Fiecare are dreptul să exprime opinii (aparent întemeiate, nu chiar evident greșite), dar nu-i este permis nimănui să spună ne-adevăruri, nimeni n-are voie să mistifice istoria prin afirmații scandaloase.
Domnul Sabin Gherman își publica în „România liberă“, vineri, 30 iunie 2017, în pagina 9, „opiniile“ proprii: muncite și zmucite, adesea folosind cuvinte murdare. E dreptul său, chiar dacă multe din „opiniile“ sale sunt îndoielnice, ar părea născute dintr-o superficială cunoaștere a realităților din România, din Transilvania mai ales.
Respingem, însă, frauduloasa încercare a lui S.G. de a scuza greșeala capitală a Revoluției Maghiare de la 1848: liderii maghiari și-au compromis idealurile corecte de libertate, proclamate atunci, prin includerea în Programul Revoluției a dorinței imperialiste contrară mersului istoriei: încercarea de ocupare a Transilvaniei, locuită în majoritate absolută de români. Kossuth striga: „Să prosperăm, să prosperăm, să ungurim pe toți croații, românii și slavii, că de nu perim!“. Iar Wesseleni: „Numai acei români să capete drepturi de cetățean care se vor face unguri“. Este clar pentru orice om: nu se poate sluji la doi domni; nu poți pretinde libertate pentru neamul tău și, concomitent, să vrei să subjugi alt neam.
Zice, hulind inabil, S.G.: Cei care arată că „la 15 martie [1848] maghiarii cereau unirea cu Ardealul ar trebui să știe și că Avram Iancu a luptat pentru Viena, nu pentru București.“ !!! Și, îngroșând imediat blasfemia: „Ca să nu mai vorbim că la 1848 România nici măcar nu exista.“ !!! Cum a putut publica „România liberă“ așa ceva!?!
Noi nu spunem că S.G. este ignorant în privința istoriei, pentru că avem motive să afirmăm că mai mult reaua-credință și preocuparea de a manipula opinia publică explică maniera stranie utilizată de omul acesta. Cu afirmații păcătoase nu poți salva nici onoarea pesediștilor, nici a udemeriștilor care s-au coborât recent la tranzacții nocturne penibile.
La 1848, ca și astăzi, idealurile de libertate și democrație erau susținute și de români. Dar ei nu puteau să bea vinul libertății amestecat cu otrava ocupației străine. Chiar maghiarii conștienți afirmau: „În Ardeal două puteri au să hotărască soarta uniunii – Dieta și poporul român. Dieta nu reprezintă decât câteva sute de oameni, românimea înseamnă Ardealul întreg. Uniunea Ardealului fără consimțământul românilor e un lucru de care nici să nu ne apucăm“.
Adunați pe Câmpia Libertății de la Blaj, românii au dat glas limpede poziției lor corecte: libertate socială și libertate națională. Văzând agresivitatea celor de la Budapesta, s-au organizat politic și militar pentru a rezista ocupației străine. În asemenea împrejurări, se creează alianțe și legături, pornind de la realitățile momentului. Adunarea Națională de la Blaj a respins „uniunea“ cu Ungaria, iar poporul a strigat: „Noi vrem să ne unim cu Țara“, adică cu Țara Românească. Iar Avram Iancu a răspuns acestei chemări ce urmărea scoaterea unui neam din apartheidul (asemănător cu cel din Africa de Sud) impus în Transilvania de coloniști și ocupanți. Iar „Țara“ era România și la 1848, căci un popor chiar împărțit sau ocupat are o țară a sa, iar a noastră a fost mereu Țara Românească: a Moldovei, a Transilvaniei, a Munteniei. Pentru București a luptat Avram Iancu, pentru Națiunea Română. Și prin lupta lui Iancu, după câteva decenii, Bucureștiul devine Capitala Țării re-întregite.
Când, în decembrie 2016, premierul maghiar a spus că, din sinceritate, explică românilor că maghiarii nu s-ar putea bucura de Sărbătoarea de la 1 Decembrie, Forumul Civic Creștin din România i-a trimis o scrisoare în care l-a rugat să abordeze cu spirit creștin situația și să țină seama că sunt momente în viața unor oameni sau a unor popoare când se realizează acte de dreptate importante.
Cei cărora li se face dreptate se bucură și trebuie să fie generoși (Maniu, 1918: „Noi nu vrem să devenim, din asupriți, asupritori“). Ceilalți, care pierd privilegii ilegitime, trebuie să primească schimbarea în dragostea față de aproapele, să se simtă și ei despovărați, bucuroși că nu mai asupresc pe frații lor.
