Pentru deblocarea transplantului de organe | OPINIE

de Alexandru Vlad Ciurea , 16 februarie 2017 - stire actualizata la ora 19:06, 16 februarie 2017
Pentru deblocarea transplantului de organe | OPINIE

De câte ori nu aflăm din presă că viețile unor oameni au fost salvate în urma unor trans-planturi de organe? Sunt știri și reportaje spectaculoase pentru că relatează victorii spectaculoase ale vieții. Sunt, de asemenea, spectaculoase și prin faptul că donatorii sunt, de regulă, oameni aflați în moarte clinică. Altfel spus, moartea și sacrificiile acestor donatori salvează viața. Durerea celor care au pierdut pe cineva drag este un pic alinată de faptul că inima, ficatul ori rinichii corpului care se stinge aduc viață în alte ființe umane. Suferința se transformă în speranță.

Salvarea de vieți prin operații de transplant este supusă multor condiționări. Unele dintre acestea sunt de ordin medical și țin, mai ales, de compatibilitatea dintre organul prelevat și persoana care îl primește. Niciun medic nu va face un transplant ale cărui șanse de reușită sunt puse la îndoială de această compatibilitate și nicio autoritate medicală nu va aproba o intervenție chirurgicală fără ca această condiție să fie îndeplinită.

O altă zonă de condiționare ține de etica medicală și de etica socială. Se deosebesc fundamental situațiile în care intervenția are loc cu organe prelevate de la un donator decedat și cele în care donatorul este viu. Astfel, în prima situație este obligatoriu ca doi medici primari, ATI și Neurologie, să constate oprirea cardiorespiratorie ireversibilă, fără posibilitatea de a fi resuscitat, a donatorului. În cea de-a doua situație, legislația specifică faptul că în urma transplantului nu se pot obține foloase materiale. Prevederile legale sunt multe și acoperă corect situațiile de transplant. Mai amintesc doar câteva: declararea morții cerebrale nu poate fi făcută de medicii care fac transplantul; prelevarea de organe se face în situațiile în care donatorul este în moarte cerebrală doar cu acordul familiei acestuia; nu se prelevează organe de la donatori cu boli infecțioase; e interzisă divulgarea datelor personale și a informațiilor genetice ale donatorului și ale receptorului etc. De asemenea, România este semnatară a convențiilor europene referitoare la aplicațiile biologiei și medicinei și la protecția drepturilor omului și a demnității ființei umane față de aceste aplicații.

Numărul de transplanturi este în scădere

După cum se vede, suntem „europeni“ din punct de vedere etic și legal în acest domeniu extrem de sensibil. Mai mult, capacitatea profesională a echipelor medicale care fac transplanturi este excepțională. Dotarea cu aparatură și echipamente destinate activității de transplant este și aceasta suficient de bună. Cu toate acestea, operațiile de trans-plant au scăzut în mod îngrijorător ca număr, iar listele de așteptare sunt tot mai pline.

Primul lucru pe care vreau să-l menționez aici este legat de informatizarea sistemului medical și cardul de sănătate. Înainte de implementarea soluției cardului de sănătate personal, autoritățile medicale au vorbit despre includerea informațiilor despre starea de sănătate a pacienților pe acest card, dar și informații cum ar fi grupa de sânge și -Rh-ul, atenție, acordul acestora de a li se preleva organele pentru transplant în situația în care ajung în moarte cerebrală. Din motive pe care nu le știu și nici nu pot să le înțeleg, aceste informații care pot salva vieți lipsesc de pe acest card. De ce ar fi complicat ca orice pacient să comunice – chiar și în scris – medicului de familie faptul că e dispus să fie donator de organe? Nici măcar informația că oamenii sunt donatori de sânge nu apare pe card, ei primesc de la centrele de transfuzie carnete de donator.

Soluția găsită de conducătorii sistemului de sănătate a fost crearea Agenției Naționale de Transplant și a Registrului Național de Transplant, unde se află listele de așteptare pe tipuri de transplant (cardiac, hepatic, de rinichi etc.). De asemenea, Ministerul Sănătății a stabilit care sunt unitățile spitalicești ce fac parte din rețeaua națională de -transplant.

