11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialPoliticienii ne vor proști - despre o campanie electorală care ne-a îndepărtat...

Politicienii ne vor proști – despre o campanie electorală care ne-a îndepărtat de Europa

Cu o opoziție decimată de orgolii aparent principiale și o coaliție social democrată la putere care, crezându-se omnipotentă și beneficiind de prezumția unui scor electoral (prea) confortabil la viitorul scrutin, nu a avut niciodată o motivație reală să se implice în educarea electoratului, am ajuns la finalul campaniei electorale pentru alegerea viitorului Parlament European din care românii, inclusiv subsemnatul, nu am rămas cu mare lucru. Nu numai că nu am adus Europa în case, ba chiar am alungat-o cu sloganuri și manifestări politicianiste care au dus bătălia de valori europene în derizoriu.

Ca nivel al dezbaterii publice și politice, nici o diferență între România de acum 7 ani și România de acum. Câteva discuții în spațiul public despre salariul de peste 8,000 de euro ale viitorului europarlamentar (o explicație pentru adversitatea unora față de acest scrutin) și mai ales despre faptul că oricât de (in)competent ar fi acesta, important este să se comporte patriotic ("mândru că e român", fără să fie trădător de țară prin promovare de teme care să arate că în România ar fi corupție!).

Ca o paranteză, sper că s-au auzit bine punctele de vedere exprimate public de Vicepreședintele American Joe Biden la București care, prin insistența asupra importanței luptei anti-corupție din România, ne semnala că nu am rezolvat nici pe departe această problemă cu efect devastator asupra funcționării mecanismelor instituționale din România. Surprinzător, de partea cealaltă niciun cuvânt articulat în campanie despre ce înseamnă poziția unui stat membru al Uniunii Europene față de agresiunile politice recente la granțiele României, de parcă nici nu ar fi existat.

Politicienii ne vor proști, altă explicație nu am pentru lipsa dezbaterilor despre temele mari care vor sta pe agenda viitorului Parlament European respectiv, despre diferența de viziune între marile famili politice europene cu privire la dezvoltarea spațiului european, inclusiv ieșirea din criză. Situația, fără precedent a unei competiții umăr la umăr între primele două grupuri politice nu a însemnat nimic pentru politicienii noștri patriotarzi, nu i-a stimulat să explice oamenilor care sunt diferențele de viziune între socialiști și populari, profitând de argumentul scorului strâns – de ce nu! – pentru a le deschide gustul pentru participare în alegeri văzute ca o competiție sportivă între două echipe mari care se bat în finală în prelungiri, dacă tot ne pricepem toți la politică și la fotbal.

Să mi-l arătați și mie pe candidatul nostru patriot care și-a luat câteva minute în această campanie să explice ceea ce era fundamental de înțeles până la ziua votului, anume că între cele două cele mai mari familii politice din Parlamentul European – Popularii și Socialiști, există diferențe fundamentale de viziune.

Popularii consideră micii întreprinzători ca fiind motorul economiei europene, doresc o monedă euro întărită, propun o politică de extindere UE prudentă și susțin reguli mai clare pentru imigranți iar Socialiștii apreciază că UE trebuie să asigure mai multe locuri de muncă cu salarii decente, propune reguli mai stricte pentru bănci și speculatorii financiari și optează pentru mai mulți bani la protecție socială.

În măsura în care candidații ne-ar fi explicat și cum sunt afiliate partidele de la noi la aceste grupuri – PSD este afiliat la Socialiști (PES), PDL, UDMR, PNȚCD la Populari (PPE), celor două mari grupuri alăturându-li-se Liberalii (ALDE) la care este afiliat și PNLul de la noi, puteam considera că acești candidați, care ne vor acum votul, și-au făcut datoria comportându-se ca niște personalități politice europene educate. În schimb, ne cer să fim mândri că suntem români (în timp ce alții – vezi cazul recent al extremistului britanic – se străduiesc să demonstreze Europei că nu prea avem cu ce să ne mândrim), să deschidem ușa Europei și să dăm corupția afara din țară.

Sigur că ține de fiecare dintre noi să ne informăm și acest lucru am încercat să-l stimulez în toate comentariile publice din această campanie. Sunt convins că pe măsură ce ne căutăm singuri informații, apare și dezamăgirea față de lipsa de interes real a candidaților de a intra în dialog cu un electorat avizat. Dar de aici până la a îmi amputa singur dreptul la vot, prin apeluri la boicot, e o cale lungă. Pe care nu sunt dispus să merg.

O cercetare Brookings Institute făcută de Mathew Frankel , un ”prieten de suferință”, care încearcă să arate că neparticiparea în alegeri nu funcționează, spune foarte clar că din 171 de boicoturi analizate la nivel global pe o perioadă de două decenii (1990 -2009) doar 7 au avut succes. Cele 7 cazuri au avut lideri puternici, recunoscuți la nivel național, articulați, carismatici, ceea ce nu este cazul la noi.

Sunt hotărât ca, prin prezența mea la vot, să arăt că sunt un cetățean european educat, mai bun decât un politician patriot. Nici nu e vorba de vreun mare efort de angajament, vorbesc de acel lucru care ne ia cam 10 minute o dată la câțiva ani. Pentru faptul că sunt parte a unui spațiu european civilizat, nu pot răspunde decât cu responsabilitate față de datoria mea de cetățean. 

Adrian Moraru este unul dintre membri fondatori ai Institutului pentru Politici Publice un think tank românesc specializat în analize şi propuneri de politici publice în domenii cheie pentru România cum ar fi: transparenţa şi întărirea statului de drept, lupta anticorupţie dar şi politici de fiscalitate locală, dezvoltare regională şi nu în ultimul rând politici de sănătate.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă