Semnalele care vin dinspre UE cu privire la reactia Bruxelles-ului vizavi de prestatia deficitara – prin lentoare, ezitari si tertipuri avocatesti – a justitiei romanesti sunt doar un aspect al acestei probleme. Dupa cum declara ministrul de resort insusi, la intoarcerea dintr-o calatorie la Londra, oficialii comunitari manifesta nemultumire si fata de tergiversarile Parlamentului Romaniei in chestiunea investigarii anumitor ministri pusi sub acuzare de Directia Nationala Anticoruptie si de Parchetul General.
Acest fapt atrage atentia asupra mai multor chestiuni ce merita o reflectie. In primul rand, reconfortanta este confirmarea impresiei ca UE nu a incetat, dupa 1 ianuarie 2007, sa se intereseze de evolutiile romanesti pe calea democratiei si a statului de drept. Sa nu ne lasam inselati. Nu exista nici un motiv pentru care UE sa fi dorit sa-si vare lupul in casa, lasandu-l sa-si faca mendrele dupa plac. Din perspectiva Occidentului, exista o problema romaneasca, ea este a sistemului politic si a stadiului dezvoltarii institutiilor noastre democratice, iar anii care au trecut si cei care vor veni trebuie sa rezolve aceasta chestiune, aducandu-i si pe romani la standardele democratiilor consolidate. Pentru unii vestea va fi proasta, dar pentru noi, cei mai multi, ea anunta efecte benefice, in conformitate cu care tratarea cetateanului european de origine romana, la el acasa, dar si dincolo de hotarele tarii noastre, va ajunge sa cunoasca, in cele din urma, standardele ravnite de el si egalizatoare cu ale celorlalti, din alte arealuri nationale incluse in comunitate. Adaug ca acesta este un vis mai vechi al romanilor. Odinioara, doar domnitorii aflati in preambulul guvernarii sau inlaturati de la putere dobandeau, cateodata, un statut compatibil cu al indigenilor in tarile apusene, asa cum s-a petrecut cu Petru Cercel din Tara Romaneasca, cu Petru schiopul din Moldova si cu alti printi de la Dunare si Carpati. Catre sfarsitul sec. al XVI-lea, pe cand Moldova intrase de-a binelea sub dominatie polona, de regimul "cetateniei" polone – caruia i se spunea pe atunci indigenat – a ajuns sa beneficieze si o pleiada de boieri moldoveni, precum fratii Ieremia si Simion Movila, viitori domni si ei, Lupu Stroici, mare logofat si carturar de seama, ca si Nestor Ureche, tatal viitorului cronicar. Astazi, de cetatenia europeana beneficiem, de un an incoace, de la primul pana la ultimul detinator al conditiei de cetatean roman. si in ciuda frictiunilor, injustitiilor izolate, a campaniilor nedrepte de presa, in cele din urma ni se va recunoaste tuturor deplina exercitare a drepturilor pe care le confera cetatenia europeana. Desigur insa ca, o data cu aceasta, vor trebui asumate integral, de fiecare dintre noi, si obligatiile care incumba acestei conditii, iar aici mai este mult de lucrat la toate nivelurile.
Iata ca, in timp ce in Italia, Spania si in alte tari, autoritatile si media incrimineaza europenii de origine romana generalizand uneori nepermis, Bruxelles-ul intelege sa se asigure si pentru interiorul tarii noastre ca legalitatea si dreptatea se respecta si se exercita deplin. Pe cand presedintele Basescu lupta cu cei "322", unii au interpretat conflictul respectiv ca pe o confruntare cu iz antiparlamentar, periculoasa pentru democratie si dezvoltand sentimente antiparlamentare in randul populatiei. Asa aratau lucrurile la suprafata, dar faptul – constatat in aceste zile de eurooficiali – ca Legislativul nostru blocheaza anchetele vizandu-i pe parlamentarii ajunsi ministri, suspectati de coruptie, demonstreaza ca Parlamentul insusi are o problema, alta decat conflictul cu presedintele. Legislativul unei tari adopta legi si da semnalul conduitelor admise si recomandate intr-o societate. Cata vreme el compliciteaza cu niste eventuali infractori, nu are cum fi garantul legalitatii si al democratiei, punandu-si propriul prestigiu in pericol.
Interpelarile europene pe seama ministrului Predoiu pun in lumina nemultumirile occidentale fata de apucaturile de casta, visand etern la imunitati si punand mereu distante intre membrii sai si simplii cetateni, pe care le manifesta, cu un incredibil dispret fata de ideea de democratie, Parlamentul Romaniei prin multi dintre membrii sai. Nu este deloc simplu, dupa circa doua decenii de haiducie si abuz legiferat, sa renunti la paine si la cutit. Daca era astfel, chestiunea ramanea de domeniul trecutului, iar Europa nu ar mai fi avut astazi de constatat nereguli la acest nivel. Prin abile manevre insa, fostii securisti si peceristi de frunte au transformat si aceasta institutie democrata cu un rol crucial in modelarea prezentului si a viitorului intr-un instrument de prelungire a dominatiei lor de casta, reusind din plin. Ceea ce nu au reusit insa romanii prin iesirea in strada din anii 1989 si 1990, ceea ce nu s-a izbutit nici prin actiunea persuasiva a societatii civile vreme de optsprezece ani va izbuti probabil UE, la adapostul utilizarii jargonului specializat, in numele acquis-ului comunitar.
