Dragă DNA, știu că nu își vezi capul de treabă. Nu vreau să te încarc mai mult. Dimpotrivă, vreau să te ajut, de asta fac acest denunț legat de corupția din sistemul de educație românesc. Am văzut că ai mai cules pe un profesor sau altul care ia mită de la studenți sau elevi, că ai trimis în judecată oameni care păzesc sălile de bacalaureat sau pe cei prinși cu fițuici. Sunt convinsă că deja te-ai lămurit singur că dacă iei gândacul de Colorado din vie și îi faci proces, tot nu salvezi via: ceilalți gândaci vor continua să facă la fel. Contribuția mea de azi e pentru a mai preveni gândacii să aibă așa un larg acces la vie- când vor mai scăpa doar doi-trei ai să vezi și niște rezultate, altele decât costurile unei vii distruse plus costul proceselor unor gândaci care nu diferă cu nimic de alții. Esența este că o vie organizată ca asta e o invitație pentru gândaci- dacă nu schimbăm ceva vom continua să fim simultan în topul gândacilor striviți, ca și al gândacilor care distrug via. E adevărat că organizarea viei o fac guvernanții. Dar mă gândesc că dacă unul face înadins reguli ca să creeze breșe pentru gândaci, ce spune eu breșe, autostrăzi pentru gândaci, atunci poți face ceva. Că sigur ANI va găsi că a existat un profit corespunzător în averea lor. Nici un legislator sau făcător de reguli proaste în România nu e prost degeaba. Ci pentru profit.
Conform studiului PISA 2012, publicat la 1 decembrie 2013, aproape 40% dintre elevii români au dificultăți să citească și să înțeleagă un text- sunt, cu alte cuvinte, analfabeți funcționali.. Studiul, care a fost realizat pe 510 000 elevi în vârstă de 15 ani din 65 de țări, mai arată că elevii români sunt cel mai puțin motivați dintre copiii care au luat parte la cercetare, la mare distanță de toți ceilalți. Întrebările din studiile PISA sunt de înțelegere, apelează la inteligența, simțul de observație și atenția copiilor. Li se dă, de exemplu, o descriere a felului de organizare al albinelor și li se cer explicații sumare pentru a vedea dacă au înțeles de ce albinele fac una sau alta.În 2012, România s-a plasat pe locul 45 în rândul celor 65 de ţări participante la studiul PISA, mult sub media OECD, la același nivel cu Serbia sau Rusia.
De câțiva ani încoace efortul de a îndrepta situați a făcut ca să se achiziționeze camere de luat vederi pentru bacalaureat. Dar persoane cu oarecare educație, ca academicianii Solomon Marcus, Nicolae Zamfir sau ca mine au atras atenția că educația pe care o dăm elevilor este de vină, de la conținutul programelor și forma de predare la forma de testare, inclusiv bacul. În textul meu, ”Bacalaureatul la român, o bătaie de joc națională” am atras atenția că programele la română, culminând cu cele de la bac, nu au ca scop să învețe pe cineva limba română, sunt inadecvate, excesiv de filologice, confuze ca să creeze arbitrariu cât mai mare la corectură și par să aspire să creeze un fel de filologi cretini și nu niște vorbitori și comunicatori de o inteligență normală. Și dădeam soluția simplă să fie modelate după testele PISA. Credeți că s-a schimbat ceva? Iată un exemplu din cele de săptămâna asta:
Examenul de bacalaureat naţional 2015 Proba E. a)
Limba şi literatura română Filiera teoretică – Profilul umanist; Filiera vocaţională – Profilul pedagogic Timpul de lucru efectiv este de 3 ore.
SUBIECTUL I (30 de puncte)
(Vasile Voiculescu, Sakuntala)
Rezumatul meu: Naratorul se întoarce la el în Buzău cu trenul să viziteze un vechi prieten la moșie, o călătorie care îi deșteaptă amintiri plăcute de demult.
