Prin urmare, poporul stie intotdeauna ce face. Cel putin asa sustinea unul dintre inaintasii prestigiosi – Simion Barnutiu – si asa zice acum, dupa alegerile locale, presedintele Romaniei, Traian Basescu. Este de inteles de ce un om politic poate socoti, onest sau afisand o politete subtila, ca in viata publica este bine sa urmezi tendinta majoritara exprimata prin vot. Ea te fereste de dezacord cu masa votantilor si face din tine un exponent al vointei acestora. Este insa o astfel de conduita, necesarmente, si garantia unei evolutii a comunitatii inspre o viata mai buna si o imagine mai potrivita in ochii strainilor? Nu, desigur. Urmarind marturiile de epoca, nu ai putea spune ca intre Adolf Hitler si o majoritate confortabila a poporului german nu ar fi existat, cel putin pana la faza a doua, perdanta, a macelului mondial, un acord de principiu. si, cu toate acestea, nici viata politica internationala, nici istoria nu valideaza directia de inaintare si demersurile politico-militare ale Germaniei naziste.
Exemplul poate parea extrem (si chiar este), dar sublinierea accentuata pe care o presupune scuteste de comentarii suplimentare. Faptul ca aici a fost plebiscitat un lider local ori judetean asupra caruia planeaza suspiciuni de coruptie, iar dincolo s-a bucurat de castig electoral un ins venal, care rastoarna in capul conjudetenilor sai caruta cu bani si cazanul cu sarmale, nu poate fi in nici un fel o dovada a adancirii democratiei romanesti. Dimpotriva, prin asemenea cazuri se dezvaluie tocmai carentele sistemului si se semnaleaza necesitatea de a-l corecta.
Prima aplicare a votului pe care obisnuim sa il numim uninominal aduce, printre altele, si acest neajuns. El propulseaza in diverse locuri marcate pe harta, in fruntea bucatelor, insi a caror cariera publica s-ar fi incheiat, poate, daca justitia era neaservita, inflexibila, consecventa, nesupusa imixtiunilor politice, curajoasa si responsabila civic. Condamnati la timp – nu prin instrumentare politica, ci cu dovezi irefutabile si dosare bine intocmite –, acesti insi suspecti nu s-ar mai fi numarat printre cetatenii eligibili, demersurile lor cotice, cinice, de cumparare, amenintare, blocare, compromitere a potentialilor adversari, contracandidati ori simpli votanti ostili nemaiputand surveni.
Faptul ca oamenii amarati, inghesuiti, coruptibili dintr-un judet ori oras, brat la brat cu conjudeteni sau concitadini manati la vot partizan de interese pe cat de complexe, pe atat de puternice, au validat insi lipsiti de onestitate sau macar sub suspiciunea ca ar fi astfel, nu are cum sa fie o dovada de intarire a democratiei noastre. Amanarea sau suspendarea unei condamnari nu trebuie confundata cu spalarea de pacate si dovada curateniei morale.
Desigur, se poate argumenta si altfel. Cineva ar putea rationa ca, de vreme ce acesti potentiali corupti au fost atat de dibaci incat sa nu poata fi dovediti ca atare, se cheama ca ei sunt niste asi ai chichitelor administrative si juridice, ai parghiilor manipularii oamenilor si institutiilor. Iar pentru cineva cu abordari exclusiv "pragmatice", interesat doar de cauze si efecte, nu si de modul punerii lor in lucru, asta poate echivala cu… calificarea suprema pentru functiile politice. Am auzit adeseori argumentari de acest fel in ultimii ani. Oameni seriosi, cu pregatire superioara, spirituali si un pic cam cinici, au mai spus ca nu ai de ce critica sistemul nostru politic, de vreme ce el functioneaza impecabil, inventiv, neasteptat ca o aventura, atunci cand e vorba nu sa serveasca tara si interesele cetatenilor, ci propriile interese ale unor insi sau grupuri bine inchegate.
In randurile de fata pornesc totusi de la ideea ca democratia nu merita sa se cheme asa daca nu slujeste interesul celor multi. Iar interesul acestora nu se intalneste mereu, cum vedem, cu actiunea lor. Repet iar si iar: putem fi propriii nostri dusmani, din superficialitate, din inconstienta, dar si din vinovata complicitate si tolerare partizana a relelor de obste. Nu poti intoarce statul de drept si sistemul democratic impotriva lor insesi fara a le perverti si a le transforma in altceva.
Asteptand binele public de la oameni neinteresati de acesta, nu este in nici un fel o dovada de responsabilitate si patriotism. Iar validarea si legitimarea a ceea ce, de jure, nu este legitimabil nu poate aparea ca o dovada de intelepciune politica.
