Mutu | OPINIE

de Grigore Cartianu , 22 aprilie 2017 - stire actualizata la ora 19:14, 22 aprilie 2017
Grigore Cartianu

Oamenii se foiesc de colo-colo cu coșurile lor pline, la intrarea în cimitir, sau goale, la ieșire. Merg la mormin­tele străbunilor, să dea de pomană, apoi pleacă spre casă, cu sufletul împăcat.

Aprind lumânări, dar bate vântul și le stinge. Aprind candele și se liniș­tesc: „Aha...“

În foiala lor perpetuă, apăsați de poveri nevăzute sau ușurați de grija celor dispăruți („acu’ are lumină, sărăcuțu’“... „i-am făcut pachete bogate, să nu ducă lipsă“... „i-am dat lu’ popa să stropească mormântu’ cu două kile de vin și o juma’ de rachiu, că lu’ omu’ meu i-a plăcut beutura“), oamenii nici nu-l observă pe bătrânul care și-a instalat taraba la poarta cimiti­rului.

E Mutu, omul cu halviță și cu bomboane-cu-nucă. L-o fi chemat și pe el cumva, cândva, dar noi, copiii ultimei jumătăți de veac, așa îl știm dintotdeauna.

Două bucurii aveam, zbenguindu-ne în colbul uliței: când veneau țigăncile, gălăgioase, cu căruța de în­ghețată și când apărea Mutu, tăcut, având pe portbagajul bicicletei coșul cu zaharicale.

Pe țigănci le auzeam de cum intrau în sat: „Înghe­țata vanilata... E rece ca gheața și-ngheață mustața!“. Mustăți n-aveam, dar lăsam totul baltă și fugeam să scotocim prin buzunare, doar-doar om găsi un leu, doi să luăm vanilata la cornet.

Dacă nu aveam bani, nu ne lăsau țigăncile să ne topim de poftă. Ne propuneau un troc: „Auzi, mă, frumosule, da’ sticle goale ai?“. Aveam, cum să nu avem. Și îi dădeam o sticlă pentru o cupă de înghețată sau două sticle pentru două cupe îndesate în cornet. Asta, ultima, era în­ghețata cu moț, cu ea ajungeam în paradis.

Nu pricepeam cum de nu se topește înghețata în bidonul acela mare de aluminiu, din trocul căruței, în ca­nicula verii. Misterul acesta făcea înghețata și mai gustoasă. Era, acolo, o magie pe care doar țigăncile o știau.

Mutu apărea fără mare zarvă, ținând de coarne bicicleta sa cu portbagaj miraculos. Atașase de ghidon un clopoțel, care îi anunța discret sosirea pe uliță. Dacă nu erai pe fază, îl pierdeai și nu mai pupai halviță sau bomboane-cu-nucă până la următoarea apariție meteorică. Nu striga în niciun fel, pentru că era mut.

Îl găseam întotdeauna pe la bâlciuri și nedei, de Sântămăria Mică la Brădiceni, de Sântămăria Mare la Tismana, de Sfântu Pantelimon la Drăgoiești, de Sânpetru la Peștișani ori de Sfântu Ilie peste deal, la Stroiești. Astea erau zile astrale, de fericire totală. Strângeam bani din timp, duceam izvoare după morți și pășteam vitele satului, ca să mă dau cu tiribomba, să văd omul cu o falcă de om și una de bou, să mă holbez la mustăciosul care scotea flăcări pe gură ca dragonii, să iau de la țigănci înghețată mare, cu două cupe, iar de la Mutu, o halviță și mai multe bomboane-cu-nucă.

Țigăncile cu înghe­țată-la-cornet au dispărut de multă vreme, dar Mutu continuă să vină la nedei, cu coșul său împletit, în care nu pune altceva decât halviță și bomboane-cu-nucă. M-am bucurat să-l întâl­nesc în ziua a doua de Paște, discret ca întotdeauna, la poarta ci­mitirului. Era la fel ca în urmă cu 40 de ani: tăcut, trist, cu ochii blânzi, răspunzând întrebărilor („cât costă halvița?“... „dar bomboanele-cu-nucă?“) prin ridicarea unui deget sau a trei degete.

Deși nu mai mănânc de multă vreme halviță și bomboane-cu-nucă, am cumpărat și de unele, și de altele. Slavă Domnului, încă mai sunt copii pe uliță care să-și dorească o halviță sau o pungă de bomboane-cu-nucă.