Cerințele esaminatorilor: Scrie pe foaia de examen răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la text:
1. Numeşte câte un sinonim neologic potrivit pentru sensul din text al cuvintelor stăruiau şi deodată. 2 puncte
2. Explică rolul virgulei în secvența plecase în streinătate, trecuse pe la Paris. 2 puncte
3. Construieşte un enunţ în care să ilustrezi sensul conotativ al substantivului turmă. 2 puncte
4. Transcrie, din textul dat, două secvenţe care conturează dimensiunea temporală. 4 puncte
5. Precizează două motive literare prezente în textul dat. 4 puncte
6. Menţionează tipul de perspectivă narativă din textul dat. 4 puncte
etc)
Mai departe
Scrie un text de tip argumentativ de 150 – 300 de cuvinte despre rolul reţelelor de socializare în promovarea artei.
În elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:
− să respecţi structura discursului de tip argumentativ: formularea ideilor în scris (?), utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate exprimării unei aprecieri (??); 8 puncte
− să ai conţinutul adecvat argumentării pe tema dată: formularea ipotezei/a propriei opinii (???) faţă de problematica pusă în discuţie, etc
Notă! În vederea acordării punctajului, textul trebuie să fie în concordanţă cu problematica pusă în discuţie (?????)
Dragi procurori, și dragi cititori care nu sunteți procurori, să nu credeți că e ceva în neregulă cu voi dacă nu reușiți să rezolvați nici unul din subiectele astea, deși ați luat bacalaureatul sau ați terminat o facultate. Nu reușesc decât cei care au fost pregătiți în acest sens- învățând pe de rost texte standard sau chiar răspunsul la aceste subiecte, extrase dintr-un set limitat. Mai reușesc cei foarte inteligenți, care ghicesc la vreo jumătate din astea ce vor examinatorii, dar nu prea au cum să ajungă la nota zece cu aceste subiecte. Cum am descoperit pe vremea când frate-meu mai mic dădea bacalaureatul (și nu era chiar fără talent la română) și învăța pe de rost eseuri preum cel de la ultimul punct de azi sau comentarii literare întregi produse de industria de meditații, din prostia asta trăiesc mulți educatori. Sigur că nimeni care e astfel educat și examinat nu dezvoltă o gândre argumentativă și nici nu ajunge să înțeleagă limba română. Redactarea subiectelor calcă în mod constant principiul wittgensteinian că tot ceea ce merită a fi exprimat poate fi exprimat clar. Cine gândește și scrie astfel nu poate învăța sau testa pe alții și nici cu înțelege la servește limba română. O asemenea testare și filosofie a predării vine dintr-o școală menită a produce analfabeți funcționali, viitori șomeri sau culegători de căpșuni.
Dar ține în viață o largă comunitate de profesori de română, începând cu cei care fac subiectele, până la cei care meditează pe copii cum să facă față unui asemenea examen, pierzând astfel nu doar bani, ci și timp în care ar putea învăța românește, ar putea citi literatură sub formă de cărți, nu prefabricate.
40 la sută analfabeți funcționali? 15 la sută șomeri din cauza asta în zona rurală? Iată prejudiciul.
Oamenii din comisiile de subiecte se ocupă, direct sau indirect, de meditații? Averile lor sunt cum s-ar cuveni, adică ale unor modești profesori din sistemul de stat , fără talent nici măcar la română, sau dimpotrivă? Decidenții din Ministerul Educației, care de ani de zile tolerează acest sistem, au averi corespunzătoare salariilor lor? Asta e investigația.
Corupția din România există, toată, pentru că aduce avantaje cuiva, și anume celor care controlează regulile jocului. Regulile sunt făcute cu scopul, adesea exclusiv, de a crea rente. Nu dați vina pe cine copiază la bacalaureat, sau pe cine lasă pe alții să copieze. De la un grad de ticăloșie în sus, regulile corupte ale jocului trebuie încălcate. Și dacă vrem să schimbăm ceva, trebuie să atacăm cauzele corupției, nu consecințele lor.