Acum 27 de ani timișorenii au avut curajul să-și declare orașul eliberat de comunism. Iliescu și clica pe care Moscova o pregătise pentru a confisca România avea cu totul alte planuri. După trei zile, în 23 decembrie 1989 politrucul sovietic cerea intervenția trupelor URSS în România.
Au trecut 27 de ani de la momentul când România a fost oprită să meargă pe drumul pe care timișorenii făcuseră primii pași, în 20 decembrie 1989. A fost ziua în care, după patru nopți de teroare, Timișoara s-a declarat primul oraș liber de comunism.
Viziunea de atunci a timișorenilor, care cereau în stradă demolarea comunismului, a fost apoi formulată în Proclamația de la Timișoara, lansată în 12 martie 1990.
Sunt două coincidențe foarte ciudate legate de cele două momente a căror explicație se află în șederile încă nelămurite ale tovarășului Ion Iliescu la Ambasada URSS din București, din decembrie 1989.
Politrucul format la Moscova era coada de topor prin care URSS urma să-și asigure controlul asupra României, fără ca românii aflați în stradă să afle despre aceste planuri.
De la Timișoara până la București și de la Iași la Cluj oamenii erau sătui de Ceaușescu și de comunism cu totul. Voiau o țară liberă care să pornească pe drumul către democrațiile consolidate la care și acum ne uităm ca la o destinație greu de atins.
Iliescu primise însă altă misiune și asta a generat toți morții de după fuga lui Ceaușescu.
Grupul prin care Moscova urma să-și asigure controlul asupra României avea nevoie de o diversiune sângeroasă pentru a evita ca toate orașele mari să urmeze exemplul Timișoarei și să se declare libere de comunism.
Ambasada Poloniei a publicat, acum doi ani, documente secrete din 1989 care arată cum complotau, încă din 23 decembrie 1989, Ion Iliescu și Silviu Brucan pentru a determina chiar o intervenție militară sovietică în România. Erau atât de devotați cauzei comuniste, încât cereau Moscovei să cotropească România oficial, cu armata sovietică.
Alte documente, desecretizate mult mai târziu de autoritățile rusești, arată intenția clară a lui Iliescu, din decembrie 1989, de a bloca prin orice mijloace inițiativa luată de timișoreni în 20 decembrie 1989 de a cere eliberarea de comunism, nu doar de dictatura lui Ceaușescu.
Iată ce îi spunea Ion Iliescu lui Evgheni Tiajelnikov, ambasadorului URSS, în ambasada de la București:
”Acum trebuie lucrat individual, ca să evităm împingerea spre dreapta a proceselor, a problemelor sociale de la noi. Şi eu cred că, din punct de vedere politic, preocuparea principală a celor câţiva care suntem aici este de a contribui la o dezvoltare sănătoasă, pe calea revoluţionară, şi să frânăm posibilitatea elementelor de dreapta de a prelua comanda, tendinţe care se manifestă şi în alte ţări socialiste”.
Citatul este din stenogramele discuțiilor purtate între Iliescu, ambasadorul URSS și Petre Roman în 27 decembrie 1989, la ambasada sovietică din București.
În această frază este explicația pentru baia de sânge provocată după fuga lui Ceaușescu. O crimă împotriva umanității pentru care Ion Iliescu încă nu a ajuns în fața Justiției și nu știm dacă va mai ajunge vreodată.
Tot în această frază este explicația și pentru ce s-a petrecut în martie 1990 și apoi în iunie 1990, la Târgu Mureș și în Piața Universității din București.
În 11 martie 1990 timișorenii au ieșit în stradă în număr foarte mare, nemulțumiți că un politruc sovietic a confiscat Revoluția de la Timișoara și România nu se rupe de sistemul comunist ticăloșit așa cum făcuseră ei în capitala Banatului, în 20 decembrie 1989.
În 12 martie 1990, după manifestația din ziua precedentă, timișorenii au formulat ”Proclamația de la Timișoara”. Un document vizionar care conținea pe puncte măsurile necesare României pentru a merge eficient pe drumul democrației și către tările civilizate. Tot ce ne lipsește acum, de la descentralizare până la lustrație, este în Proclamația de la Timișoara.
