Tocmai aflasem că, în sfârşit, începând din toamnă, francezii vor scrie şi ei weekend -într-un cuvânt, ceea ce promitea un sfârşit de săptămână liniştit.
Doar că joi, pe la 8 seara, un profesor bucureştean scria pe pagina sa de Facebook că, la un prestigios liceu, un ilustru profesor de matematică a promis acordarea unui punct suplimentar la teză celor care se vor târî în genunchi până la catedră – propunere care a şi fost urmată de unul dintre elevi. Oribil. Totul fără nume, pentru a se evita o eventuală acuzaţie de calomnie. Două ore mai târziu, un apreciat portal a preluat postarea ca pe o ştire, fără urmă de dubiu, fără a se întreba de unde a aflat profesorul respectiv informaţia (care, evident, este la mâna a doua). Şi, mai grav, fără a căuta să o verifice printr-o altă sursă.
A doua zi, vineri, „ştirea“ este preluată de mai multe posturi de televiziune şi publicaţii considerate „serioase“, de data -asta însoţită de numele liceului („Tudor Vianu“) şi al profesorului incriminat – tot fără nicio urmă de dubiu. Apare şi „confirmarea“, din partea mamei unei eleve a liceului, care mai aduce şi alte acuzaţii (des-făşurarea tezelor în afara perioadei regulamentare, note netrecute în catalog). Ceea ce se omite din respectivele relatări este faptul (uşor de aflat) că atât profesorul care a publicat iniţial povestea, cât şi mama care a confirmat-o lucrează în aceeaşi şcoală, deci e greu să fie consideraţi drept surse independente.
Reacţia oficialităţilor a fost, până la un punct, normală – Inspectoratul Municipiului Bucureşti a anunţat vineri declanşarea unei anchete, pentru elucidarea cazului. Mai ciudată mi s-a părut reacţia ministrului Curaj, care a supralicitat (sâmbătă pe înserat) cu încă o anchetă, de data asta întreprinsă de corpul de control al ministerului. Mă întreb cum se vor simţi membrii comisiei inspectoratului ştiind că ministrul nu pune preţ pe ancheta pe care o desfăşoară ei. Oricum, campionul societăţii (oarecum) civile, preşedintele Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei, a salutat iniţiativa ministrului cu două ore înainte de apariţia anunţului oficial al ministerului; în acelaşi comunicat, a solicitat „luarea unor măsuri urgente, considerând că se impune un control chiar și din partea MENCS asupra acestei situații“. Recunosc, mie nu mi-a fost deloc clară diferenţa dintre ce a salutat şi ce a solicitat dl Cumpănaşu.
Între timp, reţelele de socializare s-au încins. Mai mulţi elevi au infirmat povestea iniţială, negând paternitatea profesorului de matematică asupra glumei de prost gust. Asociaţia părinţilor din liceu a dat şi ea un comunicat, zicând că povestea nu e un caz izolat. Au apărut imagini ale ecranului telefonului elevei de la care a pornit scandalul (din care nu rezultă nimic cert). A avut loc, duminică, şi o manifestaţie la care au participat elevi şi absolvenţi ai liceului, s-au strâns semnături pe o petiţie de susţinere a profesorului.
Până la urmă, a fost un weekend tare agitat, la capătul căruia ştim doar că unii zic că ar fi fost aşa, alţii că nu. Ca fapt cert putem reţine doar relatarea mamei unei eleve a liceului (profesorul care a postat iniţial a preluat, evident, acuzaţia de la colega sa). Nu înţeleg motivul pentru care cele două persoane care au aflat nereguli au început prin a le povesti pe Facebook, în loc de a sesiza conducerea liceului sau inspectoratul şcolar – cu atât mai mult cu cât sunt, ele însele, cadre didactice. (O plângere a fost depusă, dar abia luni.)
Dacă sunt aşa cum au fost prezentate, faptele sunt deosebit de grave. E bine că asemenea acuzaţii sunt prompt verificate de către instituţiile competente. Mai puţin bine este că ele sunt rapid preluate de către mass-media şi prezentate drept certitudini. Pentru că, indiferent care va fi rezultatul anchetei (sau al anchetelor) oficiale, va rămâne ideea că „nu iese fum fără foc“.
În loc de concluzie, voi cita din Bitul liber („sursă de inspiraţie pentru Academia Română şi E.M. Cioran“), pagină creată de elevi ai Liceului Tudor Vianu: „Suntem şi noi, aşa cum este normal, extrem de contrariaţi să vedem cum jurnalismul a ajuns să devină un fel de telefon fără fir al adulţilor, mânat numai de interese materiale şi ratându-şi scopul principal – acela de a informa. Căci numai telefon fără fir se poate numi situaţia în care presa relatează informaţii aflate la gura a treia, cu toate distorsionările pe care fiecare nouă generaţie de relatări le produce, şi le prezintă apoi ca adevăruri «revoltătoare» sau «scandaloase»“.
