Doamna Monica Macovei este departe de a delira. Dimpotriva, ea a starnit aprecierile forurilor internationale si chiar pe cele ale destul de multor romani pe vremea cand, ministru al Justitiei fiind, incerca sa contribuie la depasirea anchilozei sistemului nostru juridic. Abordarile doamnei Macovei au fost, in acea perioada de timp, concrete, la obiect, nerezumandu-se la frazeologie goala, ci vizand reforma efectiva a aparatului ultrapolitizat aflat sub patronajul femeii cu balanta in mana si ochii legati. De aceea, atunci cand aceeasi Monica Macovei, astazi, constata cateva ciudate potriviri de atitudine, eu nu o socotesc nici deliranta, nici paranoica, nici vindicativa, nici neimplinita, ci ma simt tentat sa ii dau dreptate. Nu inainte, desigur, de a incerca eu insumi, ca simplu observator marginal in raport cu sistemul nostru judiciar, sa inteleg unde, cat sau chiar daca are dreptate.
Doamna Macovei vede ca "judecatorii de la Inalta Curte un an de zile nu au intrat pe fond in dosarul Adrian Nastase". Constatarea este insa urmata indata de o interogatie justificata: "Ce e cu judecatorii acestia de le este frica sa intre pe fondul cauzelor?". Ca anul a trecut in zadar, din acest punct de vedere, poate sesiza oricare dintre cetatenii Romaniei. Dar de ce sa presupunem ca spaima ar fi resortul care le inhiba abilitatile profesionale magistratilor in competenta carora intra cazul Adrian Nastase? Numai frica sa poata fi inclusa in categoria cauzelor posibile ale tergiversarii respective? Cred ca aici putem fi mai nuantati. Se poate presupune, de pilda, ca exista complicitati, relatii neinocente, ca pe vremea cand Justitia se repezea sa raspunda indispozitiilor premierului Nastase relativ la Armaghedonul lui Mugur Ciuvica, arestandu-l de urgenta pe acesta, sau cand se lasa asmutita impotriva unui procuror oradean pus instantaneu sub ancheta pentru vina de a fi dezvaluit opiniei publice cardasii dubioase intre apropiatii puterii in teritoriu, finantarile partinice si afacerile veroase, ilicite din Bihor. Daca multi dintre noi am uitat, nici anumiti magistrati de cursa lunga si nici domnul Nastase insusi nu au uitat asemenea convergente si stiu ca, daca una dintre parti cade, cealalta ramane expusa. Unde mai pui ca moartea misterioasa – crima? sinucidere? – a tanarului procuror Panait nu si-a dezvaluit inca secretele… Frica nu este unicul liant in astfel de situatii. Interesele comune, complicitatile, santajul reciproc ar putea fi explicatii mai adecvate pentru lentoarea procedurala in cazul dat.
De altfel, insasi doamna Macovei baga de seama ca lucrurile nu se termina aici. Incetineala de melc are loc intr-un anume cadru. "Curtea Constitutionala extinde imunitatea cum nu mai exista nicaieri in lume pentru fostii ministri." Este putin lucru acest fapt? Nu sunt multe locuri 1 pe care le ocupam pe mapamond. Iata ca, oricat de rusinos ar fi continutul efectiv al acestuia, de asta data adjudecam o prioritate. Cine e ministru la noi poate dormi linistit. Ideea – sau principiul – raspunderii ministeriale ramane un import nedigerat la noi. Poti face cam orice: daca esti ministru, beneficiezi de o indulgenta (in sensul Inchizitiei, de rascumparare in alb a pacatelor prin achitarea unei sume) fara fisura. In plus, ea e rezultatul unei complicitati si al unei ingaduinte tacite, consimtite discret de organele statului. Birocratii si aparatcik-ii de tip nou sunt buni crestini: "La tati ni-i greu!", zic unii ardeleni, intelegatori, iar alti insi murmura: "Lasa, maine ai putea-o pati chiar tu…" Dar nu trebuie sa ne lasam inselati: aceasta omerta este un instrument de tip mafiot, nu unul caracteristic statului democrat, de drept, din modernitate.
Lucrurile sunt complicate si mai mult de functionarea contra naturii a celeilalte instante fundamentale in statul nostru: Parlamentul. Constatand ca din 250 de deputati prezenti doar 208 au votat, desi se stia ca era nevoie de 220 de voturi, nu mai ai nevoie de alte explicatii. In fata acestei evidente dezertiuni de la datorie a alesilor din cele doua Camere, acuzele basesciene referitoare la cei 322 raman de caruta, ca desuete. Nu 322, adica numai o parte, ci Parlamentul insusi, ca institutie ce a provocat si condus revolutiile modernizatoare odinioara, in alte locuri, starneste legitime ingrijorari.
Drept care subscriu la observatiile doamnei Macovei, chiar si emise dupa ministeriatul domniei sale, caci logica si spiritul de observatie nu au nevoie de demnitati in stat pentru a se legitima.
