În urmă cu aproape două decenii, România încredinţa, prin voturile ei, un mandat de speranţă în libertate, democratizare şi decomunizare lui Emil Constantinescu. Trecerea de la un regim autoritar şi cleptocratic la o democraţie, se realiza, în fine, graţie alternanţei la putere. Un punct de inflexiune, care semnifica, înainte de toate, respingerea fără echivoc a fesenismului şi ideologiei sale.
În 2014, Emil Constantinescu se alătură, prin ditirambica sa epistolă adresată lui Victor Ponta, unei alianţe ce reuneşte, prin toxicitate şi grotesc, vocile demagogiei xenofobe şi populiste. Prin omagiul pe care îl realizează, într-o proză înaripată care ar fi putut fi înscrisă în antologiile de omagii ceauşiste, Emil Constantinescu se află, acum, în vecinătatea lui Corneliu Vadim Tudor şi a lui Dan Diaconescu. Gestul său este unul de capitulare fără onoare. Emil Constantinescu cauţionează, prin sprijinul său, pe succesorii fesenismului însuşi. Cercul se închide, maculând un întreg mandat prezidenţial.
Emil Constantinescu anexează, fără ezitare şi scrupule morale, un patrimoniu de suferinţe şi de idealuri la propaganda prezidenţială a lui Victor Ponta. Preşedintele care uneşte devine demnul continuator al luptei anti-comuniste şi întruchiparea speranţelor Pieţei Universităţii din 1990. Istoria este rescrisă spre a acorda lui Victor Ponta aura de mesianism democratic la care acesta aspiră. Un Victor Ponta continuator al lui Corneliu Coposu şi al lui Constantin Ticu Dumitrescu – iată un portret cât se poate de măgulitor. Victimelor le este răpită, postum, demnitatea.
Atunci când se va scrie o istorie a com-pli-cităţilor şi cedărilor morale, scri-soa-rea lui Emil Constantinescu din noiembrie 2014 va fi una dintre piesele esenţiale ale acestui dosar. Ea este epitaful pe care un fost preşedinte şi–l aşterne, la căpătul carierei sale publice. Dincolo de acestea, se află un nivel al demnităţii la care nu putem renunţa. Sacrificiul unor Iuliu Maniu, Dinu Brătianu, Ion Mihalache nu poate fi soclul pe care să se urce statuia de mucava a imposturii. Piaţa Universităţii nu poate fi redusă la un decor de campanie. Amintirea mineriadelor şi a prigoanei instigate de Ion Iliescu nu poate fi ştearsă, spre a lăsa loc uitării. Lupta împotriva fesenismului înseamnă regăsirea acestui drum al memoriei şi libertăţii.
*Acest text a fost publicat și pe Contributors.ro