Transplantul nu poate fi o afacere

Anul trecut, ministrul Sănătății, dl Vlad Voiculescu, a declanșat un control la Agenția Națională de Trans-plant, descoperind o serie de nereguli grave. Printre acestea, faptul că nu toate spitalele acreditate respectă normele pentru astfel de proceduri, dar și faptul că sunt probleme cu registrul în care apar bolnavii și evidența organelor disponibile. Controlul a declanșat o serie de reacții din partea administratorilor agenției, dar și din partea unor manageri de spital și medici de calibru. Aceștia s-au apărat spunând că au fost controlate doar documente, nu s-a verificat realitatea din teren. Cel mai acut scandal a fost cel dintre minister și managerul Spitalului „Sfânta Maria“ din București. Nu am aflat nici până acum, procesul fiind blocat prin ordin de ministru, dacă se pot face acolo transplanturi de plămân.

Pe la colțuri se vorbește despre interese materiale. Se spune că degringolada ar fi menținută intenționat pentru a nu se respecta ordinea de pe lista de așteptare și a fi favorizați pacienții cu bani. Alte voci indică mutarea transplanturilor peste hotare, tot din interese de acest fel.

Ca medic și profesor de neurochirurgie, refuz să cred că transplantul poate fi o afacere în România europeană. Nu suntem o țară a lumii a treia. Dar este limpede că avem o mare problemă în acest domeniu. E limpede că este nevoie de restabilirea ordinii, de reluarea transplanturilor, de creșterea finanțării acestui domeniu atât de important al medicinei. Avem capacitate și avem competențe. Și există o evidentă nevoie, lista pacienților se mărește în fiecare zi. Deci situația trebuie deblocată urgent!   

Comentarii

  • Scorilo

    16 februarie 2017 21:05

    Niciodată nu va spune cineva că-și va da organele la altul în caz de etc etc,, ca și cum ar veni la ușa ta un agent de la pompe funebre și ar întreba ce metodă de îmbalsămare vrei, tanatopraxie , cu vată în nas sau spălat pe dinți , clismă etc, etc., , Ar trebui dată o lege ca cine nu vrea să doneze să se înscrie undeva, iar cine nu se înscrie să facă borș cu corpul său că nu-l mai interesează.

    raspunde comentariului
  • Dumitru

    16 februarie 2017 19:09

    Citez "Ca medic și profesor de neurochirurgie". Adica specialist in singurul organ care nu se transplanteaza, fiind sediul identitatii. Sunt de acord ca transplantul nu trebuie sa fie o afacere. Dar n-ati gasit decat un neurochirurg s-o spuna ? Opinia lui conteaza cam tot cat a mea. In plus, il pupa in fund pe Voiculescu, cel care trimitea organele romanesti la Viena.

    raspunde comentariului
  • Opincaru Traian

    16 februarie 2017 17:42

    Eu nu am nevoie de organe de schimb , cand vine moartea , vine , asta e . Dupa multi ani de ezitari as fi de acord cu prelevarea , dar nu vreau ca organele mele sa duca la perpetuarea urmatoarelor specii pesedisti , aldisti , udemeristi , martori a lui iehova , penticostali si t i g a n i .

    raspunde comentariului
    • Dumitru

      16 februarie 2017 19:11

      Nici o problema, s-a aranjat Vlad Voiculescu a lu' Ciolos sa nu mearga la romani, ci doar la vienezi. Nu de alta, dar pareti sa vrei numai primitori din Piata Victoriei, si asta numai daca nu sunt tiganiunguris.a.m.d.

      raspunde comentariului
  • Gigel

    16 februarie 2017 9:15

    In conditiile in care unii medici recomanda medicamente doar de la anumite firme si exista banuiala ca o fac in colaborare cu firmele respective, eu unul nu pot avea incredere in medici incit sa le transmit ca sunt dispus sa donez organe nu sunt, daca cineva imi vede adresa si e interesat. Mi-ar fi teama de un accident pe trecerea de pietoni care poate duce rapid la transplant. Tara noastra e departe de a fi "asezata", ca sa poti avea incredere in ceva. Insa nu vad de ce nu s-ar putea merge pe acordul familiei.

    raspunde comentariului

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design