elie Wiesel fundraising din ratingul de xenofobie al unui popor (ultratolerant) dacă nu ar fi avut contestatari vehe­menţi? Dacă nimeni nu l-ar fi băgat în seamă pe directorul instituţiei şi s-ar fi împotrivit prin je-m’en-fichisme ucazului de gâde, lăsând pe soclu figurile legendare ale rezistenţei române, ne-ar fi lovit cometa? Jucătorul rolului de monstru putea fi ignorat. Băgându-l în seamă, a devenit, din nimeni, un personaj.

Cum ar fi ieşit din paleoliticul întârziat grecii la lumină dacă nu ar fi inventat Homer circele şi păunii? Din Biblie am învăţat să ştim că binele străluceşte doar în contrast cu întunericul luciferic.

Încă de la Aristotel şi până la principiul termodinamicii existau legi care explicau gradul de dezordine într-un sistem şi echilibrul de forţe necesare. Funcţia compensării e ca zerul în lapte. Ca Soarele cu Luna.

Lumea nu e o rimă. Colocviul, nicidecum o plenară.

Românii nu au învăţat debating-ul. Şi de aici tot deranjul.

Cad rapid în plasa creatorilor de cauze, fără să se întrebe ce câştigă sau ce pierd, darmite să înţeleagă cine e în spatele acestora.

Îngăduinţa poate fi uneori o virtute. Ascultarea, cohleea imunizării la invazia virusurilor şi bacililor inventaţi.

Un creştin nu se duce la vraci şi la făcătorul de minuni, cum un intelectual nu pupă moaşte. E dreptul fiecăruia de a-şi delimita îngrădirile. Ion Raţiu avea să spună că va lupta până la ultima picătură de sânge pentru dreptul celuilalt de a nu fi de acord cu el.

Pluralismul înseamnă dezbatere. Arbitraj de idei. În nici un caz conflict.

O vorbă populară spune că nu trebuie să te arunci în hârdău. A păstra distanţa poate fi uneori interpretată drept aroganţă. A fi detaşat e preţul libertăţii din Decembrie 1989.

Intratul în turmă poate fi semn de identificare pentru sufletele triste. Un om puternic, înzestrat cu forţă, nu comite cu bună ştiinţă încolonări de formă, pentru un conţinut irelevant. Cazonul, la fel ca unilateralitatea în năşie cu radicalismul fac parte din primitivismul întârziat.

Liberul arbitru e consfinţit de legile fundamentale. A fi contra e un gest specific, nu întotdeauna definitoriu. Mulţi împotrivişti sunt decupaje de filme cu regizori cunoscuţi.

De ce să te înrolezi într-o armată a salvării când ştii că te poţi salva singur?

A fi arbitru între virulenţi e o formă de abstinenţă. De multe ori, cel ce tace ener­vează. Apţii combatanţi sunt doar în războaie.

Pe frontul libertăţii nu cad victime şi nu se nasc eroi. Doar în filmele cu scenarii bine scrise.

A fi în echilibru poate fi, uneori, o stare de revoltă. De contestare a unei scenete de prost gust. De ce să te înrolezi în armata activiştilor pro-vaccin dacă ştii să-ţi explici cum a inventat Fleming penicilina şi a mărit speranţa de viaţă a planetei cu vreo douăzeci de ani?

Sigur că liderii cauzelor nu-şi vor etala agendele ascunse. E dreptul ignorantului de a fi loial festiv, dar şi al înţeleptului de a privi seniorial printre linii cum se războieşte lumea pentru nimic.

Fi-vor unii care să ceară clarificări ale detaşării unora, dar nimeni nu poate calcula care e limita omului de a fi cu capul în nori. Doar cei care se lovesc de aerul tare al înălţimilor pot avea îndoieli. Majoritatea are certitudini.

De aici înrolarea e liberă. Dar nici privitul de la distan­ţă nu costă. Doar activiştii au misiuni. Restul, interpretări. Şi liber arbitru.    

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Recital de goluri la Arad! UTA și FC Voluntari au făcut spectacol în prima etapă a play-out-ului

UTA Arad a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-3, pe teren propriu, luni seară, în prima etapă a play-out-ului Ligii 1. UTA...

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă