Curs valutar: €4.6321 $3.9175 £5.2408

Quo vadis Polonia (II)

Ovidiu Maican Actualizat: 20.04.2016 - 21:17
Ovidiu Maican

Până la urmă, comunismul polonez nu a căzut datorită Bisericii, reformiștilor din partid sau intelectualilor disidenți, ci datorită unei noi generații de muncitori și lideri sindicali polonezi, conduși de Solidaritatea și de Lech Walesa.

Share


Până la urmă, comunismul polonez nu a căzut datorită Bisericii, reformiștilor din partid sau intelectualilor disidenți, ci datorită unei noi generații de muncitori și lideri sindicali polonezi, conduși de Solidaritatea și de Lech Walesa.

Polonia, deşi a avut de suferit de pe urma celor două regimuri totalitare ale secolului 20, a avut o evoluţie foarte diferită de a celorlalte state foste comuniste din Europa.

Dacă stăm să comparăm mai atent, fascismul (nazismul) şi comunismul au destule aspecte în comun (partidul-stat, ideologia totalitară, scopuri utopice, propaganda stupidă, birocraţia supradimensionată şi ineficientă, colectivismul şi teroarea poliţienească).

După 1990, viaţa politică a fost oarecum instabilă, până în 2007 succedându-se 13 guverne. Guvernul lui Donald Tusk a fost cel mai longeviv (2007-2014).

Anul 2015 a fost martorul unei schimbări profunde a mentalităţilor politice şi a scenei politice din Polonia.

Partidul Platforma Civică a pierdut posturile de preşedinte al Republicii şi de prim-ministru în favoarea partidului Lege şi Ordine, condus de Jaroslaw Kaczynski (fost prim-ministru şi fratele geamăn al fostului preşedinte Lech Kaczynski). Astfel, Bronislaw Komorowski şi Ewa Kopacz au fost înlocuiţi de Andrzej Duda, respectiv de Beata Szydlo.

Schimbarea de paradigmă politică s-a datorat mai ales faptului că electoratul a considerat că, în ciuda dezvoltării economice, bunăstarea a fost distribuită inegal, iar guvernul precedent nu a fost suficient de ferm în faţa ameninţărilor Rusiei. Partidul Lege şi Ordine are o viziune mai egalitaristă și a făcut promisiuni mai populiste.

Polonezii au văzut cum Ucraina e vândută la bucată de Franţa şi Germania. Datorită poziţiei UE faţă de Rusia, vor deveni mai mult proamericani şi eurosceptici (nu antieuropeni). Şi poate şi alţii vor urma aceeaşi cale.

Uniunea Europeană – în loc să îşi recunoască propriile greşeli şi să renunţe la propriile mituri depăşite şi la miopia strategică – califică orice critică drept putinism. Ruşii procedează în mod similar, calificând orice opinie contrară ca fiind fascistă.

Este o repetare a concepţiei comuniste conform  căreia „cine nu e cu noi e împotriva noastră“. Atitudinile antieuropene, la fel ca orice mişcare extremistă, nu apar din senin, au anumite cauze. Factorii politici europeni nu pot sau nu vor să accepte această realitate.

Probabil că are dreptate fostul disident sovietic Vladimir Bukovski, care caracterizează UE ca fiind CAER-ul sau comunismul inversat.

Referitor la derapajele antidemocratice din ultima vreme, vina e împărţită între cele două partide principale poloneze.

În octombrie 2015, când era destul de evident că Platforma Civică va pierde alegerile, Seimul (Camera inferioară a Parlamentului), controlat de acest partid, a numit 5 noi judecători la Tribunalul Constituţional,  cărora urma să le expire mandatul în noiembrie şi decembrie 2015. În urma scrutinului din 25 octombrie, partidul Lege şi Ordine a câştigat majoritatea absolută în Parlament.

Drept urmare, pe 2 decembrie 2015, Seimul a numit alţi 5 judecători, care au depus jurământul în faţa preşedintelui. Este oarecum similar cu procedeul folosit de preşedintele american Barack Obama, care accelerează procesul de numire a unui nou judecător la Curtea Supremă, după decesul lui Antonin Scalia.

A doua zi, Tribunalul Constituţional a recunoscut ca validă alegerea în octombrie a 3 dintre cei 5 judecători. Preşedintele a refuzat să accepte depunerea jurământului de către aceştia.

Pe 23 decembrie, Seimul a votat o lege ridicând cvorumul şedinţelor de la 9 la 13, impunând şi o majoritate de 10 voturi din 15 pentru a se putea lua o hotărâre. Art. 190 din Constituţia Poloniei prevede majoritatea simplă în cazul adoptării deciziilor Curţii. După cum se poate vedea, decizia Seimului încalcă numai parţial legea fundamentală.

Acţiunea noului partid de guvernământ creează un precedent periculos. Dacă încalci regulile jocului, ceilalţi vor fi îndreptăţiţi să procedeze în acelaşi mod.

Reacţiile externe au fost destul de vehemente. Cele mai virulente critici au venit din partea lui Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, ceea ce nu trebuie să ne mire prea mult. Domnia sa este membru al Partidului Social-Democrat din Germania, al cărui fost lider şi cancelar, Gerhard Schroeder, poate fi caracterizat ca un cal troian al Rusiei. Acordurile încheiate în perioada mandatului său au adus Germania în actuala stare de dependenţă energetică faţă de Rusia. Angela Merkel nu a avut o reacţie oficială.

Probabil că actualii guvernanţi polonezi, mandataţi de votul popular, sunt dispuşi să abdice punctual de la democraţie în numele pericolului extern, ca să nu se repete situaţia de la împărţirile din secolul 18.

Uniunea Europeană nu pare în stare să reziste la presiunile Rusiei, trăind mai mult în propriile mituri şi clişee depăşite. Este moleşită şi autosuficientă precum Imperiul Roman în perioada sa de criză.

În acelaşi timp, are tendinţa de a-şi abandona unele dintre statele membre sau de a-şi abandona principiile de dragul unei iluzorii înţelegeri cu Rusia. Acest lucru este imposibil cu nişte oameni cărora le este străină noţiunea compromisului şi a loialităţii. În mentalitatea politicienilor ruşi, compromisul este o mişcare tactică, determinată de slăbiciuni de moment, iar aliaţii pot fi trataţi la fel ca şi duşmanii dacă interesele o cer.

Una dintre predicţiile lui George Friedman este că, în viitor, Polonia va lua locul Germaniei pe scena internaţională. Oare aşa va fi? Asta depinde şi de evoluţiile viitoare din Statele Unite.

Ce va face România în această situaţie? Îşi va întări legăturile cu Polonia şi cu NATO, sau va urma orbeşte deciziile incoerente ale europenilor?

Nu cred că Polonia va fi o a doua Ungarie. Polonia trebuie să fie pentru noi un model de urmat din alte puncte de vedere, mai ales datorită faptului că timp de 40 de ani am avut o experienţă comună, comunismul.

Dacă am fi avut măcar o parte din patriotismul, eroismul, tenacitatea, solidaritatea, credinţa (şi preoţi ca ai lor) şi spiritul lor de rezistenţă, ţara noastră ar fi arătat acum altfel.

Sunt polonezii un model potrivit? Este o temă de gândire, mai ales că, până acum, uneori nu ne-am prea ales bine modelele de urmat. 

Citește totul despre:

Comentarii

loading...
Loading...