Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Economia socialǎ, pe cale de a fi prost legiferatǎ

Mircea Kivu 21.09.2011 - 21:22

Economia socialǎ (a nu se con­fun­da cu econo­mia socialǎ de piaţǎ, nici cu econo­mia socialistǎ), cunoscutǎ şi ca „al treilea sector eco­nomic" (pe lângǎ cel privat şi cel public), desemneazǎ o ...

Share

Economia socialǎ (a nu se con­fun­da cu econo­mia socialǎ de piaţǎ, nici cu econo­mia socialistǎ), cunoscutǎ şi ca „al treilea sector eco­nomic" (pe lângǎ cel privat şi cel public), desemneazǎ o diversitate de forme de în­tre­prinderi (cooperative, case de ajutor reciproc, obşti, asociaţii mutuale etc.). Toate au câteva carac­teristici comune: obiectivul principal nu este crearea de profit, ci satisfacerea unor nevoi comune; funcţionea­zǎ dupǎ principiile mutua­li­tǎţii şi solidaritǎţii şi deciziile se iau dupǎ principiul „un om, un vot"; se bazeazǎ pe participarea activǎ a mem­brilor şi, în bunǎ par­te, pe voluntariat. Ele înde­plinesc multiple funcţii sociale (cel mai important este includerea categoriilor cu risc de excludere socia­lǎ), de aceea este de dorit ca statul sǎ le sprijine prin le­gislaţii specifice - cel puţin, aceasta este practica în statele Uniunii Europene.

În România, acest sector economic, care s-a dezvol­tat încǎ de la mijlocul seco­lului al XVIII-lea (chiar mai devreme, dacǎ ne referim la obştile sǎteşti), a fost dis­trus de cǎtre regimul comu­nist - sectorul aşa-zis coo­pe­ratist neavând de-a face cu principiile mişcǎrii coope­ratiste, în care asocierea este voluntarǎ, iar membrii îşi pǎstreazǎ mijloacele de producţie individuale, bǎn­cile coope­ratiste au fost desfiinţate, asociaţiile de ajutor mutual au fost trecute sub patronajul sindicatelor comuniste. A reapǎrut dupǎ 1989, dezvoltându-se greu, dar semnificativ. Din pǎca­te, nici în prezent nu avem o legislaţie specificǎ care sǎ sprijine acest sector, singu­rul document de politică publică cu adresare la acest domeniu fiind Programul Operaţional Sectorial Dez­vol­tarea Resurselor Umane (POSDRU), care menţionea­ză explicit sectorul econo­miei sociale.

Ei bine, a apǎrut un pro­iect de lege (iniţiat de cǎtre deputatul PSD Iulian Iancu) care încearcǎ sǎ reglemen­teze acest domeniu. Din pǎ­cate, proiectul mai mult naşte confuzii decât pro­duce soluţii.

Cea mai gravǎ confuzie constǎ în modul în care este definit antreprenorul so­cial. Conform articolului 3 al proiectului, sunt antrepre­nori sociali: a) statul, b) autoritǎţile şi instituţiile administraţiei publice locale, c) marile corporaţii, d) întreprin­derile mici şi mijlocii şi abia apoi e) asociaţiile, fundaţiile, unitǎţile cooperatiste, casele de ajutor reciproc, dar numai în mǎsura în care „au în obiectul de activitate acţiuni de antreprenoriat social sau doresc sǎ se implice - în parteneriat cu antrepre­norii menţionaţi la lit.a) - d) - pentru îndeplinirea scopului prezentei legi".

Confuzia este majorǎ: întreprinderea socialǎ este, conform tuturor definiţiilor acceptate, o entitate eminamente privatǎ, statul nu are cum să fie un antreprenor social, el neputând fi o persoanǎ juridicǎ de drept privat. Asta, ca sǎ nu mai vorbim cǎ statul nu (prea) are cum sǎ satisfacǎ una din con­diţiile prevǎzute în textul proiectului de lege, aceea conform cǎreia „întreprin­derile sociale prevǎzute la alin. (1) şi (2) vor fi deţinute şi administrate în proporţie de cel puţin 80% de aceste categorii de persoane defavorizate".

O altǎ confuzie apare atunci când sunt incluse în categoria economiei sociale corporaţiile multinaţionale şi naţionale. Nu ştiu sǎ existe o asemenea corporaţie care sǎ nu aibǎ drept obiectiv principal maximizarea profitului, ceea ce contravine principiului de bazǎ al economiei sociale. Cǎ multe corporaţii dezvoltǎ o componentǎ de responsabilitate socialǎ (CSR), înţelegând sǎ întoarcǎ o parte din profit cǎtre comunitǎţile în care activeazǎ, prin promovarea unor proiecte sociale, este cu totul altceva. Proiectul de lege prevede ca activitǎţile de CSR sǎ fie compensate prin „deduceri [...] ale contribuţiilor financiare realizate, fǎrǎ însǎ a se depǎşi 10% din venitul brut realizat în anul precedent". Exprimarea e confuzǎ (asta e o hibǎ generalǎ a textului proiectului), dar, oricum, 10% din venitul brut e o sumǎ imensǎ - practic, nici o corporaţie nu ar mai plǎti impozit pe profit. De prisos sǎ spun cǎ proiectul nu precizeazǎ sursele financiare aplicǎrii acestei mǎsuri.

Acest proiect de lege nu a avut parte de o prealabilǎ dezbatere publicǎ; dacǎ aceasta ar fi avut loc, ar fi fost cunoscut şi punctul de vedere al organizaţiilor neguvernamentale impli­cate în diverse activitǎţi de economie socialǎ. Un numǎr de 62 de organizaţii au semnat o scrisoare pe care au transmis-o tuturor grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor, prin care se prezintǎ argumentele (mai numeroase decât cele expuse aici) pentru care solicitǎ sǎ respingǎ proiectul de lege.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat (cu 48 de voturi pentru şi 43 împotrivǎ), a primit aviz favorabil din partea comisiei de specialitate şi acum se aflǎ pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor. Aşadar, deputaţii au ocazia de a reflecta dacǎ avem nevoie de încǎ o lege care sǎ producǎ confuzie. Sper cǎ vor înţelege cǎ e mai bine sǎ aşteptǎm o lege bine gânditǎ (înţeleg cǎ Ministerul Muncii are pregǎtit un proiect pe aceastǎ temǎ, care va fi supus dezbaterii publice) decât sǎ adoptǎm o lege proastǎ. 

Mircea Kivu este sociolog

Citește totul despre:

Comentarii

loading...