Chiar dacă acceptăm decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană ca pe o alegere democratică, nu am fost niciodată convinși că este un lucru bun. Nu este un lucru bun pentru economie, cu siguranță nu este un lucru bun pentru poziția Europei și a Marii Britanii în lume și, cel mai important, nu este un lucru bun pentru cetățeni.
Lecturarea documentului elaborat de Regatul Unit cu privire la drepturile cetățenilor nu a făcut decât să ne întărească această convingere. Textul nu se ridică nici măcar la înălțimea propriei sale ambiții de „a pune cetățenii pe primul loc“, aruncând un nor negru de neclaritate și incertitudine asupra vieților a milioane de europeni.
Dacă îl comparăm cu propunerea negociatorului UE pentru Brexit, Michel Barnier, diferențele sunt frapante. În propunerea UE, britanicii și europenii își păstrează aceleași drepturi și același nivel de protecție de care beneficiază în prezent în temeiul legislației europene. Toate drepturile dobândite înainte de data retragerii vor fi aplicabile direct, cu o protecție pe tot parcursul vieții, reciprocitate deplină și tratament egal. O poziție pe cât de simplă și de clară, pe atât de justă. Este ceea ce își dorește majoritatea cetățenilor britanici, atunci când afirmă că vrea să-și păstreze cetățenia UE.
Răspunsul Regatului Unit la oferta noastră generoasă a sosit după trei săptămâni. A fost ca un duș rece. Guvernul britanic propune ca, în ziua imediat următoare Brexit-ului, europenii să aibă statutul de „cetăţeni ai unei țări terțe“. Acești cetățeni ar urma să beneficieze de mai puține drepturi în Regatul Unit decât cele care le sunt oferite cetățenilor britanici în cadrul UE. Europenii nu doar că își vor pierde dreptul de a vota la alegerile locale, dar viitorii membri ai familiilor lor vor trebui, de asemenea, să îndeplinească condițiile privind venitul minim și nu este clar care va fi statutul copiilor născuți după Brexit. Propunerea britanică implică riscul real de a crea o clasă de cetățeni de rangul doi. Aceasta contravine chiar programului campaniei pentru ieșirea din UE, care a promis că cetățenii UE vor fi tratați „nu mai puțin favorabil decât sunt tratați în prezent“.
Pe lângă această lipsă de reciprocitate, se pare că Regatul Unit își dorește să devină noul campion al birocrației. Fiecare membru al familiei, inclusiv copiii, va trebui să depună o cerere separată pentru „statutul de rezident permanent“. Persoanele care nu vor îndeplini, până la sfârșitul perioadei de grație, condiția privind reședința timp de cinci ani vor fi nevoite să depună două cereri: o primă cerere pentru dreptul de ședere și o a doua cerere pentru „statutul de rezident permanent“. În plus, nu se oferă nicio garanție că acești solicitanți vor beneficia de un tratament egal.
Dar birocrația poate fi învinsă. Adevăratul motiv de preocupare îl constituie incertitudinea continuă. La peste un an de la referendumul pe tema Brexit-ului, propunerea britanică lasă un număr mare de întrebări fără răspuns. Studenții europeni vor trebui să plătească mai mult – chiar și după ce s-au înscris în noul an universitar 2019-2020? Medicii vor avea garanția că diplomele le vor fi în continuare recunoscute în Regatul Unit? De ce lucrătorii transfrontalieri, care lucrează în Regatul Unit, dar locuiesc în UE, nu sunt menționați deloc? Și de ce refuză guvernul britanic să confirme pur și simplu că data-limită pentru toți cetățenii europeni nu va fi anterioară datei efective a Brexit-ului?
Avem un imens respect pentru sistemul juridic britanic, dar instanțele aplică legile adoptate de politicienii britanici, care în prezent nu pot să ofere garanții suficiente pentru următorii câțiva ani, cu atât mai puțin pentru o viață întreagă. Prin urmare, atât cetățenii britanici, cât și cei europeni ar trebui să își poată exercita drepturile în cadrul unui mecanism în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene își îndeplinește în totalitate rolul.
La începutul lui 2019, deputații în Parlamentul European vor avea un cuvânt final de spus în privința acordului privind Brexit-ul.
În lunile următoare, vom colabora strâns cu negociatorul UE și cu cele 27 de
state membre pentru a contribui la orientarea negocierilor. Dorința noastră este să ajungem la un acord de retragere ambițios și progresiv și dorim să fie clar că este nevoie de progrese suficiente – îndeosebi în ceea ce privește cetățenia și acordul financiar – înainte de a putea defini noua relație dintre UE și Regatul Unit. Termenul pentru negocieri expiră pe 30 martie 2019. Nu vom sprijini nicio prelungire după această limită, deoarece acest lucru ar însemna că Regatul Unit trebuie să organizeze alegeri europene în mai 2019. O astfel de situație este pur și simplu de neconceput.
Uniunea Europeană are misiunea comună de a prelungi, a consolida și a extinde drepturile, nu de a le restrânge. Nu vom aproba niciodată eliminarea retroactivă a drepturilor. Parlamentul European își va rezerva dreptul de a respinge orice acord care îi tratează pe cetățenii UE, indiferent de cetățenia lor, mai puțin favorabil decât sunt tratați în prezent. Pentru noi, aceasta este o chestiune care ține de drepturile și de valorile fundamentale, care constituie esența proiectului european.
Guy Verhofstadt, președintele Grupului de coordonare pentru Brexit și președintele Grupului Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa
Manfred Weber, președintele Grupului Partidului Popular European (Creștin Democrat)
Gianni Pittella, președintele Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European
Gabi Zimmer, președinta Grupului Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică
Ska Keller și Philippe Lamberts, copreședinți ai Grupului Verzilor/Alianța Liberă Europeană
Elmar Brok, membru al Grupului de coordonare pentru Brexit
Roberto Gualtieri, membru al Grupului de coordonare pentru Brexit
Danuta Hübner, membră a Grupului de coordonare pentru Brexit
