23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialCum ne-a făcut Dacian Cioloș să plătim datorii vechi de 13 ani...

Cum ne-a făcut Dacian Cioloș să plătim datorii vechi de 13 ani │ OPINIE

Acum 13 ani, soția mea, profesoară, a fost nevoită să asiste la examenul de Bacalaureat. Nu a ridicat mâna voluntar, a fost o numire din partea conducerii școlii. Pentru munca prestată a primit câțiva bănuți, de care ne-am fi putut lipsi. Nu cred că ar fi fost de ajuns pentru o masă la un restaurant bun. Dincolo de asta, e o muncă pe care cineva trebuie să o facă.

După vreo cinci ani de zile, am primit acasă un plic. Un plic de la stat, nu sunt niciodată bucuros când primesc astfel de plicuri. Citeam un studiu odată care spunea că 80% din telefoanele primite sunt pentru a-ți cere ceva; în cazul plicurilor primite de la instituțiile statului, cred că 99% sunt notificări sau înștiințări de plată, nimic de luat, numai de dat. Plicul ne înștiința că aveam de plătit o anumită sumă, modică, fără să ne anunțe de unde provine. Au urmat o serie de drumuri și telefoane pe la Direcția de Finanțe, corvoada găsirii unui loc de parcare, stat la coadă la două ghișee ca să afli ce ai de făcut, stat la coadă pentru solicitarea unei fișe de plătitor, stat la coadă pentru plata necesară eliberării unei fișe de plătitor, stat la coadă pentru eliberarea fișei de plătitor pentru care tocmai ai stat de două ori la coadă. Cu hârtia în mână și cu dorința personală și jurnalistică de a rezolva problema, am ajuns la o funcționară care ne-a explicat de unde provenea datoria. Profesorii aveau obligația să plătească impozit pentru sumele primite la bacalaureat, ordonatorul de credite nu l-a reținut la sursă. Absurdul de-abia acum începea. Ca să știi cât ai de plată, trebuia să intri pe site-ul Finanțelor, care afișa acele sume, dar le afișa numai pentru un interval de câteva săptămâni. După acest interval, notificările dispăreau din mediul online. Nici cea mai vestită mamă Omida nu te mai putea ajuta. În tot acest interval, tu, contribuabil onest, trăiau cu impresia că toate conturile tale cu statul sunt reglate, că nu datorezi nimic.

Am întrebat unde plătim datoria și dacă nu cumva datoria este prescrisă, dat fiind că trecuseră cinci ani. Era o întreagă poveste să plătesc din nou, îmi trebuia o altă hârtie, pentru care vizualizam deja cel puțin alte trei cozi. Apoi alte drumuri, probabil Trezorerie, o instituție al cărei program nu îl știu niciodată, lucrează cu publicul numai câteva ore. Aș fi cheltuit cu siguranță mai mult pe drumuri decât era cuantumul datoriei. Ce se întâmpla dacă nu plăteam? Nimic.

Prin în valul treburilor cotidiene, am uitat de acei câțiva bănuți datorie din 2003. De atunci, cam din cinci în cinci ani, dacă nu cumva mai rapid, primim acasă un plic alb din partea ANAF, care ne reamintește că avem de plată 10 sau 15 lei. Am plătit ultima înștiințare de plată, deja era ceva mai simplu, nu aveam de făcut decât un drum la Trezoreria al cărei program nu îl cunosc.

Pe 14 decembrie 2016, seara, am citit pe Facebook, pe peretele premierului Dacian Cioloș, că din acea zi ANAF este înscris pe site-ul ghiseul.ro, grație eforturilor unor IT-iști din echipa sa. Știam că procedura de înregistrare e destul de greoaie, cel puțin pentru plata taxelor și impozitelor locale, că este nevoie de un drum la primărie. Hai să încercăm, mi-am spus. În cel mult două minute, aveam un cont activ pe acest site. În al treilea minut, soția a dat click pe butonul ”ANAF” din contul ei. Surpriză! Deși nu știam, apăreau multe sume restante din anul 2003 până în prezent. Probabil dobânzi și penalități de întârziere, 290 de lei în total. Evident, mult mai mult decât a încasat un profesor în 2003, ca supraveghetor la Bacalaureat. Lângă această sumă era un buton, ”Plătește”. A durat cel mult un minut să plătim, cu cardul, întreaga sumă. Statul este puțin mai bogat, noi suntem din nou, după 13 ani, contribuabili fără datorii.

Cred cu tărie că lucrurile mici pot aduce schimbări mari, că o masă critică a unor oameni care cer să fie tratați cu decență și respect va duce la schimbare. Pentru prima dată în 13 ani nu m-am mai simțit pierdut în fața unui stat impersonal, umil în fața unor funcționari aroganți, neputincios în fața unui aparat birocratic apăsător, hidos, kafkian. Am plătit cei 290 de lei fără să alerg pe timpul și banii mei pe la cozi, fără să mă aplec în fața ghișeelor pentru a vorbi cu funcționari ascunși în spatele unei fante în formă de semilună, care așteaptă îndoirea ta de mijloc cu o plictiseală înfiorătoare și, de multe ori, cu aceeași nepăsare amestecată cu un dispreț nedisimulat, ca acum 13 ani. IT-iștii fără chip din Guvernul Cioloș m-au determinat să plătesc o datorie mică, dar veche, dar mi-au mai oferit ceva: încrederea că cineva se gândește și la noi, cei care ne lovim de aparatul birocratic al statului, și speranța că lucrurile pot funcționa normal și în România.

Cele mai citite

Anunțul zilei în Bundesliga! Xabi Alonso și-a decis viitorul: „Acesta este locul potrivit pentru mine”

Antrenorul spaniol Xabi Alonso a confirmat vineri, într-o conferință de presă, că va continua pe banca formației germane Bayer Leverkusen şi în sezonul viitor,...

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă