Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Am un vis: milioanele de români din diaspora îşi iau ţara înapoi! | OPINIE

George Mioc Actualizat: 19.09.2016 - 12:58

Nu, nu sunt surprins: ştiam că legea votului prin corespondenţă a fost doar praf în ochi şi va fi un eşec. Nici 0,3% din românii aflaţi peste hotare – puţin peste 10.000 din circa 3,5 milioane - nu s-au înscris în aşa-zisul Registru Electoral.

Share

Nu, nu sunt surprins: ştiam că legea votului prin corespondenţă a fost doar praf în ochi şi va fi un eşec. Nici 0,3% din românii aflaţi peste hotare – puţin peste 10.000 din circa 3,5 milioane - nu s-au înscris în aşa-zisul Registru Electoral.


Când au cerut diasporei nenumărate hârtii inutile pentru a putea vota prin corespondenţă, nomenklatura de la Bucureşti ştia ce face: îi descuraja pe toţi oamenii muncitori, care lucrează 8-10 ore pe zi şi care, atunci când ajung obosiţi acasă, în familie, nu mai au nici un chef să se ciocnească de birocraţia românească.

Legea votului prin corespondenţă nu trebuia să fie aplicabilă, acesta a fost scopul PSD, PNL şi UDMR.

Sigur că s-a jucat puţin comedia opoziţiei dintre PSD şi PNL, dar preşedintele Iohannis, care putea respinge legea sau putea să o trimită la Curtea Constituţională, a promulgat-o fără să crâcnească.

Ce se putea face? În primul rând, trebuia să existe posibilitatea votului electronic.

Tehnic, în anul 2016 acest proces este posibil în condiţii de siguranţă în orice stat civilizat. Putem, desigur, discuta ce s-ar putea întâmpla într-o ţară în care Sebastian Ghiţă „se ocupă” de sistemele informatice ale statului...

Doi, ar fi fost necesar să se ofere posibilitatea înscrierii electronice în Registrul Electoral.

S-a luat această măsură abia la sfârşitul lunii august! Trei, toţi cetăţenii români ar fi trebuit să aibă posibilitatea să voteze prin corespondenţă sau electronic, nu doar diaspora.


Dar acestea sunt nuanţe despre care vorbim doar dacă pornim de la buna credinţă a legiuitorilor. În realitate, securiştii şi nomenklaturiştii din FSN, sub diversele sale nume ulterioare – PDSR, PSD, USL – ne-au urât din prima zi în care au preluat puterea de la Nicolae Ceauşescu şi ne urăsc şi azi - pe noi, cei din diaspora.

Nu am mâncat salam cu soia! De parcă domnul Iliescu şi colegii lui din CC al PCR stăteau la coadă la puii „Fraţii Petreuş” şi nu se aprovizionau din reţeaua destinată strict „conducerii de partid şi de stat”. După 26 de ani, nu s-a schimbat mai nimic în atitudinea actualei conduceri „de partid şi de stat”. În faţă, unii ne linguşesc. Alţii, precum Ioan Rus, spun că româncele plecate la muncă peste hotare sunt nişte prostituate.

Dar nici PSD, nici PNL, nu vor să-i vadă pe cei din diaspora implicaţi politic. Vor ca la alegeri să vină doar nucleul dur al electoratului lor, nucleu controlabil şi previzibil. Nu vor revolte, nu vor dezbateri în afara cadrului bine trasat de televiziunile lor, Antena 3, RTV şi Realitatea Tv.

Consecinţele economice sunt foarte grave, dincolo de supărarea mea firească. România se depopulează. În toate sectoarele economice apar probleme cu forţa de muncă bine calificată. Medicii şi asistentele care emigrează sunt doar partea vizibilă a fenomenului. Încă nu avem date referitoare la tinerii care pleacă la studii superioare. Este puţin probabil ca ei să se întoarcă în acest regim politico-economic.

În ianuarie 2016, Ziarul Financiar a prezentat statistici devastatoare: rata natalităţii în rândul mamelor românce din străinătate a fost de 12,5 copii la mia de locuitori în 2013 (acestea fiind cele mai recente date disponibile), în timp ce în ţară a fost de 9,3 copii la mie în acelaşi an. În 2008, femeile românce din străinătate au născut aproape 14.800 de copii, iar în 2013 numărul s-a apropiat de 30.000. Toate acest probleme demografice vor produce efecte asupra investiţiilor străine făcute în România, pentru că deja suntem în situaţia în care companiile din vestul ţării nu mai găsesc oameni pe care să-i angajeze.

Personal mă îndoiesc că actualele politici de încurajare a natalităţii vor produce consecinţe pe termen lung.

România trebuie să îşi aducă diaspora acasă, nu din motive patriotice, ci pentru că aceasta va fi resursa schimbării politice şi economice.

Cu intenţie am pus mai întâi nevoia de schimbare politică: este nevoie de un regim reformist şi cinstit, la standardele lumii vestice. Un regim bazat pe vot popular, pentru că am văzut că degeaba importăm tehnocraţi de la Bruxelles dacă ei depind de voturile lui Liviu Dragnea.

Dragi prieteni, am un vis: cei 3,5 milioane de români din diaspora se vor revolta, se vor întoarce acasă şi vor ocupa Bucureştiul, de la Palatul Victoria la Cotroceni, strigând „Ne vrem România înapoi”!


George Mioc va scrie săptămânal în ”România liberă”. Este antreprenor, CEO al unei firme americane (PSI Industries). Este stabilit in SUA din 1976. Este inginer: CDS, Scranton, Pennsylvania (1985) Associate Degree in Mechanical Drafting & Design Technology.

 

Citește totul despre:

Comentarii

loading...