7.2 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialD-ale carnavalului

D-ale carnavalului

Vasile Blaga, soţul dnei Violett Margareta şi tatăl lui Sebastian, 24 de anişori, împreună cu Ion Moraru, secretarul general al guvernului, cel acuzat de procurori că a făcut fals în acte ca să o scape pe Rodica Stănoiu de acuzaţia de informatoare, plus nu mai puţin celebrul Ioan Hidegcuti, cel care a înnodat trainic gospodăria de partid de profitorii postcomunişti prin BTT, RAPPS et comp sînt asociaţi într-o activitate caritabilă, de educaţie, fundaţia Educaţia Secolului XXI, menită să implementeze agenda 2020, sau Lisabona, sau orice fel de agendă care va deschide Românica şi va face din ea o societate şi o economie bazată pe cunoaştere. Cunoaşterea cui trebuie, pentru că administratorul, conform cotidianului Gândul, e un băiat de-al lui Vasile urmărit de DNA, în spatele fundaţiei e o firmă a care sînt toţi acţionari, şi în spatele firmei sînt credite garantate de stat, printr-un fond controlat de unul din acţionari. Produsul, un liceu privat la doi paşi de guvern unde taxa non-profit anuală e de 9000 de euro. Nici nu e mult, ca să scapi din coşmarul Funeriu-Andronescu. Iată, pe scurt, cum fiecare poveste de succes din România întruneşte elementele esenţiale: capitalismul fără risc, caritatea pentru profit, cooperarea inter-partinică, şi aşa mai departe. După toate astea vine dl. Balcerowicz, care nu înţelege nimic din acest fel de a fi pseudo al nostru şi ne dă sfaturi să privatizăm ca să ieşim din Caragiale. În atîţia ani putea şi el să afle cum au fost privatizările la noi şi să-şi dea seama că e un sfat fără nici o valoare. În alte ţări, cînd statul vinde ceva, acel ceva nu mai e al lui şi devine al altuia. Asta e privatizarea la care se gîndeşte economistul polonez. La noi s-a privatizat mult, dar statul tot mai are ce s-a privatizat, în varii forme, nu doar pachete restante de acţiuni, ci şi datoriile către bugetul de asigurări sociale şi de sănătate ale firmelor cu pricina, preţurile preferenţiale la energie, ş.a.m.d. Chiar acolo unde ai fi putut crede că am scăpat de vreo firmă, ca la Rompetrol, bang, bumerangul s-a întors şi am aflat că deşi am dat-o ieftin că avea datorii lui Patriciu, care a dat-o mai departe scump datoriile s-au întors la noi sub formă de acţiuni. La Oltchim nişte simpatici investitori străini găsiţi de domnul Dan propuneau să se întoarcă sub formă de salarii. Ce privatizăm noi regulat este profitul, şi e drept că acesta nu ar exista dacă n-am privatiza. Dar dat fiind că datoriile ne rămîn, şi cele vechi, şi cele noi, başca distorsiunile de piaţă, că avem tendinţa să privatizăm numai monopoluri, cvasimonopoluri sau oligopoluri care stabilesc preţurile mari la înţelegerea mică, profitul nu ne prea încălzeşte, deşi firmele ne scot ochii că ne dau impozit 16% pe el. Ne-or da: dar cînd te uiţi la contribuţia totală la bugetul statului a impozitului pe profit a firmelor privatizate vezi imediat că nu de asta le-am dat. Pe scurt, nu sîntem capabili decît de pseudoprivatizare, ca şi de pseudocapitalism, acela cît există nu l-am putut împiedica. O consolare istorică găsiţi în topul Capital 300, care între articole bune, dar şi limbi neruşinate date lui Căşuneanu et comp are ideea inspirată de a da şi topul milionarilor interbelici, alţi pseudocapitalişti şi afacerişti de privilegiu, camarila lui Carol al II-lea, el însuşi pe nedrept omis, că era primul capitalist al ţării- în avantajul lui. Adaug la astea vînzările publice de către dl. Dan Diaconescu ale unor viitoare locuri în Parlament, fără ca procuratura să-l bage în seamă, ocupată să scoată din miile de furtişaguri la referendumuri cele trei milioane de voturi furate (o continuare a poveştii cvorumului inversată), Ba nu, mă înşel, un procuror de provincie a încercat să facă ceva să oprească această pseudodemocraţie în marş. Nu îl laud aici cu numele, că în ţara lui Caragiale asta poate fi fatal pentru cariera cuiva, să fii singurul care face ce trebuie.

Noroc că vin alegerile, şi vor rezolva toate problemele astea, primenind straşnic administraţia noastră. Cum spunea Caragiale: „Administraţia e compusă din două mari armate. Una stă la putere şi se hrăneşte; alta aşteaptă flămînzind în opoziţie. Cînd cei hrăniţi au devenit impotenţi prin nutrire excesivă, iar cei flămînzi au ajuns la completă famină, încep tulburările de stradă… Plebea, clienţii, cu studenţii universitari şi şcolarii din licee, conduşi uneori de profesori universitari, cer numaidecît răsturnarea guvernului. Facţiunea de la putere, supranutrită, este incapabilă a mai ţine pept torentului popular, adică facţiunii răsbite de foame; iar Regele, gelos de reputaţia europeană de linişte şi ordine a Statului său, este silit să congedieze, avec force compliments, cabinetul, care avea aproape unanimităţi în Parlament, pentru a însărcina pe capul opoziţiei cu formarea unui nou cabinet, cu disolvarea Parlamentului şi a tuturor consiliilor judeţene, urbane şi rurale, cu convocarea colegiilor electorale pentru constituirea unui nou Parlament şi unor noi consilii, – care toate, după bunele obiceiuri consacrate, sînt fireşte aproape unanime partizane ale noului guvern.

