La început mi s-a părut o utopie. Apoi l-am invidiat că nu am făcut eu acest lucru. I-am aflat târziu povestea, dar nici nu mai conta.
Faptul că nu am avut curajul să scriu și eu pe toți pereții, pe șosele, pe ziduri, pe unde o fi „privește cerul” m-a scos din sărite de când am văzut prima oară mesajul.
Când am citit, acum ceva timp, să îi zicem interviul cu omul care scrie peste tot „privește cerul” aproape că am regretat că l-a dat.
Bine, sub…anonimat. Mi-am dorit instantaneu să nu îl fi găsit nimeni pe acest om și el să nu povestească un lucru pe care ar trebui să îl facem din instinct. Să nu privim în jos, să nu stăm cu capul în pământ, să ne ridicăm pleoapele fâlfâind și să vedem mai mult decât cerul, să vedem cine suntem.
Spunea el, acest om care a scris peste tot mesajul că „privește cerul” e un fel de a invita oamenii la joacă, iar ideea i-a venit privind el însuși la cer într-o zi:
“Și am găsit cerul în mine; m-am trezit ca fiind o parte a universului cu un rol în acesta, așa că mi-am luat inima în dinți și m-am apucat de treabă. Cerul este unul singur, iar, în funcție de ce găsim în noi când îl privim (în funcție de cum îl vedem, înțelegem) ne dăm seamă de acele scopuri în viață pe care ni le impunem. Din acel moment, cerul devine ceva mai personal, prin el dezvoltăm o relație cu noi înșine și cu universul. Este un prieten ce ne însoțește pretutindeni”.
La început, doar el scria „privește cerul” prin București. Pe parcurs au început și alții să scrie. Mai spunea că nu îi cunoaște, că „nu e o rețea, fiecare a făcut-o individual”… Acuma…Văd că a apărut un alt mesaj peste tot, la metrou de exemplu.
Ceva cu „ești frumoasă azi”.
Un vers dintr-o poezie contemporană și mărturisesc că, atunci când am citit acest nou mesaj am zâmbit, deoarece mi-a trecut prin minte gândul revoltător că însuși poetul l-a scris! În fine, nici nu mai contează cine scrie pe pereți, pe ziduri, peste tot și de ce. Important e că mesajele de genul acesta își trăiesc eternitatea dincolo de cuvinte, de sens și de cel sau cea care le-a scrijelit în inima orașului.
Dacă într-o zi veți vedea scris pe undeva „Joacă-te cu stelele” să știți că eu am făcut-o…
În București, multe ziduri, borduri și treceri de pietoni sunt împodobite cu privește cerul, însăƒ Grig spune că tot i se par prea puține, mai ales comparativ cu numărul de inscripții pe care le-a făcut în Paris- acolo continuă mai de fiecare data când iese din casăƒ.
A avut şi nişte întâlniri cu poliţia, însă nu a primit amenzi: “Şi nici nu m-ar opri nişte amenzi.”
Povestește căƒ și bucureștenii, și parizienii au reacționat pozitiv, similar. “Probabil și pentru căƒ privitul la cer este ceva universal”, adaugă.ƒ
