Pe data de 8 iulie 2013, în România începea ceea ce avea să devină un fenomen în desfășurare. Prima ambarcațiune cu migranți intra în apele teritoriale românești, venind dinspre Turcia. La bord se aflau sirieni care fugeau, așa cum fug și acum, din calea războiului civil ce le macină țara și îi omoară din 2011. Fugeau spre vestul Europei fie de forțele loiale președintelui Bashar al-Assad, fie de ISIS. De atunci, 910 migranți au intrat ilegal în țară prin Marea Neagră. După o perioadă de acalmie, în 2015 și 2016, când nu s-a înregistrat niciun caz, fenomenul a reizbucnit cu putere. În lunile august-septembrie ale acestui an, au venit mai mulți refugiați decât în ultimii 4 ani adunați. Mai mulți ca oricând. Lor li se adaugă cei care intră ilegal pe cale terestră, mai puțin mediatizați.
Cei 910 au speriat România. Riscul ca printre ei să se afle teroriști a pus pe jar unii oameni. Politicienii au încercat să profite, prin mitinguri în care le cereau expres și direct să se întoarcă de unde au venit. Chiar ministrul de Interne a spus, recent, că „cei care sunt identificați ca prezentând un minim risc sunt în centre cu regim închis“, afirmație care, deși are darul de a ne liniști, seamănă și puțină teamă: Dacă nu au fost identificați bine? Dacă vor veni și alții?
Teama e normală, atentatele teroriste din Europa, în care a murit și o tânără din Constanța, au lăsat cicatrici.
Anormale sunt ura, lipsa de umanitate și de empatie.
Din cei 910 care au sosit pe mare, mai mult de jumătate sunt femei și copii. Un bebeluș de două luni nu este, cu siguranță, un terorist. Pleacă din țări unde sunt persecutați, din Irak, Iran, Siria, majoritatea sunt kurzi în drum spre Germania, care îi primește încă.
Printre cei care au ajuns în luna septembrie în Constanța este și un tânăr din Latakia, Siria. Fratele său a fost recrutat, cu forța, de armata lui Bashar al-Assad. Nu a vrut să lupte, să-și ucidă semenii, și a dezertat. A fost prins și ucis. Acum venise rândul său să fie recrutat. Familia a strâns banii de care avea nevoie (între 4.000 și 9.000 de dolari costă călătoria, pentru o singură persoană, din Turcia spre Constanța) și s-a rugat să ajungă cu bine într-o altă țară, pe un alt continent, într-o altă lume. Sirianul de 22 de ani este acum arestat preventiv și acuzat că ar fi una dintre călăuze, că ar fi condus barca, deși barca plecase din Turcia. A lăsat o închisoare pentru a găsi o alta.
Condițiile de călătorie sunt greu de imaginat. Ajung în Turcia, de cele mai multe ori, în mod legal. Călăuzele de aici le promit o călătorie comodă spre ce țară doresc. Cum spuneam, Germania este în topul preferințelor, dar nu lipsesc Marea Britanie și Italia. Li se arată iahturi și li se spune că vor fi cel mult 50 de oameni în ambarcațiune. După mai multe zile de așteptare, în partea europeană a Turciei, pentru a evita trecerea Strâmtorii Bosfor cu o ambarcațiune, sunt urcați pe bărci gonflabile și duși în larg, unde îi așteaptă niște vapoare jalnice. Unii dintre ei refuză, știu că își pun viața în pericol dacă urcă, dar li se spune clar că au două opțiuni: ori „coboară“ acolo, ori urcă. Coborâtul înseamnă, aproape sigur, moarte.
Urmează un coșmar: patru zile și trei nopți pe Marea Neagră, timp în care răul de mare își intră în drepturi, în care mizeria trupurilor nespălate cine știe de când se amestecă, în care trebuie să-i spui copilului de câteva luni că nu va mai ajunge, poate, niciodată acasă, și că tu, ca mamă, te rogi la Allah să mai vezi o dată țărmul, să calci pe pământ.
Odată cu migranții, noi, românii, mulți dintre noi, nu mai suntem deloc ospitalieri. „De ce să vină la noi?“, „De ce să-i suportăm noi?“, „Nu avem destule probleme și fără ei?“ sunt numai câteva dintre întrebările pe care le aud. Pe bună dreptate. Când oamenii mai află că aceștia primesc și ceva bani, lucrurile se complică: „Nu avem bani pentru spitale, pentru copiii noștri, și am ajuns să dăm la străini?“.
Pentru un popor care are aproape 3 milioane de migranți economici, suntem teribil de intoleranți. Trei milioane de români au plecat nu din cauza războiului civil din țară, ci pentru că voiau un trai mai bun. Au plecat de la salarii de 1.000 de lei la salarii de 1.000 de euro, dar nimeni nu le punea aici viața în pericol. În ciuda problemelor, suntem primiți și ni se pare normal să fie așa.
Poate că printre migranți sunt și persoane potențial periculoase. Sigur că spitalele sunt subfinanțate și că este nevoie de investiții în sănătate, educație etc. La fel de sigur este însă că – ne place sau nu ne place – nu putem întoarce capul nepăsători la ce se întâmplă lângă noi și chiar în curtea noastră. Migranții vin; depinde de noi cum îi primim: dacă îi tratăm ca pe niște animale nedorite sau dacă încercăm să le întindem o mână de ajutor. Modul în care ne comportăm spune multe despre cine și ce suntem.
Migranții pot fi o problemă. Dar cea mai mare problemă a noastră sunt cei care ne guvernează. Spre ei ar trebui să ne îndreptăm atenția și criticile, să nu-i lăsăm să se folosească de tema refugiaților pentru a-și ascunde promisiunile mincinoase, eșecul economic și încurajarea hoției generalizate.
