15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialRFI: Conducerea Universității de Medicină din Cluj a reacționat după reportajul calomnios...

RFI: Conducerea Universității de Medicină din Cluj a reacționat după reportajul calomnios difuzat de o televiziune din Franța

Conducerea Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca a reacționat cu privire la reportajul difuzat de postul de televiziune France 2, în care se susține că absolvenţii de medicină din România sunt prost pregătiţi şi că au intrat la facultate doar pe bază de dosar, evitând, astfel, examenele grele din Franţa. Instituția a declarat că materialul difuzat de televiziunea franceză a asociat imaginea UMF cu unele nereușite profesionale ale unor tineri rezidenți dintr-un spital francez, care nu erau toți absolvenți ai universității clujene, potrivit RFI.

Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj-Napoca a reacţionat, ieri, la un reportaj difuzat de France 2, care susţinea că Reprezentanţii UMF Cluj au precizat că rezidenţii slab pregătiţi la care făceau referire jurnaliştii francezi, nu au învăţat la Cluj. În plus, au arătat că, deşi a fost doar un concurs de dosare, concurenţa la UMF Cluj a fost de trei candidaţi francezi pe un loc. 

Cluj-Napoca, un oraş din inima Transilvaniei, aflat la două ore de graniţa cu Ucraina, spune reporterul francez. Acesta este El Dorado-ul studenţilor francezi, care, în loc să dea examenul greu de admitere în al doilea an de studii la medicină, în Franţa şi să înveţe gratuit, pentru a deveni medici, preferă să vină în România, să intre pe bază de dosar şi să plătească 5000 de euro pe an. La finalul studiilor, graţie faptului că România este în Uniunea Europeană, absolventul are diploma recunoscută şi în Franţa.

De altfel, un sfert dintre medicii din Franţa, din acest moment, sunt cu diplome obţinute în România, susţine reporterul francez. După ce a stat de vorbă cu o mână de studenţi francezi de la Cluj, jurnalistul a dus mai departe demersul său şi a întrebat conducerea unui spital francez cât de competenţi sunt mediciniştii care termină la Cluj. Concluzia reportajului a fost că cei care au venit în spitalul respectiv, să îşi facă rezidenţiatul, erau atât de prost pregătiţi, încât nu ştiau să citească nici măcar o electrocardiogramă sau să facă alte proceduri simple.

Despre acuzaţiile că absolvenţii ar fi slab pregătiţi şi nu ar şti să facă proceduri simple, am întrebat un student francez, cum a perceput reportajul şi dacă consideră că are un miez de adevăr.

"Cred că este ruşinos, pentru că este o adevărată minciună, spune Alexandre, un student francez, care studiază la Cluj. Cred că a fost făcut doar pentru a face audienţă. Ei mint cu privire la subiectul învăţământului. Ei susţin că cei care termină studiile la Cluj nu sunt competenţi, nu au bazele necesare pentru a practima meseria, ceea este total fals.

Chiar au zis, la un moment dat, în reportaj, că absolveţii nu au consultat niciodată un pacient, în timp ce eu, care urmez cursurile de la Medicină Dentară voi practica medicina pe pacienţi încă din anul III şi cred că cei de la Medicină Generală, chiar mai devreme. Au zis că nu am şti să citim o electrocardiogramă. Eu, care sunt la Stomatologie în anul I şi am învăţat asta deja. Este uşor să găseşti studenţi mai puţin pregătiţi, dacă îi căutăm, peste tot, în orice profesie. Oriunde găseşti persoane mai puţin calificate decât altele. Printre dentintiştii pe care îi cunosc, am auzit păreri conform cărora medicii dentişti care termină la UMFCluj sunt, câteodată, chiar mai competenţi decât medicii formaţi în Franţa", a spus Alexandre, student la Medicină Dentară la Cluj, în anul I.

UMF „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca este universitatea cu cel mai mare număr de studenţi cetăţeni străini din România. În acest moment, are peste 2200 de studenţi care provin din 64 de țări. Programul de studiu în limba franceză a fost înfiinţat în octombrie 2000. După 2007 a crescut numărul studenţilor proveniţi din state membre ale UE, în special din Franţa, iar în prezent sunt peste 900. 

Cele mai citite

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...

Burse de reziliență pentru elevi. Condițiile în care se acordă

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică Metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2024 – 2025. Principalele noutăți sunt: Bursele de merit și...

Zeci de angajați ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor fi disponibilizați de luni

Circa 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni,...
Ultima oră
Pe aceeași temă