Alianta PNL-PSD este pe cat de inevitabila, pe atat de preferabila situatiei ambigue actuale. Singura alternativa ar fi fost o alianta PLD-PSD. Nici aceea nu era de neconceput, cu un PSD reformat. Dar cu un PSD constipat, care nu reuseste sa arunce afara pe nimeni si nimic din trecutul sau nu tocmai glorios varianta aceasta cade. Cand partidele membre ale Aliantei D.A. au intrat pe traseul lor de coliziune acum doi ani au creat o cale care nu se putea incheia decat cu alianta unuia dintre ele cu PSD. Mai existau, fireste, variante cu sciziuni, dar PSD nu s-a rupt in doua, iar sciziunea PNL nu a convins. Sistemul electoral adoptat nu va ajuta la formarea unei majoritati. El este uninominal doar in proportia in care vom alege un candidat cu 51%. Cu exceptia circumscriptiilor rurale, acest lucru e greu de realizat. Cati primari castiga din turul unu? In toate celelalte circumscriptii voturile se distribuie proportional, ceea ce este in fond just si echitabil, dar anihileaza orice efect pozitiv ar fi putut avea schimbarea sistemului asupra formarii unei majoritati. Asta s-a si urmarit, de spaima ca 40% sa nu devina cumva din artificiul electoral 50%.
Care sunt avantajele aliantei PNL-PSD? Primul, si cel mai important, mi se pare transparenta. Aceste doua partide au avut pana acum o cardasie. Pentru refacerea imunitatii parlamentare, pentru exceptii de la legea finantelor locale pentru clientii politici, pentru suspendarea unui presedinte care constitutional nu era de suspendat. Orice alianta transparenta la care negociezi un program si niste trepte de colaborare pe care le stie toata lumea este superioara tipului de colaborare de pana acum. Chiar daca va fi o alianta tot pro imunitate pentru ministri si prieteni politici ca si pana acum, tot vad o valoare adaugata in a avea un protocol scris si semnat.
Al doilea avantaj este ca liberalii, care au invatat binisor sa traiasca din slabiciunile altora, vor manevra in asa fel in urmatoarele zile ca vor face sa para ca PSD e cu totul impotent in a face opozitie in Parlament si ca umbla cu mana intinsa dupa ei. sansele PSD de a mai obtine un iluzoriu loc unu in alegeri sunt astfel si mai diminuate.
Al treilea avantaj este ca liberalii ii vor converti pe pesedisti la cota unica. Liberalii ar fi nebuni sa renunte la cota, unicul motiv pentru care mai au de partea lor electoratul intreprinzator. PSD nu are mare lucru de castigat daca o denunta. Cota unica a castigat teren intre timp si in alte tari si nici macar prim-ministrul populist din Slovacia, care a castigat alegerile promitand ca o desfiinteaza, nu a mai facut-o. Pur si simplu, costurile ei mici de administrare si stimulentul pentru angajatori sunt prea pozitive ca sa renunti la ele doar pentru beneficiul de a mai strange ceva la buget, cand ai si alte cai sa faci acest lucru.
Al patrulea avantaj este ca PL-D, care doarme pe lauri necastigati inca pentru ca sondajele il plaseaza pe primul loc, in loc sa aiba in fata doua partide care nici nu viseaza la locul unu, se va confrunta cu o alianta cu potential serios de a ajunge la guvernare si, poate, isi va mai revizui atitudinea ca e suficient sa obtii o majoritate daca ai familia extinsa a lui Traian Basescu in primele randuri ale campaniei.
Al cincilea avantaj este ca, in loc sa avem politicienii cei mai corupti si la stanga, si la dreapta, ii adunam pe toti la un loc. Nu chiar pe toti, desigur, ca si Romania Mare, si PD mai au destui pe care ii cauta DNA-ul pe acasa cat ei se ocupa de Kosovo sau, ca dl Ioan Oltean, de desecularizarea vietii politice romanesti, ca mare nevoie era de un om politic in secolul al XXI-lea sa strice ce a facut Cuza in secolul al XIX-lea. Chiar cu aceste exceptii, situatia tot va fi mai clara, in vreme ce azi a devenit o problema pentru public sa isi dea seama cine e mai corupt, liberalii sau PSD-ul. Presupune deja analize fine pentru a da un raspuns exact la aceasta intrebare, asa ca mai bine omoram intrebarea din fasa. Cat ii mai pasa publicului de coruptie, in era rescrierii zilnice a Constitutiei cu scopul apararii securistilor si coruptilor, ramane de vazut. Nu stiu cata energie se poate pastra la infinit pentru un proiect a carui finalizare devine zilnic mai incerta.
Al saselea avantaj – si ultimul – mi se pare cel mai important. Cum bine zicea Nicolae Iorga, in Romania nimeni nu se compromite niciodata. E destul sa te uiti la orice editie a festivalului "Zece pentru Romania" ca sa te convingi de actualitatea acestei triste observatii. Vezi acolo oameni peste care au trecut multe ape, cu altii care asteapta rabdatori sa le vina randul, ieri infractori, azi castigatori, ori poate invers, Nastase, Becali, Micky Bacsis, Sorin Rosca Stanescu, Adrian Paunescu si asa mai departe, impartind colegial aceeasi zoaie comuna cu Mihai Razvan Ungureanu sau Victor Ponta. Data fiind promiscuitatea vietii noastre publice, in care nu exista dusmani sau prieteni, oameni buni sau rai, ci numai complici, ca altfel s-ar scula vreodata cineva sa spuna ca pur si simplu nu se poate sa stai alaturi de asemenea persoane, pe micul ecran sau oriunde in alta parte, eu nu pot decat sa aplaud unirea liberalo-pesedista. In sfarsit, s-ar compromite, poate, cineva.
Dr. Alina Mungiu-Pippidi este presedinte SAR si profesor de politici publice la Hertie School of Governance din Berlin
