20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialPartidul România Unită cu Rusia

Partidul România Unită cu Rusia

Toamna politică 2016 vine cu o mare obrăznicie: impunerea în forță a PSD 2, ascuns în spatele inițialelor PRU. Nu era suficient un partid de hoți social-democrați, trebuia și unul de hoți geto-daco-traco-reptilieni. Patrioți, nu glumă: urlă românismul în ei. Sunt borfași renumiți, escroci notorii, șpăgari profesioniști, dar sunt rrrrrrromâni, nene, ceea ce îi face automat infractori de bine. Fură, dar fură patriotic.

La PSD pare să se fi dat ordin de zi pe unitate: hoții rămân pe loc, patrihoții trec la PRU! Și pentru că patrihotismul trebuie strigat în gura mare, hai, toată lumea la televizor, cu țărișoara-n gură, ca să le intre bine-n cap alegătorilor cine e patriot și cine nu!

Între vechiul PSD și noul PRU există această diferență doctrinară: de la hoți la patrihoți. Altfel, oamenii sunt aceiași. Antrenați în șmenuiala social-democrată, nu au pic de rușine în a juca rolul de salvatori ai unei patrii pe care au jefuit-o sistematic. Patrie care acum, evident, trebuie salvată din ghearele colonialiștilor occidentali.

Scenariul e atât de primitiv încât i se văd caracterele chirilice. Scena-ristul moscovit nici măcar nu s-a sinchisit să mascheze lucrătura: pe noua coșmelie a scris Partidul România Unită, așa cum Putin domnește la Moscova prin Partidul Rusia Unită. Uneori, băieții sunt în criză de imaginație. Dacă scena-ristul ar fi cinstit, ar scrie numele până la capăt: Partidul România Unită cu Rusia.

Tot ce-i mai lipsește acestui rahat politic este moțul: Victor Viorel Ponta. Dar președintele guberniei patrihoate, Bogdan Diaconu, repetă de trei ori pe zi, la fiecare nouă racolare de traseist: „De astăzi suntem mai puternici, iar mâine vom fi și mai puternici… îl așteptăm pe VP!“. Care VP este de fapt VVP (Victor Viorel Ponta), proiecția caricaturală a VVP-ului de la Moscova (Vladimir Vladimirovici Putin).

Apropierea bătăliei electorale din decembrie 2016 activează jocurile rusești din România, precum în decembrie 1989. Sigur, nuanțele diferă, dar scopul e același: salvarea nomenclaturii (PCR-istă atunci, PSD-istă acum), păstrarea pu-terii și conservarea privilegiilor. Iar peste toate, menținerea influenței rusești în politica și în economia României. Iar când e vorba de ruși, influență = distrugere.

Dacă în 1989 PCR năpârlea în FSN, acum PSD năpârlește în PRU. FSN a fost o creație sută la sută sovietică, de la denumire până la structura de conducere, cu Ion Iliescu în frunte. PRU este o creație evident rusească, remarcându-se prin manifestări zgomotoase anti-Justiție și -anti-Occident. Nici măcar nu e o noutate, asemenea tumori politice sunt plantate de Kremlin în multe țări europene.

Chiar și selecția parlamentarilor racolați prin traseism are legătură cu rețeta rusească: să vină pena-lii, cât mai mulți penali! Actuala goarnă a PRU, Bogdan Diaconu, anunță triumfător achiziția de noi penali, majoritatea de la PSD.

Dușmanii legii se aliniază în PRU ca hienele la pradă:

deputatul Sebastian Ghiță – trimis în judecată pentru opt infracțiuni, printre care șantaj, dare de mită, cumpărare de influență și spălare de bani;

deputatul Marius Manolache – cercetat de DNA pentru fals în acte, inițiator al unor legi care urmăresc să pună botniță Justiției;

deputatul Cristian Rizea – trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență, spălare de bani și luare de mită;

senatorul Constantin Popa – cercetat de Parchetul General după ce un agent de poliție a depus plângere împotriva lui, pentru ultraj, acuzându-l că l-a lovit chiar în sediul Poliției Buzău, după ce polițistul o amendase pe fiica sena-torului;

deputatul Mario Caloianu – anchetat de DIICOT pentru spălare de bani.

Alți traseiști pripășiți la PRU de zece zile-ncoace: senatorul Daniel Savu, deputații Mihai Sturzu, Ion Eparu, Camelia Khraibani, Dorin Petrea, Răzvan Tănase, Daniel Oajdea, Sorin Teju.

Noul partid de zăltați și de penali pare să aștepte „parașutarea“ ca președinte a lui V.V. Ponta. Deocamdată, Ponta și-a trimis în PRU trei trompete PSD-iste: pe Sebastian Ghiță (tovarășul de vacanțe exotice și de shopping la Dubai), Marius Manolache (finul mitomanului) și Mirel Palada (vorbetele favorit al plagiatorului).

Ponta joacă la două capete: fie revine la șefia PSD (după ce-l șubrezește din interior, pentru a-i slăbi poziția lui Dragnea), fie trece la PRU (înainte sau după alegerile din decembrie, în funcție de situația sa în PSD).

O observație necesară. PRU este dominat de „grupul de la Prahova“, care are deja patru parlamentari: senatorul Savu și deputații Ghiță, Teju și Eparu. Coincidență: Prahova este centrul de interes al multor afaceri rusești, în special în domeniul petrolier. Cazul Lukoil, cu evaziunea de două miliarde de euro, este deja celebru. Să nu uităm cum s-a răstit la procurori premierul de atunci, V.V. Ponta, ca să-i ajute pe evazioniștii ruși! 

Cele mai citite

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura

Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31...
Ultima oră
Pe aceeași temă