Guvernul a anunțat de curând că va lua o serie de măsuri care să reducă birocrația din instituțiile statului (a câta oară auzim astfel de promisiuni?).
Măsuri binevenite și care așază instituțiile și relațiile acestora cu cetățeanul în firescul unei lumi care își ușurează viața cu ajutorul noilor tehnologii, bazate pe computer și internet (Ura! Nu mai stăm la coadă ca în perioada comunismului). Dacă în urmă cu mai multe luni ne bucuram de dispariția obligativității prezenței ștampilei firmelor pe documente, acum dispare, de exemplu, obligația de a legaliza la notar copii după certificatele de naștere.
În acest context, mărturisesc faptul că am rămas surprins de întrebarea pe care mi-a pus-o recent cineva: dacă am un accident de mașină și ajung inconștient la spital, la ce folosește cardul meu de sănătate? Nimeni, cu excepția mea, nu poate accesa cardul, pentru simplul motiv că doar eu știu parola (PIN-ul) de acces. Deci medicii de la urgență nu vor ști grupa mea de sânge, alergiile de care, eventual, sufăr, sau dacă sunt dispus să îmi donez organele pentru transplant. Ca să nu mai spun că pe acest card nu există aceste informații…
Problema mi-a amintit și de foarte multele situații semnalate de presă în care folosirea cardului a fost imposibilă din motive tehnice (pe banii cui?). Mi-am amintit discuțiile reflectate și în media, dar purtate și în cabinetele medicilor, despre accesul oamenilor la card, despre cititoarele de carduri din cabinete, despre costuri și chiar de glumele mai puțin inspirate despre folosirea acestui card la… bancomate!
Cardul de sănătate a intrat în atenția opiniei publice la începutul anilor 2000. Ani de zile, ministru după ministru – și au fost mult prea mulți miniștri (o echipă de fotbal, cu rezerve cu tot) care s-au succedat cu repeziciune la conducerea Sănătății –, specialist după specialist sau, pur și simplu, comentatori au disecat problema acestui card. Este acesta într-adevăr folositor sau este doar un accesoriu inutil care a produs o imensă gaură în bugetul Sănătății?
Inițial, cardul de sănătate a fost legat de informatizarea sistemului. Optimiștii și cei care i-au făcut lobby au spus că este util și important. Dar, după ani de discuții, odată implementat, cardul se dovedește a fi, paradoxal, un instrument purtător de birocrație.
Unul dintre motivele pentru care se eliberează cardul este acela de a dovedi calitatea de asigurat a deținătorului și faptul că plata asigurărilor sale de sănătate este la zi. Un alt motiv este cel al accesului medicului la istoricul stării de sănătate a pacientului. Un alt treilea motiv ar fi prezența pe memoria acestui card a unor informații legate de alergii, grupa sanguină, statutul de donator de organe (de ce nu și cel de donator de sânge, dacă tot vorbim de o serie de informații de interes medical?).
De asemenea, printre motive au fost indicate: consemnarea la zi a stării de sănătate, medicația acordată, eliberarea rețetelor compensate sau rezultatele analizelor de laborator. Aparent, o serie de argumente a căror validitate nu pare a fi ușor de contestat. Totuși…
Informatizarea sistemului presupune existența unor dosare electronice (fișe) în cadrul unei baze de date. Dosarele pacienților conțin sau pot conține toate informațiile care există pe card. În acest moment, cardul de sănătate este doar o cheie de acces într-un sistem informațional mare, acces care se face doar cu ajutorul parolei pe care o deține pacientul. Cu alte cuvinte, ajungi la medic, dar pentru ca medicul să poată accesa dosarul tău medical are nevoie de card (și de PIN).
Astfel, în loc să scadă, birocrația a crescut, timpul de consultație s-a prelungit, iar medicul și personalul medical mai au o operațiune de făcut, pe lângă completarea celorlalte hârtii – trimiteri la analize de laborator, scrisori medicale, rețete. Mai mulți medici de familie au spus, atunci când sistemul a pornit, că era mai simplu cu un card fără PIN. Și ar fi fost mai ieftin…
Merg mai departe cu logica și (îmi) pun următoarea întrebare: dacă tot există un fișier electronic al pacientului, de ce nu s-ar fi putut accesa acesta în baza Codului Numeric Personal? Toată lumea are CNP. Orice medic sau farmacist care primește dreptul de a accesa sistemul poate deschide astfel dosarul pacientului său. Ar fi fost mai simplu și mai ieftin cu 87 milioane de lei, cât scrie pe website-ul Ministerului Sănătății că a costat sistemul.
Sau poate acest ultim argument a fost cel mai important?!…