Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Bătălia umbrelor pentru Cotroceni

Marius Ghilezan Actualizat: 27.08.2019 - 10:17
Marius Ghilezan

Începe campania electorală. Opt candidaţi s-au înscris în cursa pentru scaunul de preşedinte.

Share

Klaus Iohannis pleacă din start ca favorit. Vorba unui pişicher, în ultima vreme noi nu am avut preşedinte, ci un candidat. A furat startul, cum s-ar spune în atletism. De aceea are cota electorală cea mai mare. În plus, Donald Trump i-a pus şapca pe cap, în lipsa unui plan de investiţii americane în ţara noastră.

Există o cutumă în spaţiul est-european. Cine e binecuvântat de preşedintele SUA câştigă în alegerile prezidenţiale.

Şi Călin Popescu Tăriceanu a căutat „mirul sfânt“, dar când echipa sa de lobby s-a apropiat de mai-marele lumii era deja căzut pe locul 4. Administraţia americană se întâlneşte îndeobşte cu cel în funcţie sau cu challenger-ul, niciodată cu cel din capătul culoarului. Aşa e în „tenisul“ american. Tăriceanu a ajuns prea târziu. Cărţile par a fi jucate. Dar surprizele pot apărea oricând.

Orice strateg electoral înţelege de ce partidele mari şi mici şi-au desemnat candidaţi. E în firea lucrurilor să se înscrie în competiţie cu un nume. „În raniţa fiecărui soldat se află bastonul de mareşal.“ A spus-o Napoleon Bonaparte. Oricine are, teoretic, o şansă.

Dacă preşedintelui i s-a rezervat deja scaunul de finalist, marea dispută se va vedea pentru locul 2. În sistemul nostru electoral, între turul 1 şi turul 2 se dau cele mai tăioase lupte. Chiar războaie electronice. Atunci au loc regrupări de forţe.

Dan Barna pare a fi cel mai surprinzător candidat pentru locul 2. El „vinde“ imaginea neprihănirii. A omului nou, inventat de bolşevici şi preluat de nazişti.   

Nimic nou sub soare.

Dacă, în democraţiile consolidate, grupurile de interese (acele structuri corigibile) susţin un anumit candidat e pentru că speră să câştige împreună cu acesta: unul – fotoliul de preşedinte, iar toţi ceilalţi – binefaceri economice. Aşa e de când e lumea.

Doar Traian Băsescu a făcut aceste entităţi peiorative, desigur pentru a crea perdeaua de fum, ca nu care cumva să se prindă lumea cum şi-a instituit el universul paralel, format din structuri informale, pe reţelele serviciilor secrete.

Iată că, după zece ani de băsism, de distrugere a partidelor tradiţionale şi a antreprenoriatului românesc, disputele se dau între două grupuri de interese, singurele rămase pe tabla de joc: rezerviştii, pe de o parte, și cadrele active – pe de alta.

Bătălia nu se dă, din punctul meu de vedere şi al câtorva colegi de breaslă, decât între Eduard Helvig şi Florian Coldea. Unul care a retras, măcar de ochii lumii, combatanţii în unităţi, rămânând cu firmele acoperite, iar altul – fără „colegi“, dornic de revenire.

Florian Coldea nu e un biet pensionar care predă în universităţi. E în putere şi cu mare poftă de revanşă. Încă de pe vremea directoratului lui George Maior la SRI, Florian Coldea şi-a pregătit un tirbuşon politic: USR. Dacă buchiseşti lista de sponsori ai partidului, vei găsi rapid reţeaua acoperiţilor din mediul de afaceri.

Grupa mare şi grupa mică

Dacă „greii“ electorali ar fi Klaus Iohannis, Dan Barna şi Viorica Dăncilă, în cealaltă s-ar întrece Mircea Diaconu, Toader Paleologu, Ramona Ioana Bruynseels, Liviu Pleşoianu, Florin Călinescu.

Bătălia se dă în trei, din punctul meu de vedere: Iohannis, Dăncilă şi Barna. Ceilalţi sunt fie pe post de iepuri, fie de ridicători ai cotelor electorale ale partidului din care provin.

Har Domnului, Tăriceanu se pare că a capotat. Rămâne însă în spatele lui o tentativă de alianţă cu Pro România. Aldiştii ar vrea să fie şi la guvernare, şi în opoziţie. Aiasta nu se poate.