Pe Mutu l-am lăsat acolo, la poarta cimitirului, spunându-i câteva vorbe calde, mult mai puține decât merita pentru felul în care ne-a încălzit copilăria. Mi-a răspuns cu o privire de Dumnezeu aflat în exil. Câteva cuvinte de mulțumire au plecat din sufletul său bun, dar s-au înecat înainte de a fi articulate. Am înțeles totul, până la ultima silabă. Nu există om pe lume care să-mi fi vorbit mai clar decât Mutu.

Când m-am îndepărtat, am întors capul pentru a-l mai privi o dată. Era la fel de stingher, așteptând răbdător să mai vină un copil, sau poate un om mare, care să-i ceară halviță ori bomboane-cu-nucă. Omul acesta e la fel de 40 de ani. Sau de 400 de ani. Sau de 4.000 de ani. Omul acesta e neschimbat de la facerea lumii.

Comentarii

  • https://www.youtube.com/watch?v=odT42hF37AA

    24 aprilie 2017 16:59

    "...la fel de 40 de ani. Sau de 400 de ani. Sau de 4.000 de ani. Omul acesta e neschimbat de la facerea lumii." ...am spus eu de multe ori aici că oltenii e un popor neolitik... Cine a trecut prin ogrăzili șî bordeili lor, și i-a ascultat lătrănd caracteristik inepții la fel de caracteristice, nu mă poate contrazice ! ...doar întâmplarea face ca să mai aibă printre ei și câte un "Mutu"...

    raspunde comentariului
  • Liedly

    23 aprilie 2017 3:48

    ... si pentru ca antevorbitorii mei au cuprins tot , mie mi-au ramas doar lacrimile unui nefericit destin romanesc. Talcul fermecatoarei povestioare, in opinia mea, il constituie blestemul de a fi un popor de muti, ce poarta un handicap iata, nu fizic si nevinovat ,ci unul mental.... surprinzi d'le Cartianu din nou , cumva transcedental... multumesc!

    raspunde comentariului
  • robert

    22 aprilie 2017 20:24

    Ar fi fost bine sa-i faceti si o poza sa-l vedem si noi.

    raspunde comentariului
  • Sorin

    21 aprilie 2017 15:10

    Frumos scris. Sper s-apara intr-o carte.

    raspunde comentariului
    • grigore

      21 aprilie 2017 15:43

      Aceste povești chiar le voi strânge într-o carte. Sunt amintiri fabuloase, dintr-o lume magică, aflată acum pe cale de dispariție.

      raspunde comentariului
  • Constantin Constantin

    21 aprilie 2017 14:30

    Imaginea unui om fara grai, bland si tenace ne poate face, chiar si pentru o clipa, mai buni, mai intelegatori mai OAMENI. Multumim SCRIITORULE !

    raspunde comentariului
  • Constantin Constantin

    21 aprilie 2017 14:29

    Imaginea unui om fara grai, bland si tenace ne poate face, chiar si pentru o clipa, mai buni, mai intelegatori mai OAMENI. Multumim SCRIITORULE !

    raspunde comentariului
  • Constantin Constantin

    21 aprilie 2017 14:27

    Imaginea unui om fara grai, bland si tenace ne poate face, chiar si pentru o clipa, mai buni, mai intelegatori mai OAMENI. Multumim SCRIITORULE !

    raspunde comentariului
    • Grengoar e ECRIVAN, bre ! ...nu-l coborî în grad, chiar dacă șî la olteniși funcția-bate-gradu'... HAHAHAHAHAHA !

      24 aprilie 2017 17:03

      .

      raspunde comentariului
  • Mai vreau o halvita si-o punga de bomboane cu nuca

    21 aprilie 2017 12:51

    Articol terapie , anti-stres si rascolitor de nostalgii , ne-ai dumnezeit un pic , Grigore , ca prea suntem incrancenati in valtoarea cotidianului . Dumnezeu iubeste si ocroteste lumea si pamantul datorita mutilor , orbilor si surzilor astia anonimi ce traiesc in mijlocul nostru . Ne-ai surprins cu un articol frumos , spune multe despre sensibilitatea cu care ai fost inzestrat . Felicitari !

    raspunde comentariului

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design