Proclamația conținea și Punctul 8 care îl viza și pe Ion Iliescu, dar nu numai pe el:
”Propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesară”.
Reacția a venit prompt. Exact așa cum în decembrie 1989 au apărut brusc teroriștii care au provocat baia de sânge de după fuga lui Ceaușescu, la o spătămână după lansarea Proclamației de la Timișoara a apărut conflictul de la Tîrgu Mureș. Milioane de români au uitat de Punctul 8 și de nevoia de a elibera România de comunism și moștenitorii lui cei mai infecți, speriați de ceea ce putea să izbucnească din conflictul de la Târgu Mureș.
Câteva mii au rămas, totuși, atenți la scopul declarat de Timișoara din 20 decembrie 1989, când s-a declarat primul oraș eliberat de comunism. Au sfârșit bătuți cu bestialitate de mineri, în iunie 1990, în Piața Universității.
Punctul 8 nu s-a mai aplicat și politrucul Moscovei și-a văzut liniștit de planul de a frâna pe orice cale ”împingerea spre dreapta a proceselor, a problemelor sociale de la noi”.
Partidele istorice au fost virusate cu tot felul de turnători și securiști care au fost mai târziu detonați pentru a distruge orice șansă de schimbare a României prin forțe politice pe care Iliescu să nu le poată controla. Până la alegerile din acest an si-a făcut simțite efectele strategia lui Iliescu din 1990 de distrugere a partidelor istorice.
Presa a fost infestată cu alți turnători și securiști, mediul firav de afaceri care se forma atunci a fost luat total sub control de aceiași securiști care aveau acces peste tot în economie. Șansele marilor companii românești de a se asocia cu multinaționale care aveau tehnologie și piețe de desfacere au fost sabotate sistematic și programatic prin sindicatele comuniste.
Efectele infestării presei cu foști securiști sau turnători ai Securității s-au făcut și ele simțite din plin în această campanie electorală în care, exact ca în 1990, au fost rulate excesiv și dezgustător lozinci naționaliste.
Astăzi, în 20 decebrie 2016, la 27 de ani de la momentul când Timișoarase declara oraș liber de comunism, cei mai mârșavi dintre moștenitorii comunismului se pregătesc să înhațe România. Nu mai au în cap ”nobilele idealuri ale socialismului” la care se gândea tovarășul Iliescu în 1989.
Moștenitorii ticăloși ai comunismului au acum în cap averile opulente, vilele triviale, familiile obișnuite cu luxul plătit din bani publici și amantele cu pretenții nerușinat de scumpe.
Paradoxal este că cei care înhață azi România o fac pentru că le-au dat votul milioane de amărâți care trăiesc în sărăcie din cauza mecanismelor ascunse prin care moștenitorii comunismului s-au îmbogățit.
Infractorul Liviu Dragnea și inculpatul Călin Popescu Tăriceanu, unul băiat de milițian și altul manechin ratat, au anunțat că cer derogare de la Bruxelles pentru un deficit mai mare care să le permită satisfacerea pomenilor electorale promise în campanie. Nu le stă gândul la infrastructura care e ca în Evul Mediu și nici nu le pasă că asta ucide mii de români în fieare an.
Pentru ei e important ca România să rămână cât mai mult în Evul Mediu pentru că asta înseamnă conservarea bazinului lor electoral.
Cu cât e mai mult timp sărăcie în România, cu atât își conservă ei mai mult electoratul.
Puterea pe care cei mai săraci și naivi au dat-o acestor mârșavi moștenitori ai comunismului nu vine însă numai din bazinul lor electoral. Vine de la milioane de români care îi disprețuiesc, dar nu au avut dorința să voteze, pentru a continua drumul început de timișoreni în 20 decembrie 1989.
Mai ales din pricina celor absenți România va mai sta patru ani în captivitate, pe mâna celor mai ticăloși dintre moștenitorii comunismului.