Ceea ce nu se vede e pofta de revanşă a argonauţilor care vâslesc pe corabia lui Victor Ponta, un personaj neîmpăcat cu gândul că timpul lui a trecut. Preşedintele formaţiunii nou-apărute, din spuma serviciilor, şi nu a mării electorale, şi-a tras ditamai strateg pe Silviu Predoiu, fost mare şef pe la SIE, alt nemulţumit că nu a primit un post de consilier prezidenţial pe securitate naţională.

Având mari resurse umane şi financiare, Predoiu, Coldea, umbrele lui Dan Barna, caută revanşa. Nu se pot obişnui şi ei să fie tineri pensionari. Vor pupitrele de comandă, cele care le asigură mărirea şi puterea. Pentru că nu sunt siguri de reuşita calificării lui Barna în finală, trimit şoareci care să roadă din fieful celorlalţi.

Dacă rezerviştii, cum li se mai spune elegant corifeilor fostei puteri a protocoalelor şi a anchetelor penale făcute de serviciile secrete, lucrează de ceva vreme la scoaterea unor iepuri pentru Barna, şi activii l-au scos din pălărie pe Toader Paleologu.

Meciul de duminică dintre cele două mari blocuri de interese s-a încheiat nul. Paleologu a şi anunţat că va lua din voturile USR. E lesne de văzut că Mircea Diaconu nu aleargă pe „inima goală“. Are şi el un rol, cum nici Florin Călinescu, un alt beneficiar al afacerilor cu statul, nu candidează pentru a se afla în treabă.

 

 

Posesorii de wildcard-uri din play-out au roluri prestabilite

 

Posesorii wildcard-urilor din play-out au misiunea de a scoate voturi de la nehotărâţi, pe care să le negocieze, ca la târg, între turul 1 şi turul 2. Dacă Florin Călinescu s-ar mulţumi cu un contrăcţel de vreo zece milioane cu firmele de armament, Mircea Diaconu ar capitaliza ciment pentru soclul pe care şi-l pregăteşte din timpul vieţii.

Rezerviştii fac orice numai să nu se ajungă la o finală Iohannis–Dăncilă, care ar fi game-over. Ei sunt în stare să scoată orice din pălărie pentru a-l ajuta pe Barna, cunoscând foarte bine că reţelele sociale se învârtoşează rapid când cineva ştie cum şi când să provoace emoţia. O finală Iohannis–Barna ar fi câştigată de cel care vine pe val. Fireşte, băieţii ieşiţi din pădure, cu pensii grase, ştiu mai bine decât perşii să bată la noua Salamina marea.

Privesc Amurgul Zeilor

Aşa că sportul naţional de privit de pe margine competiţia dintre Iohannis şi Barna se dă în subteran. Rolurile lui Paleologu, Călinescu, Diaconu nu sunt doar de sparring-partner. Trebuie privite ansamblul luptei şi poziţionările combatanţilor în teren.

Dacă în războaiele clasice generalii erau la vedere, astăzi sunt umbrele care ghidonează căprarii ce-şi zic prezidenţiabili. Nimeni nu se aruncă în luptă ca să se facă de râs. Undeva, un câştig tot iese.

Recomand urmărirea luptei umbrelor mai degrabă decât de privit calitatea combatanţilor. Asta pentru evitarea depresiilor post-prezidenţiale.

Ca monarhist, nu votez la preşedinţie de vreo 15 ani. Sunt uşurat de povara emoţiilor induse. Aşa că privesc cu detaşare. Nu mă implic. Ca la un spectacol de circ. Pe stadioane pun sufletul. Aici, stau în fotoliu şi cu popcornul lui Ponta râd de zavera creată de băieţi. Râsul provoacă starea de bine. Asta nu înseamnă că recomand cuiva să stea acasă. Oricum, din pălăria electorală iese cine trebuie. 

Anyway, cum ar zice ofertantul de bască în schimbul gazului din Marea Neagră, let᾽s do it la privit şi la minunat. Taberele sunt deja creionate. Părerologi care n-au cunoştinţă de strategii şi de tactici împart candidaţii în liga superioară (play-off) şi liga inferioară (play-out).

 

 

Citește totul despre:

#lazi

Comentarii

loading...