Subfinanţarea cronică, mafia, politizarea, corupţia, impostura şi amatorismul, lipsa de orientare şi de perspectivă, proasta gestiune, marginalizarea profesioniştilor şi dispreţuirea adevăratelor valori, dezinteresul total faţă de problematica didactico-pedagogică şi dispariţia cercetării în domeniu, absenteismul profesorilor şi elevilor de la ore, dezinteresul şi indisciplina: montarea camerelor de supraveghere la examenul de bacalaureat va rezolva oare problemele de fond ale educaţiei şi învăţământului preuniversitar din România? Degringolada valorilor tradiţionale şi recunoscute ale şcolii româneşti va fi astfel stopată? Care este, de fapt, valoarea acestei măsuri?
Domnul ministru Daniel Funeriu ne asigură că de undeva trebuia început şi propune să se pornească de la onestitate. De acord cu domnul ministru, numai că reforma trebuie să vizeze sistemul. Elevul trebuie format, nu reformat. Montarea camerelor la examenul de bacalaureat obligă elevul să fie onest într-un sistem corupt, adică obligă elevul să fie fraier. Una dintre cele mai puternice impresii la venirea mea în SUA a fost la primul examen de mijloc de semestru. Profesorul ne-a dat subiectul şi… a ieşit din sală. M-au uluit colegii mei de la Williams College: nimeni nu a încercat să copieze, fiecare îşi vedea de lucrare ca şi cum profesorul ar fi fost cu noi. Mie, abia venită din România, mi se părea incredibil. Acum pot să vă asigur că un sistem educaţional onest formează elevi oneşti.
În al doilea rând, măsura montării camerelor de supraveghere ar putea avea o valoare de diagnoză. Pe de o parte, ar viza evaluarea corectă a competenţelor şi cunoştinţelor absolvenţilor de liceu, pe de altă parte, ar da o măsură a fenomenului copierii la lucrările scrise. În condiţiile din România, ambele aspecte se dovedesc necesare, deci măsura este justă.
În fine, există şi ipoteza diversionistă, tot buclucul mediatic servind la abaterea atenţiei opiniei publice de la chestiuni cu adevărat esenţiale.
În realitate, sensul şi valoarea acestei măsuri depind de ceea ce va urma după ea. Personal, cred că unica şansă pentru învăţământul preuniversitar este repunerea sa în drepturi şi demnitate deplină. Din lunga listă de miniştri de resort din 1990 până în prezent, nici unul nu are experienţă în învăţământul preuniversitar. Cum să reformezi învăţământul liceal românesc fără să fi lucrat niciodată într-un liceu din România? Mai mult, profesioniştii adevăraţi ai sistemului, care au vrut şi ar fi putut realmente să facă ceva bun, au fost îndepărtaţi ca indezirabili şi voi da exemplul domnului profesor Gheorghe Rădulescu, director în minister la un moment dat. Cred că de învăţământul preuniversitar trebuie să se ocupe profesioniştii săi, amatorismul şi impostura fiind la baza tuturor relelor.
Acum totul depinde şi de sensul educaţiei. Care trebuie să fie rezultatul: un cetăţean onest într-un un sistem onest sau un fraier într-un sistem corupt? Acest bacalaureat va marca o răscruce în evoluţia învăţământului nostru sau nu este decât un bacalaureat buclucaş?
Cu multă dragoste şi recu-noştinţă, dedic acest articol profilor mei din România, pe care îi salut cu tot respectul: dna prof. Şefler (de la Grădiniţa de engleză), doamnele profesoare de pian Anca Borină şi Olga Szel (Liceul de muzică „George Enescu”), dl prof. de teorie muzicală Georgescu (director la Şcoala de muzică nr. 4), doamnele profesoare de dans Doiniţa Pantea şi Magda Milu, dl prof. de teatru Aurelian Manoliu, dna prof. de franceză şi dirigintă Despina Ionescu (de la Şcoala Centrală), dna prof. de matematică Vinersan (Şcoala Centrală), d-na prof. de română Bold (Şcoala Centrală), dl prof. de română şi diriginte Gheor-ghe Rădulescu (de la Liceul „George Enescu”), preot Nicolae Bordaşiu, prof. de religie (Şc. Gen. „Sfântul Silvestru”), profesorii mei de jurnalism de la C.J.I. – doamna Iaromira Popovici şi domnul Robert Turcescu.
Ruxandra Paul este doctorand şi bursieră a Departamentului de Ştiinţe Politice la Universitatea Harvard
