În toate democraţiile consolidate – evident, nu în cea dâmboviţeană – Parlamentul este instituţia colectivă care asigură delegarea suveranităţii poporului şi exercitarea atributului de legiferare. Pe scurt: când votează, domnii senatori şi deputaţi au funcţia de mandataţi ai noştri, ai tuturor. Eh, un fleac şi pac, ne-au ciuruit.
Când îşi apără vreun confrate scărmănat de procurori pe principiul „corb la corb nu-şi scoate ochii“ mesajul ar trebui să fie limpede – domnii mandataţi de popor consideră că, în majoritate, românii ar dori să apere pușcăriabilii de puşcărie, foştii premieri de procurori, foştii miniştri de consecinţele guvernării lor. Interfaţa sau, dacă vreţi, falia Justiţie–Parlament va domina următorii ani ai democraţiei noastre originale. Se va trage din toate părţile de Justiţie ca de un elastic care poate puşca.
Cazul Adrian Năstase
Deputatul Florin Iordache, portavocea grupului său parlamentar, glăsuia aşa atunci când Parlamentul i-a retras imunitatea parlamentară lui Adrian Năstase (ales cu un 60% zdrobitor la Mizil, în 2008): „Vă cer un lucru: ca Parlamentul să nu devină o anexă a DNA, a Parchetului General. Nu vă voi spune cum să votaţi, dar cred că v-am dat destule argumente să fiţi conştienţi că instituţia supremă în ceea ce priveşte legiferarea e Parlamentul, să ne batem pentru rolul constituţional pe care îl avem şi să votăm şi cu inima, dar şi cu capul“. În realitatea constituţională a dlui Iordache, votul privind trimiterea spre cercetare a unei infracţiuni penale ar fi „votul cu inima“, iar „votul cu capul“ ar însemna blocarea acestui demers. Pe 16 iunie 2009, Parlamentul bloca dezbaterea privind ridicarea imunităţii parlamentare a dlui Năstase prin retragerea de la dezbateri a trei formaţiuni politice. Procurorul general al României cerea pentru a doua oară ridicarea imunităţii parlamentare, iar ca răspuns profesorul de drept şi fostul premier Adrian Năstase, prin avocat, a contestat urgența înfiinţării Parchetului Naţional Anticorupţie de către… Cabinetul Năstase (OUG 43/2002). Util pentru mentalitatea de castă şi reacţia faţă de justiţie este şi următorul dialog Victor Ciutacu-Adrian Năstase, din 2007.
– L-ai avut în mână pe Traian. Făceai un semn şi-l luau de pe stradă în Dosarul Flota.
– Aşa e, dar mai bine că n-am făcut-o. Era un precedent periculos. Doar nu ne apucăm să ne ridicăm unii pe alţii.
– O să te ridice el pe tine.
– Cred că exagerezi, Victor. Eu zic că am făcut bine că am oprit povestea aia. Există, totuşi, nişte limite. Ne batem politic, ne înjurăm, dar nu ne arestăm.
Cazurile Sereș şi Păcuraru (2008)
Abia în 2016 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a ajuns la o decizie definitivă în cazul dlui fost ministru Sereș (4 ani cu executare). Anterior, Parlamentul îi ridicase imunitatea la pachet cu alt fost ministru, Paul Păcuraru. Este important şi de spus că, pentru cel de-al doilea caz, imunitatea ridicată în 2008 lui Paul Păcuraru de Senat a condus la un proces la finalul căruia atât fostul ministru, cât şi presupusul complice Dan Ilie Morega au fost achitaţi definitiv de justiţie (2011). Cazul lui Păcuraru este exemplul că nu întotdeauna rechizitoriile sunt confirmate de judecător, cum e şi normal, de altfel.
Cazul Daniel Chițoiu (2014)
Daniel Chițoiu se afla în atenția procurorilor pentru abuz în serviciu și constituirea unui grup infracțional organizat în vederea protejării intereselor SC Carpatica Asigurări SA, prin tergiversarea frauduloasă a controalelor de la ASF. În context, protectorul politic al lui Chițoiu, fostul director al ASF, Dan Radu Rușanu, a fost şi el anchetat.
În același dosar a fost cercetată și soția lui Daniel Chițoiu, unul dintre directorii ASF, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Domnului Chițoiu nu i s-a ridicat imunitatea, Parlamentul s-a făcut scut de protecţie, Ambasada SUA a dat un comunicat că „nimeni nu e mai presus de lege“. La noi se aplică mai degrabă următoarea epigrama culeasă de la un cititor de gazetă: „Legea-i gard de scânduri rare,/ Câinii pe sub el ţâşnesc,/ Caii-l sar dintr-o suflare,/ Şi doar boii… se opresc“.
Vlad Cosma (2014)
În 2014, Camera Deputaților a votat împotriva cererii procurorilor DNA pentru aprobarea arestării preventive a deputatului PSD Vlad Cosma, acuzat de trafic de influență. Procurorii susțineau că, împreună cu tatăl său, președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, deputatul Vlad Cosma ar fi primit mită peste un milion de euro pentru favorizarea mai multor firme. Nu vom afla curând deznodământul, însă dl Cosma a fost audiat la DNA pe 19 aprilie în acest an.
László Borbély (2015)
DNA avea suspiciuni că, în 2011, László Borbély, atunci ministru al Mediului şi Pădurilor, ar fi primit de la Ioan Ciocan, administrator al unei firme, foloase necuvenite în valoare de 80.952 lei, constând în renovarea şi utilarea unui apartament, alte foloase de la Anton Petru Molnar, în valoare de 112.199 lei, constând în reamenajarea şi extinderea unui imobil aparţinând acestuia, pentru a interveni la funcţionari din ANAR să favorizeze firma la licitaţii organizate prin administraţiile bazinale din teritoriu. Cu 154 de voturi împotrivă, cererea procurorilor a fost blocată.
Nu am spaţiu să scriu despre tot – miruirea lui Șova, a lui Vosganian, votul recent din Parlament unde confraţi din toate partidele au călcat în picioare solicitarea preşedintelui de raţiune într-o lege a Educaţiei. Speranţa mea că Parlamentul viitor va fi mai bun este, de fapt, triumful speranţei contra experienţei, și poate totuşi se va crea, pe undeva, o masă critică de oameni buni – masa critică pe care eu acum nu o prea văd nicăieri în politică.
