12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialMutu | OPINIE

Mutu | OPINIE

Oamenii se foiesc de colo-colo cu coșurile lor pline, la intrarea în cimitir, sau goale, la ieșire. Merg la mormin­tele străbunilor, să dea de pomană, apoi pleacă spre casă, cu sufletul împăcat.

Aprind lumânări, dar bate vântul și le stinge. Aprind candele și se liniș­tesc: „Aha…“

În foiala lor perpetuă, apăsați de poveri nevăzute sau ușurați de grija celor dispăruți („acu’ are lumină, sărăcuțu’“… „i-am făcut pachete bogate, să nu ducă lipsă“… „i-am dat lu’ popa să stropească mormântu’ cu două kile de vin și o juma’ de rachiu, că lu’ omu’ meu i-a plăcut beutura“), oamenii nici nu-l observă pe bătrânul care și-a instalat taraba la poarta cimiti­rului.

E Mutu, omul cu halviță și cu bomboane-cu-nucă. L-o fi chemat și pe el cumva, cândva, dar noi, copiii ultimei jumătăți de veac, așa îl știm dintotdeauna.

Două bucurii aveam, zbenguindu-ne în colbul uliței: când veneau țigăncile, gălăgioase, cu căruța de în­ghețată și când apărea Mutu, tăcut, având pe portbagajul bicicletei coșul cu zaharicale.

Pe țigănci le auzeam de cum intrau în sat: „Înghe­țata vanilata… E rece ca gheața și-ngheață mustața!“. Mustăți n-aveam, dar lăsam totul baltă și fugeam să scotocim prin buzunare, doar-doar om găsi un leu, doi să luăm vanilata la cornet.

Dacă nu aveam bani, nu ne lăsau țigăncile să ne topim de poftă. Ne propuneau un troc: „Auzi, mă, frumosule, da’ sticle goale ai?“. Aveam, cum să nu avem. Și îi dădeam o sticlă pentru o cupă de înghețată sau două sticle pentru două cupe îndesate în cornet. Asta, ultima, era în­ghețata cu moț, cu ea ajungeam în paradis.

Nu pricepeam cum de nu se topește înghețata în bidonul acela mare de aluminiu, din trocul căruței, în ca­nicula verii. Misterul acesta făcea înghețata și mai gustoasă. Era, acolo, o magie pe care doar țigăncile o știau.

Mutu apărea fără mare zarvă, ținând de coarne bicicleta sa cu portbagaj miraculos. Atașase de ghidon un clopoțel, care îi anunța discret sosirea pe uliță. Dacă nu erai pe fază, îl pierdeai și nu mai pupai halviță sau bomboane-cu-nucă până la următoarea apariție meteorică. Nu striga în niciun fel, pentru că era mut.

Îl găseam întotdeauna pe la bâlciuri și nedei, de Sântămăria Mică la Brădiceni, de Sântămăria Mare la Tismana, de Sfântu Pantelimon la Drăgoiești, de Sânpetru la Peștișani ori de Sfântu Ilie peste deal, la Stroiești. Astea erau zile astrale, de fericire totală. Strângeam bani din timp, duceam izvoare după morți și pășteam vitele satului, ca să mă dau cu tiribomba, să văd omul cu o falcă de om și una de bou, să mă holbez la mustăciosul care scotea flăcări pe gură ca dragonii, să iau de la țigănci înghețată mare, cu două cupe, iar de la Mutu, o halviță și mai multe bomboane-cu-nucă.

Țigăncile cu înghe­țată-la-cornet au dispărut de multă vreme, dar Mutu continuă să vină la nedei, cu coșul său împletit, în care nu pune altceva decât halviță și bomboane-cu-nucă. M-am bucurat să-l întâl­nesc în ziua a doua de Paște, discret ca întotdeauna, la poarta ci­mitirului. Era la fel ca în urmă cu 40 de ani: tăcut, trist, cu ochii blânzi, răspunzând întrebărilor („cât costă halvița?“… „dar bomboanele-cu-nucă?“) prin ridicarea unui deget sau a trei degete.

Deși nu mai mănânc de multă vreme halviță și bomboane-cu-nucă, am cumpărat și de unele, și de altele. Slavă Domnului, încă mai sunt copii pe uliță care să-și dorească o halviță sau o pungă de bomboane-cu-nucă.

Pe Mutu l-am lăsat acolo, la poarta cimitirului, spunându-i câteva vorbe calde, mult mai puține decât merita pentru felul în care ne-a încălzit copilăria. Mi-a răspuns cu o privire de Dumnezeu aflat în exil. Câteva cuvinte de mulțumire au plecat din sufletul său bun, dar s-au înecat înainte de a fi articulate. Am înțeles totul, până la ultima silabă. Nu există om pe lume care să-mi fi vorbit mai clar decât Mutu.

Când m-am îndepărtat, am întors capul pentru a-l mai privi o dată. Era la fel de stingher, așteptând răbdător să mai vină un copil, sau poate un om mare, care să-i ceară halviță ori bomboane-cu-nucă. Omul acesta e la fel de 40 de ani. Sau de 400 de ani. Sau de 4.000 de ani. Omul acesta e neschimbat de la facerea lumii.

Cele mai citite

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...
Ultima oră
Pe aceeași temă