Care va să zică, în loc să derive guvernul din majoritatea reprezentaţiei naţionale, derivă unanimitatea acesteia de la guvern…. A căzut un guvern şi a venit altul, îndată, toată administraţia ţării, şi cea de Stat, şi cea de judeţ, şi cea comunală -de la prefecţi şi secretari generali de ministere, pînă la cel din urmă agent de poliţie şi pînă la moaşa de mahala – se înlocueşte,… pentru mai mare expeditivitate chiar pe cale telegrafică. O clientelă pleacă, alta vine; flămînzii trec la masă, sătuii la penitenţă. Şi asta aşa mereu şi pe rînd din trei în trei ani, ba şi mai des uneori.

De la o administraţie astfel recrutată şi constituită pe termene provizorii, se înţelege că numai seriozitate şi scrupuluri nu se pot pretinde. Toţi oamenii de afaceri, începînd de la arendaşul care plăteşte milioane arendă şi sfîrşind cu micul precupeţ, care învîrteşte în mizerele-i daraveri abia cîţiva lei, sînt rançonnés, în proporţie, de către aceşti baroni feudali mari şi mici, cari se numesc agenţii administraţiei Statului romîn. Şi oamenilor de afaceri asta trebue să le convină; în aşa stare de lucruri, numai astfel pot exploata fără nicio sfiială- poate nedreptăţi mare pe mic, poate înşela mic pe mare, – puţini reducînd în mizerie pe mulţi. Rar, din cînd în cînd, ca pentru paradă de lux, se aruncă un homme á la mer – cine ştie ce nenorocit agent care, lipsit de cel mai elementar tact, a făcut prea brutal o flagrantă delapidare sau s-a lăsat prea stîngăceşte mituit”. Aici aş zice că avem progres, noi aruncăm în mare chiar zeci -vameşi şi ceferişti- dar se îneacă puţini şi locul lor pe corabie e luat de alţii care vor face la fel…Din fericire însă, avem partidele politice, care tocmai ne-au anunţat planurile lor pentru ţară, citez din nou din Caragiale: „Partidele politice, în înţelesul european al cuvîntului, adică întemeiate pe tradiţiune, pe interese vechi sau noue de clasă şi prin urmare pe programe de principii şi idei, nu există în Romînia. Cele două aşa numite partide istorice care alternează la putere, nu sînt, în realitate decît două mari facţiuni, avînd fiecare, nu partizani, ci clientelă. Capii facţiunilor sînt mai mult sau mai puţin ambiţioşi politicieni. Iar clientela este plebea incapabilă de muncă şi ne-avînd ce munci, negustoraşi şi precupeţi de mahalale scăpătaţi, mici primejdioşi agitatori ai satelor şi împrejurimilor oraşelor, agenţi electorali bătăuşi; apoi productul ibrid al şcoalelor de toate gradele, intelectualii semiculţi, avocaţi şi avocăţei, profesori, dascăli şi dăscălaşi, popi libercugetători şi răspopiţi, învăţători analfabeţi – toţi teoreticieni de berărie; – după aceştia, mari funcţionari şi impiegaţi mititei, în imensa lor majoritate amovibili.”

De unde am citat? Iată, de aici, urmează hyperlink 1907 din primăvară până-n toamnă ; cine nu ştie textul este o victimă a cenzurii la care e supus Caragiale de mai multe generaţii, tratat de critici cu mentalitate de Mitici şi care nu remarcă la el decît Miticii, nu ce mare gînditor social era bietul om, refugiat fără iluzii în altă ţară. Faceţi un gest de festivalul Caragiale (zilele acestea în oraş) şi citiţi textele serioase ale lui Ion Luca Caragiale. Şi veţi constata că au trecut degeaba o sută de ani de la moartea lui, întrerupţi de paranteza comunistă. Ţara nu a evoluat şi nu e meritul lui Caragiale că e mereu actual, ci vina multor generaţii de români. Nu mai sugerez să fie inclus textul în vreun manual, sînt convinsă anticipat că nu e loc de atîţia aspiranţi la Nobel contemporani şi amici cu cine face programa. Poate în liceul alternativ de la Millenium XXI să mă audă careva. Văd tot felul de motive.

Ajunşi aici, nu îmi rămîne decît să închei cu un apel: Dragă Mircea (Diaconu), fă-te că pricepi.

Comentariile la textele Alinei Mungiu-Pippidi au fost desfiinţate la cererea autoarei şi vor fi reintroduse după alegerile din 2012. Puteţi comunica cu Alina Mungiu-Pippidi prin intermediul paginii ei personale la http://www.sar.org.ro/amp/. Puteţi da o notă articolului mai jos.

Cele mai citite

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă