Deşi criza din Ucraina a acaparat prima pagină a ziarelor în ultimele zile, mai puţin evident este substratul constituţional al conflictului.Prima Constituţie post-sovietică a Ucrainei a intrat în vigoare în 1996, fiind ulterior amendată în 2004 şi 2010.
Cu toate similitudinile cu situaţia de la noi, există diferenţe destul de accentuate.
La fel ca şi România, Ucraina este un stat unitar şi o republică semiprezidenţială.
Parlamentul (Verkhovna Rada sau Rada) este unicameral, fiind alcătuit din 450 de deputaţi, aleşi pentru o perioadă de 5 ani.
Articolul 80 referitor la imunitatea parlamentară reliefează că amploarea imunităţii este mai mică decât în România. Deputaţii nu pot fi traşi la răspundere pentru declaraţiile şi voturile exprimate, cu excepţia răspunderii pentru insultă şi calomnie.
Le fel de echitabil este şi articolul 81, care enumeră situaţiile în care mandatul unui deputat expiră înaintea celor 5 ani de mandat (demisie, hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, hotărâre judecătorească de declarare a dispariţiei sau de punere sub interdicţie, renunţarea la cetăţenia ucraineană sau stabilirea permanentă a reşedinţei în străinătate, incompatibilitate, neaderarea la grupul sau partidul politic ori părăsirea grupului sau partidului pe ale cărui liste a fost ales, precum şi prin deces).
Articolul 83, alin. 3 reglementează foarte clar procedura de numire a prim-ministrului şi a Guvernului (Cabinetului de Miniştri). O coaliţie parlamentară (nu partidul cu cele mai multe locuri) înaintează preşedintelui Ucrainei propunerea pentru postul de prim-ministru. Preşedintele are obligaţia de a trimite Radei propunerea în cel mult 15 zile de la primirea ei (art. 106).
Conform articolului 85, tot Rada are competenţa de a numi (la propunerea preşedintelui) ministrul Apărării, ministrul de Externe, directorul Serviciului de Securitate (la propunerea prim-ministrului), alţi membri ai cabinetului, preşedintele Comisiei Antimonopol şi preşedintele Societăţii Naţionale de Radio şi Televiziune.
Articolul 111 reglementează foarte clar procedura de de demitere a preşedintelui prin punerea sa sub acuzare, pentru înaltă trădare sau altă infracţiune gravă.
Această procedură poate fi iniţiată la solicitarea majorităţii deputaţilor Radei (50% + 1). Este numită o comisie specială temporară de anchetă de către Radă, incluzând un procuror special şi investigatori (anchetatori) speciali.
Concluziile şi propunerile acestei comisii sunt analizate de către Legislativ.
Punerea sub acuzare este decisă prin votul a 2/3 din numărul total al deputaţilor Radei.
Demiterea necesită întrunirea a 3/4 din voturile deputaţilor. Cazul necesită formularea avizului din partea Curţii Constituţionale şi Curţii Supreme, care să ateste dacă a fost săvârşită infracţiunea de înaltă trădare sau altă infracţiune gravă.
Articolul 112 arată că interimatul funcţiei de preşedinte este asigurat de preşedintele Radei.
Spre deosebire de Constituţia României, unde se face distincţie între suspendarea şi punerea sub acuzare pentru înaltă trădare, legea fundamentală ucraineană este mai succintă.
În cadrul acestei proceduri, referendumul popular este exclus.
Ca o concluzie, se poate vedea că procedura de demitere a preşedintelui este mai complicată decât în România, iar votul popular nu mai contează. Iniţiativa populară este exclusă şi din cadrul iniţiativei legislative.
Pentru a face o aplicaţie la situaţia existentă în prezent, din punct de vedere strict constituţional Victor Ianukovici este deocamdată numai suspendat, preşedintele Radei fiind preşedinte interimar.
Cu toată reducerea atribuţiilor sale în 2004, preşedintele Ucrainei are încă destule competenţe.
Astfel, numeşte (pentru un mandat de 5 ani) şi demite procurorul general (cu acordul Radei), jumătate dintre membrii Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a Ucrainei, ai Consiliului de Administraţie al Societăţii Naţionale de Radio şi Televiziune şi o treime dintre judecătorii Curţii Constituţionale.
În anumite situaţii, suspendă punerea în aplicare a actelor Cabinetului de Miniştri (Guvernul) datorită neconcordanţei lor cu prevederile constituţionale, conflictul fiind soluţionat de Curtea Constituţională.
Unele acte ale preşedintelui sunt contrasemnate de prim-ministru şi miniştrii de resort.
Tot preşedintele poate suspenda actele Radei Supreme ale Republicii Autonome Crimeea, solicitând în acelaşi timp opinia Curţii Constituţionale cu privire la aceste acte, sau poate anula actele Consiliului de Miniştri al Republicii Autonome Crimeea.
Curtea Constituţională decide asupra constituţionalităţii actelor Radei, ale preşedintelui, ale Cabinetului de Miniştri şi ale Radei Supreme a Republicii Autonome Crimeea.
Intervenţia instanţei constituţionale în astfel de cazuri se datorează demersurilor preşedintelui, ale Curţii Supreme, a cel puţin 45 de deputaţi, ale Reprezentantului Radei pentru Drepturile Omului, sau ale Radei Supreme a Republicii Autonome Crimeea.
Revizuirea constituţională urmează şi ea o procedură oarecum diferită de cea românească.
Iniţiativa poate aparţine preşedintelui sau cel puţin unei treimi dintre deputaţii Radei.
Dacă revizuirea se referă la Capitolul I (Principii Generale), Capitolul III (Alegeri. Referendum) dau Capitolul XIII (Amendarea Constituţiei Ucrainei), iniţiativa este a preşedintelui sau a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor.
Tot două treimi dintre deputaţi trebuie să voteze iniţiativa, rezultatul votului fiind supus referendumului popular, convocat de preşedinte.
În cazul în care revizuirea se referă la celelalte capitole, este necesar întâi votul majorităţii
(50 % + 1), iar în sesiunea următoare, votul a două treimi dintre deputaţi.
Constituţia Ucrainei nu poate fi amendată în condiţii de lege marţială sau de stare de urgenţă.
Pe 10 octombrie 2010, Curtea Constituţională din Ucraina (alcătuită din 18 judecători) a declarat neconstituţionale toate amendamentele aduse Constituţiei în 2004. Decizia a fost demarată de cererea formulată de 252 de deputaţi la data de 14 iulie 2010.
Potrivit art. 152, alin. 2 al Constituţiei, din aceeaşi zi, modificările constituţionale din 2004 şi-au pierdut orice forţă legală.
Decizia a dat naştere la multe discuţii şi critici din partea forurilor internaţionale, mai ales datorită faptului că 4 judecători au demisionat înainte de formularea deciziei, fiind înlocuiţi de judecători aleşi în septembrie 2010 la al X-lea Congres al Judecătorilor din Ucraina (o coincidenţă mai mult decât stranie).
În prezent, după recentele evenimente, Rada a decis revenirea la Constituţia de după revizuirile din 2004, fără a se urma prevedferile constituţionale referitoare la revizuire. Este o situaţie similară cu cea din România de după 23 august 1944, când s-a decis revenirea la Constituţia din 1923.
În mod asemănător, s-a votat o prevedere controversată prin care este interzisă folosirea limbilor regionale. În opinia mea, prevederea este îndreptată în primul rând împotriva minorităţii ruse, nu a celei române. Articolul 10 al legii fundamentale ucrainene arată că este garantată folosirea limbii ruse şi a altor limbi ale minorităţilor naţionale.
Aceasta trebuie coroborat cu statutul special al Republicii Autonome Crimeea, unde procentul populaţiei rusofone este de circa 75 % (situaţie similară cu cea din Harghita şi Covasna).
Dacă analizăm ultimele evenimente, cel mai posibil este menţinerea actualei panorame constituţionale. Iulia Timoşenko, în ciuda meritelor ei incontestabile în democratizarea şi dezvoltarea Ucrainei, are destule din obiceiurile oponenţilor politici. O dovadă în acest sens sunt recentele demonstraţii împotriva revenirii ei pe scena politică.
Soluţia ideală ar fi ca ea să fie preşedintele Ucrainei, un rol mai puţin de prim rang, iar prim-ministru să fie unul dintre aliaţii sau adjuncţii ei. Ar fi singura cale de menţinerea a unităţii forţelor pro-europene şi pro-occidentale.
